EDU.REGINAMARIA.RO

Dr. Stelian Banciu - Când trebuie să mergem la medicul ortoped cu cel mic?

Bine v-am regăsit la o nouă ediție a Wikimedica, un concept al rețelei de sănătate Regina Maria. Astăzi vorbim despre vizita la ortopedul pediatru. Motive care ne conduc la un consult de specialitate, iar alături de mine se află domnul doctor Stelian Banciu, medic primar ortopedie chirurgie pediatrică. Mulțumesc foarte mult că veți răspunde întrebărilor mele și ale celor care se uită la noi!

Eu vă mulțumesc mult pentru invitație. Sper să fiu la nivelul așteptărilor, deși îmi cer scuze din start, sunt puțin obosit, sunt în serviciu de ieri dimineață, așa că dacă nu o să fiu perfect coerent sau limbajul nu o să fie cel mai potrivit, îmi cer scuze de acum sper să pot să răspund întrebărilor dumneavoastră.

Aș dori să-i încurajez pe cei care se uită la noi să adreseze întrebările pe această temă de ortopedie pediatrică, pe Facebook-ul rețelei de sănătate Regina Maria. Și aș dori să încep cu câteva întrebări pe care le-am pregătit pentru dumneavoastră și care sunt adunate de la părinții îngrijorați, dar și care doresc să se informeze mai bine despre posibilele afecțiuni ale copiilor lor. Și aș începe cu această întrebare - la ce vârstă ar trebui făcut primul control ortopedic la copii și de ce este această investigație importantă?

Da, este o întrebare foarte bună. Practic, prima vizită la ortopedul pediatric se face în jurul vârstei de 6 săptămâni, ocazie cu care se face un consult complet și complex, atât clinic, cât și imagistic. Ce putem să depistăm la această vârstă? Sunt anumite afecțiuni congenitale prezente de la naștere, care necesită o sancțiune terapeutică rapidă, promptă pentru a rezolva problemele într-un timp cât mai scurt. Tot la această vârstă se face o investigație absolut necesară screeningul displaziei de șold la nou născuți, screening atât clinic, cât și ecografic. Este esențial ca acest screening să fie făcut la toți nou-născuții din țară pentru a depista cât mai devreme unele probleme de dezvoltare ale șoldului. Nu le zicem afecțiuni, ci probleme de dezvoltare.

Această displazie de șold este o afecțiune gravă dacă este lăsată netratată la timp?

Da, evident. Practic, în epoca screeningului ecografic, numărul luxațiilor de șold depistate la copii, de obicei după vârsta mersului, deci după un an, este aproape zero. Doar cei care nu au ajuns să fie văzuți și investigați la vârsta de 6 săptămâni. Practic, prin măsurile care se iau, care sunt niște măsuri foarte, foarte simple, putem rezolva aceste displazii, aceste să zicem, vicii de dezvoltare sau întârzieri în dezvoltarea șoldurilor, poziționând copilul într-un dispozitiv foarte simplu. Este un ham care, în general, într-o perioadă de timp de două-trei luni, rezolvă problemele în așa fel încât bebelușul va avea niște șolduri absolut normale pe toată perioada vieții. Și aș vrea să subliniez că pe micile displazii de șolduri, deci  mici vicii de arhitectură, procesele de uzură din perioada adultă sau mai ales la bătrânețe sunt mult mai accentuate. Rezolvând aceste mici vicii de arhitectură în perioada neonatală, practic rezolvăm problema coxartrozelor adultului și vârstnicului care sunt niște afecțiuni foarte grele de multe ori, care produc adevărate handicapuri persoanelor respective.

Care sunt îngrijorările cu care vin părinții la medic?

O sunt, sunt foarte diverse și marea majoritate a cazurilor au un substrat real. De aceea aș vrea să spun de la bun început că rolul ortopedului pediatru și în general a medicului pediatru este, să zicem, în primul rând de a fi un foarte bun profesionist, de a practica o medicină modernă, după ultimele date, o medicină bazată pe date științifice, de a utiliza, noi vorbim de chirurgie, dispozitivele, aparatura și implantele cele mai performante. Dar pe lângă aspectul acesta pur medical, rolul nostru este de a fi sprijinul copiilor în tot procesul de dezvoltare. Practic, noi ne ocupăm de copilul de la vârsta de o zi și până când devine persoană matură. În toată această perioadă, el este într-un proces de dezvoltare, de maturizare a sistemelor și organelor. E foarte important să fim alături de familie, să creăm un parteneriat cu familia pe tot acest parcurs. Relația noastră este mult mai apropiată, nu se încheie după vizita la medic, la să zicem, șase săptămâni primul control, ci pur și simplu continuă sigur, la anumite intervale, până devine adult.

De multe ori continuăm relația și după, și în perioada de adult. Pot să spun că există niște etape destul de bine definite în evoluția dezvoltării copiilor, perioada de nou născut până la 30 de zile, de sugar până la un an, copilul mic până la 3 ani preșcolarul, pe urmă școlarul, perioada pubertății, perioada adolescenței. Fiecare etapă, fiecare dintre aceste etape are specificul ei de dezvoltare, are patologia ei și este bine ca relația cu medicul ortoped să fie foarte apropiată și cursivă încât să poți urmări tot procesul de dezvoltare al copilului. Toți avem o schemă genetică, să zicem, de dezvoltare, o anumită constituție, o anumită schemă, un anumit tip de mers, de ținută. Lucrurile astea intră în normal. Normalul nu este ceva foarte îngust. Practic intrăm aproape toți în normalul ăsta, însă prin educație putem să devenim mai rafinați, mai performanți. Ne dorim copilul nostru să aibă o ținută frumoasă, să aibă un mers frumos. Toate aceste lucruri se fac prin educație și cred că e foarte important ca familia și copilul să fie într-o relație foarte apropiată de parteneriat cu medicul ortoped pe toată perioada creșterii.

Aș avea o întrebare, să-i zicem tehnică. Cum ajunge un părinte la medicul ortoped? Trebuie să-i recomande medicul de familie și să considere o prioritate acest prim control de care vorbeați?

Practic, din maternitate li se transmite părinților rugămintea de a face acest screening ortopedic și a displaziei de șold. Nu ne referim strict la displazia de șold, de aia este bine controlul să fie făcut de un clinician care vede practic toate aspectele copilului, inclusiv partea de screening ecografic. Deci, practic, din maternitate sunt avizați. După primul consult, medicul ortoped, în general, eu în mod special îi rog pe părinți, dacă au nevoie de părerile mele, de sfaturile mele să mă abordeze chiar și online. Acum e destul de simplu, pe WhatsApp putem să mai discutăm, mai pot să trimită poze, filmulețe cu etapele de dezvoltare a copilului, cum merge în patru labe, cum face primii pași și așa mai departe.

Pentru că ați menționat displazia de șold, aș dori să vă mai întreb care sunt cele mai frecvente afecțiuni ortopedice la copii și ce anume le determină?

După cum spuneam și anterior, sunt pe etape de vârstă și revin la prima întrebare de ce vin părinții cu copiii la ortoped? Păi, le-am putea clasifica în probleme de mers. Cum merge copilul? Merge cu vârfurile înăuntru, merge cu vârfurile în afară.

Pe vârfuri.

Pe vârfuri, da, într-adevăr, așa. Problemele de postură, poziția coloanei, poziția cifotică, poziția scoliotică, deasemenea forma pe care o au membrele în general și întregul corp, da. Forma picioarelor și aici e o mare temă - piciorul plat. Toată lumea se interesează dacă copilașul are piciorul plat. În general picior plat toți copiii au până pe la vârsta de 3-4 ani pentru că ligamentele sunt mai laxe și în momentul în care stă pe loc bolta plantară se atenuează. În schimb în timp ce merge piciorul funcționează normal. E foarte important ca fiecare etapă de vârstă să fie bine evaluată încât la finalul creșterii să avem niște copii frumoși și frumos dezvoltați fizic.

Aș vrea să mergem un pic mai departe în ideea aceasta și să vă întreb care sunt consecințele ignorării unor astfel de afecțiuni ortopedice pe termen lung?

Revenim la displazia de șold. Dacă displazia de șold este ignorată, primul lucru este să apară luxația de șold în momentul în care copilul începe să meargă sau dacă nu apare luxația de șold pe fondul de displazie, să facă artroză la o vârstă destul să-i zicem, la vârsta adultă. În medie, așa cu consecințe grave, pentru că este nevoie de intervenții chirurgicale, de protezare, renintervenții pentru protezare, revizii.

Există o vârstă optimă pentru a fi corectată fiecare dintre aceste afecțiuni pe care le menționați?

Da, evident. Practic, fiecare afecțiune are perioada ei optimă de a fi corectată. Și aici aș vrea să subliniez faptul că, cu cât afecțiunea este depistată mai precoce, cu atât și mijloacele terapeutice sunt mai puțin agresive și cu rezultate mult mai bune. În momentul în care afecțiunea este depistată tardiv, în multe situații este nevoie de intervenții chirurgicale și intervenții chirurgicale complicate, cu riscuri și rezultate nu întotdeauna excepționale. Din păcate.

Exceptând aceste intervenții chirurgicale, tratamentele unei afecțiuni ortopedice, descoperite, să zicem la timp, sunt dureroase?

Nu, în general nu. Copii suportă foarte bine durerea sau disconfortul, pentru că un dispozitiv ortopedic cum este un aparat de abducție care se pune la sugari. Nu îl deranjează absolut deloc. E ceva firesc pentru el. De asemenea, alte dispozitive, corsete, orteze sunt ușor de suportat de către copii. Se acomodează foarte bine cu ele. Referitor la intervențiile chirurgicale, copiii reacționează extraordinar de bine. Dacă este un pic de suferință, e în prima zi postoperatorie, după care sunt foarte energici, tonici și ei ne dau energia ca să mai putem lucra.

Pentru că există foarte mulți copii care, neastâmpărați fiind, își mai rup o mână, un picior. În general, aș dori să vorbesc puțin despre fracturi și nu neapărat despre fracturi în sine, ci despre recuperarea după o fractură. Și anume în cât timp își revin mușchii și ligamentele la forma inițială și ce pot face părinții pentru a-i ajuta pe micii pacienți?

Întrebarea este foarte bună. Copiii suferă foarte multe traumatisme, în general sunt traumatisme minore, cu impact mai mic asupra scheletului, dar și o serie de leziuni traumatice severe, cum ar fi fracturile, luxațiile. Scheletul copiilor are niște particularități foarte importante. În primul rând este elasticitatea. În al doilea rând este vindecarea mult mai rapidă a leziunilor decât la adult. Și încă un proces deosebit de important este procesul de remodelare. Chiar dacă o fractură nu este în poziția să zicem, identică așa, prin calusul care îl formează și remodelarea lui în următoarele luni până la un an de zile, practic, se revine la situația inițială. Deci vindecarea este foarte bună. Referitor la recuperare, în general copiii nu prea necesită multă recuperare după o imobilizare. Se recuperează foarte, foarte ușor. Ei sunt foarte tineri. Ei sunt foarte dinamici. Rareori e nevoie de intervenții, de terapii de recuperare mai susținute.

Care ar putea fi fac? Fizioterapie, înot?

Kinetoterapie, fizioterapie, sigur, înotul, dar în general, partea de kinetoterapie și fizioterapie.

Domnule doctor aș dori să vă întreb dacă recomandați suplimentele alimentare atunci când este cazul unei fracturi? Pentru consolidarea fracturilor.

În general nu este nevoie de așa ceva. Sigur, dacă există anumite carențe, carențele acestea ar trebui să fie rezolvate. În ultima perioadă avem și avantajul de a se putea doza cantitativ vitamina D3 și atunci știm mai bine cum, cam care e deficitul, dacă există un astfel de deficit ca să poată fi corectat. Nu cred că e nevoie de suplimente alimentare dacă copilul este într-o stare biologică bună.

Și dacă tot ați pomenit de vitamina D, aș vrea să vă întreb așa, să demontați un mit dacă așa o fi, că după ce deschidem flaconul de vitamina D își pierde valabilitatea după o scurtă vreme. Este adevărat sau nu?

Parțial, da, da. Și e bine să fie consumat într-o perioadă de timp cât mai scurtă.

Asta trebuie să știe părinții, mai ales de copii mai mici. Să mergem la o problemă a copiilor mai mari, în general de vârstă școlară, și anume - problemele legate de coloana vertebrală. Fie că din cauza poziției incorecte în bancă, fie pur și simplu poate din alte defecte congenitale. Vreau să vă întreb cum se pot corecta aceste probleme de coloană la copii?

Da, esențial este să fie depistate cât mai precoce. Dacă vorbim de patologia coloanei, sigur, ea poate fie prezentă de la naștere. Afecțiuni ale coloanei malformative, scolioze, cifoze congenitale care trebuie tratate încă din perioada micii copilării, primei copilării. Așa însă marea majoritate a afecțiunilor coloanei apar la vârsta pubertății când există puseul de creștere. Atunci apar afecțiunile deformante ale coloanei, scoliozele, toată lumea știe acum de scoliozele, cifoscoliozele în general, care apar la fetițe. Există două categorii, exact cum spuneați și dumneavoastră - sunt viciile de postură, deci sunt false scolioze, este doar o atitudine scoliotică și asta se datorează unei poziții vicioase, unei activități fizice insuficiente sau și unor cauze de dezechilibre ale bazinului, unei inegalități de membre care se corectează ușor, înlăturând cauza care le produce. E esențial ca copiii și în special fetițele să fie văzute în jurul vârstei de de 10 ani, moment când se intră în perioada pubertară și începe puseul de creștere.

Screeningul scoliozei este la fel de esențial ca și screeningul displaziei de șold la vârsta de nou-născut. De aceea aș recomanda tuturor părinților să facă acest screening, să facă vizite la medic. Noi pe lângă faptul că facem consultul, îi și învățăm pe părinți cum să urmărească practic, cum să consulte ca să depisteze o afecțiune incipientă a coloanei vertebrale. Din păcate, în perioada pubertară fetițele sunt mult mai introverte, mai pudice. Și atunci, din păcate, se depistează deformări ale coloanei într-un stadiu avansat, când și mijloacele terapeutice sunt mult mai drastice și mai greu de suportat pentru copii.

Ați menționat puseele de creștere, chiar avem o întrebare de la cei care se uită la noi - durerile de creștere. Copilul are 7 ani și câteodată încă se trezește noaptea și zice că o dor piciorușele. Ce-i recomandați?

Cauza durerilor în această perioadă e în primul rând datorită activității fizice foarte intense a copiilor pe parcursul întregii zile, așa încât seara apar dureri de cauză musculară nesistematizate, deci nu, nu ascund o afecțiune bine definită, ci pur și simplu pe suprasolicitare musculară. Un pic de masaj, un antiinflamator local și totul decurge bine, se rezolvă.

Dor de fapt mușchii și nu oasele.

Da, mușchii sunt cuprinși în niște compartimente fixe în fascii. N-au spațiu de expansiune și când facem febră musculară, de fapt asta ne doare, pentru că se produce un edem în masa musculară care nu are unde să  expansioneze, crește presiunea și apare senzația de durere. Un pic de masaj și rezolvă lucrurile. Ce aș vrea să să punctez? Referitor la dureri, e foarte important să fie atenți părinții la durerea nocturnă osteocopă, care trezește copilul în timpul somnului. În momentul în care apare așa ceva, recomand să fie văzut de urgență copilul de către un medic, pentru că poate să fie, să ascundă o patologie semnificativă. Și fiind tot la acest moment vreau să transmit părinților că marea majoritate a tumorilor maligne sunt la vârsta copilăriei. Adulții au tumorile metastatice, patologia malignă primitivă, deci cancerele noi sunt în perioada copilăriei. De multe ori, la debut, simptomatologia nu este zgomotoasă, poate să mimeze o traumă locală, o entorsă, o contuzie, însoțită sau nu de durere. De obicei când apar și durerile deja evoluția este destul de înaintată. Deci recomand dacă există dureri, e bine să fie văzut de către medic să nu le tratăm ca simple dureri de creștere. Dacă nu cedează la un simplu masaj, un antiinflamator local, e bine să fie consultat un medic.

Se pare că acest subiect suscită interes. Iată, mai avem cel puțin două întrebări legate de acesta. Durerile de picioare la un copil de 3 ani. Poate fi legat de puseele de creștere? Are câteva zile de când se plânge întreabă cineva.

Poate să fie pe efortul fizic dacă copilul este foarte activ. Apar în general seara și cedează ușor. Dacă durerile persistă, dacă sunt însoțite și de șchiopătat, atunci ar fi bine să fie văzut de către un medic.

Și legat de acele dureri nocturne de care spuneați că ar trebui să îngrijoreze părinții, dacă se întâmplă, cu ce frecvență? Că dacă e o singură dată mă gândesc că nu e o problemă.

A, nu, evident. Dacă sistematic apar durerile respective, care trezesc din somn.

Copiii care practică un sport, care au activitate sportivă, care sunt afecțiunile cu care se confruntă?

Da. Depinde foarte mult de sportul pe care îl face. Tema este foarte, foarte largă și generoasă. Practic, sportul și educația fizică. Și aici, când mă refer la educația fizică, nu mă refer la orele de educație fizică care se fac la școală, ci pur și simplu de modul de pregătire fizică a unui copil pentru a deveni un adult. Din punctul ăsta de vedere consider că e esențial ca părinții să îndrume copilul pentru a practica câteva sporturi care sunt esențiale, de exemplu înotul, care asigură o dezvoltare armonioasă a întregului organism cu atât mai mult a trenului superior. Pe urmă, ca să poată să alerge și să aibă o constituție atletică, să-l îndrume către atletism. Acolo înveți să alergi corect, să sari. Abia pe urmă te apuci să faci un sport, un sport de echipă care este la fel de important. Din păcate și îmi cer scuze pentru mulți. Fotbalul, care e un sport de altfel minunat, are niște mici probleme și asta este din cauza antrenorilor, sper să mă audă!

Nu se ocupă de pregătirea și disciplina fizică a copiilor. Le aruncă o minge în teren și, din păcate, în loc să fie un sport plăcut, devine o mare încăierare. Marea majoritate a fotbaliștilor ne vin la spital cu tot felul de leziuni care de care mai drastice și mult mai frecvente decât la rugbyști, de exemplu.

Care e un sport de contact.

Care e un sport de contact. Deci, referitor la sport, le-aș sugera părinților înot, atletism, sport de echipă. Și încă un element pe care vreau să îl amintesc aici este dansul. Atât la băieți, cât și la fete. Pentru că doar în dans, pornind de la balet care este cel mai sus, e în vârf. Doar acolo se studiază mersul, ținuta, postura, studiul mișcării. În niciun sport nu interesează pe nimeni cum arată sportivul, ce ținută are, cum merge, doar la dans. În sportul de performanță în străinătate,asta  știu din Anglia, la rugbyști fac obligatoriu balet. Așa că le recomand cu căldură, pe lângă toate sporturile pe care le fac, să insiste și pe zona asta, de dans, de studiu a mișcării, a posturii. Și încă un element referitor la dans este sportul cel mai longeviv.

Se poate face la orice vârstă. Aș dori să mai luăm încă o întrebare. E ușor din altă sferă. Piciorul plat poate să apară din cauza poziției pelviene în uter? Cât de mult ajută uleiul de pește în dezvoltarea sau întărirea musculaturii și care sunt șansele să-și revină piciorul plat? Și să explicăm ce este un picior plat.

Este vorba de o poziție vicioasă a tălpii piciorului. Noi, când ne referim la picior, ne referim doar la talpa piciorului, în care talpa piciorului este lipită de gambă. Nu este o malformație congenitală, este doar un viciu de postură datorită poziției vicioase intrauterine. În general se rezolvă repede după naștere, printr-o kinetoterapie simplă, de multe ori sunt instruiți părinții să facă această kinetoterapie la domiciliu. Dacă situația este un pic mai accentuată, mai gravă, atunci se poate opta și pentru un kinetoterapeut, o kinetoterapie organizată. Se rezolvă în general foarte ușor. Sigur, există și malformații în care piciorul are postura de talus valg. E bine să fie văzut de către medicul ortoped și va da recomandările cele mai bune pentru cazul respectiv.

Aș dori să revenim puțin la afecțiunile coloanei și să vă întreb de la ce vârstă pot fi făcute intervenții chirurgicale la copii pentru afecțiunile coloanei?

Da. Anterior vorbeam de malformațiile congenitale ale coloanei prezente de la naștere. Intervențiile, depinde de tipul de malformație, se pot face începând cu vârsta de nou născut. Pentru afecțiunile dobândite, scoliozele, și aici mă refer la scoliozele idiopatice, care sunt majoritatea, care apar la fetițe, în general în perioada pubertatară, intervenția chirurgicală de corecție a scoliozelor se face în perioada adolescenței. După ce se depășește puseul de creștere maximă a coloanei.

Ce sfaturi aveți pentru părinți cu privire la sănătatea coloanei copiilor lor?

Sportul, postura corectă, mai ales la masa de lucru și dansul. Revin la dans insistent.

Aș mai dori să vă întreb ceva legat de copiii mai mici, cei care învață să meargă. Care este părerea dumneavoastră de specialist? Pentru că am auzit tot felul de opinii de la părinți legate de premergător. Acel mic dispozitiv în care pui copilul care încă nu știe să meargă și care se împinge ușor, ușor, până când învață să meargă. Și aș vrea să vă întreb care este prevăzută de specialist ortoped pediatru?

Practic, într-un astfel de dispozitiv, copilul stă suspendat. El nu dezvoltă echilibru și nici mers. Este o chestie reflexă de a da din picioare și mai ales dacă se și deplasează. Pentru copil este extraordinar, pentru că mersul nu este un scop în sine, este să ajungi la un obiectiv, la un obiect, să ajungi undeva. Fiind ținut în dispozitivul respectiv, copilul se poate deplasa să ajungă la obiectul pe care și-l dorește, dar asta nu înseamnă că își dezvoltă mersul, ci dimpotrivă. Sunt câteva etape esențiale pe care trebuie să le respectăm și e bine ca părinții să le știe. Etape de dezvoltare până la mers. În general, la două luni, copilul trebuie să-și țină bine capul. Asta înseamnă că musculatura coloanei cervicale este bine dezvoltată. La șase luni sau după șase luni stă în șezut, singur, după care merge în patru labe și esențial este primul mers care trebuie încurajat. Pentru că dacă de câte ori copilul plânge, mama ia copilul în brațe, el se obișnuiește în poziția verticală în care are altă perspectivă și refuză să mai stea pe burtă și în patru labe deoarece câmpul lui vizual este mult diminuat, și atunci mama va deveni un mijloc de transport ideal pentru copil.

Evident, mersul va întârzia. Nu va accepta poziția pe burtă și mersul în patru labe și sigur se va întârzia mersul vertical cu câteva luni de zile. Plus cu consecințe asupra coloanei mamei. Cu certitudine, în astfel de situații, toate mamele au cifoză și dureri de coloană și nu le recomand.

Și pentru că ați menționat acest lucru, îmi aduc aminte de pe vremea când copiii mei erau mici, că îi țineam pe șold.

E o poziție foarte bună, e o poziție foarte bună!

Nu-i afectează mamei coloana?

Acuma depinde, nu. Poate să schimbe șoldul stânga dreapta și e ok. În perioada asta de sugar deci până copilul începe să meargă, în jurul vârstei de un an cea mai bună gimnastică pentru copii este poziția pe burtă. Capul este partea corpului cea mai grea, stând pe burtă, faptul că își ridică capul e cea mai bună gimnastică pentru întărirea și dezvoltarea musculaturii coloanei vertebrale, care este esențială ca copilul să stea în șezut, după care să meargă. Și revin la mersul în patru labe și poziția orizontală. La sugar câmpul lui vizual trebuie să fie la orizontală, cu jucăriile împinse pe un covor, pe pat, pe ceva plan. Părinții coboară la nivelul copilului și acolo se desfășoară toată activitatea și tot jocul lui, stimulându-l să se deplaseze. După care copilul singur se va ridica în picioare, sprijinindu-se de pat și face primii pași. Iar, nu recomand copilul să fie dus de mâini din spate. Este același lucru, el nu-și dezvoltă echilibru, ci pur și simplu se lasă în mâinile părinților, pentru că are siguranța că nu va cădea și întârzie mersul independent.

Deci, ideeal e să lase copilul să își parcurgă etapele lui de dezvoltare normală. Va fi mult mai ușor pentru întreagă familie și în primul rând pentru mamă și pentru suferința coloanei mamei.

Vă mulțumim foarte mult pentru toate aceste informații oferite în această ediție Wikimedica. A fost alături de noi domnul doctor Stelian Banciu, vă mulțumim frumos! Și vouă vă mulțumesc că v-ați uitat la noi!