Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Raceala in sarcina

Atunci cand esti insarcinata, tot ce ti se intampla tie poate afecta atat organismul tau, cat si pe al fatului nenascut. Daca inainte luai medicamente pentru febra si anticongestionante, acum poate ca te intrebi daca acestea sunt sigure pentru fat.
 
Desi astfel de medicamente pot ameliora simptomele specifice racelii, este posibil ca unele ingrediente sa faca rau fatului. De aceea, este important sa fii informata.
 
Astfel, vei sti care sunt primele semne ale racelii in sarcina, ce tratamente naturale sunt recomandate, precum si ce medicamente sunt indicate si de evitat. Despre toate acestea vei afla citind in continuare.

Simptomele racelii in timpul sarcinii

Simptomele racelii in sarcina sunt asemanatoare cu cele care apar in cazul unei raceli obisnuite, cand nu esti insarcinata. Restrictionareamedicamentelor in timpul sarcinii, insa, poate face raceala mai greu de suportat. Mai jos, sunt principalele simptome ale racelii in timpul sarcinii:

  • Nasul infundat si rinoreea (secretiile nazale) – reprezinta, adesea, primele semne ale racelii. Este bine sa eviti sa folosesti decongestionante nazale in sarcina. Poti opta, in schimb, pentru inhalatii de aburi, pentru a ajuta la desfundarea nasului;
  • Durerea de gat – poate fi temporara sau persistenta, intreaga zi. Alteori, se poate manifesta doar dimineata si seara;
  • Durerea de cap – apare pe fondul afectarii sinusurilor. Daca durerea devine greu de suportat, poti vorbi cu medicul obstetrician, pentru a-ti recomanda medicamente compatibile cu sarcina;
  • Tusea – in prima parte a racelii este seaca, insa devine productiva pe finalul racelii;
  • Oboseala acuta – apare frecvent in raceala, mai ales la gravide. Pentru recuperare, este recomandat sa te odihnesti cat mai mult, in pat. Somnul ajuta la refacerea organismului;
  • Febra si transpiratiile – febra usoara nu afecteaza mama sau fatul, insa, daca depaseste 39 de grade Celsius, este recomandat sa soliciti ajutor medical. Complicatiile pentru fat apar mai ales in primul trimestru de sarcina.

De asemenea, la suflarea nasului, pot aparea mici striatiide sange. Acest fenomen este intalnit in sarcina chiar si atunci cand nu esti racita si poarta numele de rinita de sarcina. Apare pe fondul schimbarilor hormonale si al cresterii volumului de sange din corp.
 
Totusi, este important sa distingi gripa de raceala, deoarece gripa in sarcina poate pune probleme fatului. Aceasta apare brusc si se manifesta mai sever decat raceala. Gripa trebuie luata foarte in serios, deoarece poate creste riscul de anomalii de dezvoltare ale fatului, constatate la nastere si nastere prematura.
 
Daca ai urmatoarele simptome, este recomandat sa mergi urgent la medic: dificultati respiratorii, durere in piept, ameteli, confuzie, sangerari vaginale, varsaturi grave, febra care nu scade, miscari fetale reduse.
 
Daca te vaccinezi antigripal in saptamanile 27-36 de sarcina, se reduce semnificativ riscul de infectie, precum si de aparitie a complicatiilor.

Factori de risc

Dupa ce ramai insarcinata, sistemul tau imunitar nu mai este la fel de alert, pentru a permite dezvoltarea fatului. Drept urmare, exista un risc mai mare de imbolnavire.
 
Sistemul imunitar slabit face ca organismul sa fie mai vulnerabil in fata racelii. De aceea, gravidele sunt mai expuse riscului de imbolnavire, prin comparatie cu restul femeilor. De asemenea, activitatea imunitara redusa face ca raceala sa persiste mai mult; daca, in mod normal, raceala dureaza aproximativ sapte zile, in sarcina, poate dura pana la trei saptamani.
 
Un alt factor de risc este contactul cu persoanele bolnave. Prin expunerea la virusuri sau alti agenti patogeni transmisi de persoane racite, de exemplu, acasa la birou sau in zone aglomerate, creste riscul de imbolnavire.

Tratamente naturale pentru raceala in timpul sarcinii

Daca te confrunti cu raceala in sarcina, este recomandat sa apelezi la tratamente naturale, mai ales daca raceala este usoara. Mai jos, sunt cateva forme de tratament pentru raceala in sarcina:

  • Acorda in continuare atentie alimentatiei – este normal sa nu ai pofta de mancare in sarcina, insa este foarte important sa te hranesti sanatos. Fructele, legumele, carnea slaba, lactatele, cerealele integrale ofera organismului substantele nutritive de care are nevoie;
  • Odihneste-te – desi somnul nu reduce durata racelii, corpul are nevoie de odihna pentru recuperare. Foloseste mai multe perne, pentru a facilita respiratia;
  • Ramai activa – daca poti, fa cateva exercitii usoare, potrivite pentru stadiul sarcinii. Activitatea fizica usoara spre moderata ajuta la recuperare;
  • Bea multe lichide – apa, unele ceaiuri (vezi mai jos) si supa calda hidrateaza organismul dupa transpiratie si secretii nazale;
  • Consuma alimente bogate in vitamina C – citricele, rosiile, ardeiul gras, spanacul, pepenele si kiwi contin cantitati importante de vitamina C, care pot sustine functionarea normala a sistemului imunitar;
  • Consuma alimente cu zinc – gravidele ar trebui sa consume 11-15 mg de zinc pe zi. Acesta sustine imunitatea. Poti acoperi necesarul de zinc consumand oua, carne de curcan, vita, porc, iaurt, ovaz;
  • Foloseste un umidificator – incaperile uscate pot agrava simptomele. Folosirea unui umidificator, mai ales noaptea, creste nivelul umiditatii din camera;
  • Foloseste solutii saline pentru spalaturi nazale – acestea ajuta la hidratarea cailor nazale si sunt sigure in sarcina;
  • Fa gargara cu apa calduta cu sare – ajuta la calmarea durerii de gat si contribuie la reducerea tusei;
  • Foloseste comprese calde si reci, pentru durerea de sinusuri.

Ceaiuri permise in sarcina

Nu toate plantele sunt indicate in sarcina. Mai jos, sunt cateva ceaiuri permise in sarcina:
 

  • Ceaiurile de fructe;
  • Ceaiul de menta;
  • Ceaiul de musetel;
  • Ceaiul de macese;
  • Ceaiul de ghimbir.

 
Daca ai probleme de sanatate sau nu stii daca un ceai este sigur, este recomandat sa vorbesti cu medicul obstetrician, inainte de a consuma orice tip de ceai sau produs naturist.

Medicamente permise in sarcina

Tratarea racelii in sarcina reprezinta un subiect problematic, deoarece multe medicamente nu sunt recomandate in sarcina. In mod ideal, gravidele ar trebui sa trateze raceala prin alimentatie sanatoasa, odihna si hidratare, eventual tratamente naturale.
 
Medicamentele sunt de evitat, deoarece pot afecta sanatatea fatului. Doar in cazuri exceptionale si numai la recomandarea medicului obstetrician, sunt indicate medicamentele pentru raceala.
 
Astfel, doar la recomandarea medicului, poti lua paracetamol pentru febra sau dureri de cap. Uneori, medicul poate recomanda pastile de supt si doar daca exista inflamatie in zona gatului (rosu in gat).
 
Chiar si antitusivele pot pune probleme gravidelor, motiv pentru care sunt permise tot la recomandarea medicului si doar atunci cand supele calde si ceaiul nu dau rezultate.
 
Conteaza foarte mult si momentul in care ai racit. In general, dupa saptamana a 12-a de sarcina, unele medicamente si forme de tratament sunt sigure. Pe aceasta lista se afla:

  • Masajele cu mentol pe piept si sub nas;
  • Plasturi decongestionantipentru nas;
  • Dropsurile pentru tuse;
  • Paracetamolul;
  • Medicamentele contra tusei;
  • Expectorantele;
  • Unele spray-uri nazale pe baza de steroizi;
  • Unele antihistaminice;
  • Carbonatul de calciu sau alte medicamente pentru probleme stomacale;
  • Siropul de tuse.

Fiecare sarcina este diferita si este recomandat sa vorbesti cu medicul inainte de a lua oricare dintre medicamentele de mai sus, chiar daca ai trecut de saptamana a 12-a.
 
De asemenea, exista precautii speciale, legate de administrarea de aspirina. Administratia de Alimente si Medicamente din SUA a aratat ca acidul acetilsalicilic (aspirina) poate fi daunator pentru mama si fat, chiar pana in ultimul trimestru de sarcina.
 
In cazuri exceptionale, se poate administra aspirina, insa acest lucru tine de starea de sanatate si de recomandarile medicului.
 
In ceea ce priveste ibuprofenul, un alt medicament administrat in raceala, nu se stie daca afecteaza sarcina sau creste riscul de nastere prematura. Totusi, nu ar trebui luat in ultimele trei luni de sarcina, deoarece poate creste riscul de sangerari inainte si dupa nastere, poate amana nasterea si poate duce la probleme renale pentru fat.
 
Mai mult, nici remediile homeopate nu sunt indicate in sarcina, deoarece nu se cunosc efectele asupra sanatatii fatului.
 
Cu alte cuvinte, pentru o sarcina sigura, este indicat sa nu iei niciun medicament fara acordul medicului.

Raceala in sarcina: cum o prevenim

Cel mai bun lucru pe care il poti face in sarcina este sa previi raceala. In acest sens, este recomandat sa urmezi urmatoarele sfaturi:

  • Odihneste-te cat mai bine pe timpul noptii, iar ziua relaxeaza-te si evita consumul excesiv de cafea;
  • Iesi la plimbare si fa exercitii fizice compatibile cu evolutia sarcinii;
  • Bea multe lichide, in special apa, sucuri de fructe si supe;
  • Spala-te pe maini dupa ce ai venit de afara, dupa toaleta si inainte de masa;
  • Foloseste o solutie pe baza de alcool, atunci cand nu ai acces la apa si sapun;
  • Evita sa atingi fata cu mainile nespalate – virusurile pot patrunde in corp prin ochi, nas sau gura;
  • Evita fumatul – tutunul dauneaza dezvoltarii bebelusului si afecteaza sistemul imunitar, motiv pentru care este indicat sa renunti, macar pe durata sarcinii;
  • Adopta o alimentatie echilibrata, variata si sanatoasa – include in alimentatie fructe si legume proaspete, cereale integrale, carne si lactate slabe, peste;
  • Evita contactul cu persoanele racite – daca o ruda apropiata sau un coleg de munca a racit, limiteaza temporar contactul cu acea persoana. Astfel, te vei proteja pe tine, dar si pe fat de eventualele complicatii;
  • Evita zonele aglomerate, mai ales in perioadele cu viroze – daca nu ai de ales, poarta masca si mentine distanta.

De cele mai multe ori, raceala in sarcina nu cauzeaza probleme suplimentare pentru mama si fat. Daca ai grija de tine, consumi alimente sanatoase, faci putina miscare si te odihnesti adecvat, poti trece mai usor peste raceala in sarcina. Daca simptomele sunt severe, este recomandat sa vorbesti cu medicul obstetrician despre medicamentele care sunt sigure pentru tine si fat. In cazul in care apar alte simptome decat cele tipice in raceala/gripa, este indicat sa suni urgent la 112.