EDU.REGINAMARIA.RO

Câte tipuri de durere există? - Dr. Dan Dîrzu

Bine v-am regăsit la o nouă ediție a Wikimedica, un concept al rețelei de sănătate Regina Maria. Sunt Bianca Pădurean și vorbim astăzi despre terapia durerii.

Va răspunde întrebărilor mele, dar și ale dumneavoastră domnul doctor Dan Dîrzu, medic primar anestezie și terapie intensivă.

Mulțumesc foarte mult că ați acceptat dialogul cu noi.

Bună ziua. Vă mulțumesc foarte mult pentru invitație.

Mă bucur că îmi dați ocazia să răspund unor întrebări care cu siguranță sunt în gândul multor oameni legat de această specialitate care este destul de nouă în țara noastră.

Că veni vorba despre această specialitate.

Cum ați defini de fapt durerea și de câte feluri este aceasta?

Durerea este definită de Societatea Internațională pentru Studiu al Durerii ca fiind o senzație neplăcută, dar în același timp este însoțită și de o stare emoțională.

Și este foarte important să reținem asta din definiția durerii. În plus față de asta se specifică în această definiție a durerii că ea este produsă de o leziune tisulară sau este asemănătoare celei produse de o leziune tisulară care poate să fie reală sau care poate să fie probabilă. Este foarte interesant să urmărim acest lucru, din nou, este vorba despre Societatea Internațională pentru Studiu al Durerii deci ei sunt autoritatea supremă.

Practic ne-a definit durerea și observăm mai multe aspecte în această definiție.

În primul rând faptul că durerea legată de senzație și legată de experiența emoțională sunt două lucruri diferite.

În medicină numim nocicepție când ne referim la un stimul dureros care ne provoacă senzația de durere.

Dar durerea nu este doar asta.Durerea este și senzația emoțională pe care acest lucru o provoacă.

Durerea este și atunci când acest răspuns emoțional este produs de un stimul probabil.

Ceea ce este foarte interesant și din cauza asta derivă o serie de lucruri care nu sunt neapărat foarte corect înțelese în momentul de față.

În primul rând cel mai important mi se pare mie de subliniat este faptul că dacă un om, un pacient spune că are durere atunci trebuie să îl credem pentru că durerea este ceva subiectiv.

Exact asta vreau să vă întreb: dacă durerea este ceva subiectiv? Există vreo metodă de măsurare să-i zic, de cuantificare, o scală pe care să putem măsura durerea?

Sunt două aspecte pentru a vă răspunde la această întrebare. In primul rând trebuie să ne referim la intensitatea durerii. Și atunci există scale standardizate pentru a măsura intensitatea durerii pe care un om o percepe: Visual analogue scale. Adică o chestie vizuală pe baza căreia ei pot să spună cât de intens îi doare sau o scală numerică în care se dau note de la 1 la 10, de la 1 la 100. Și în funcție de asta există discriminări mai bune sau mai rele și se discută foarte mult în literatură despre care ar fi cea mai bună metodă. Important este că avem aceste metode, dar mai este un lucru despre care trebuie să discutăm legat de această întrebare și anume: efectul pe care îl are durerea asupra vieții pacientului. Și atunci vorbim, sunt niște scale din nou standardizate, din nou raportate de către pacient care măsoară impactul pe care îl are durerea asupra vieții de zi cu zi a pacientului și se numește de exemplu Pain Index Disability.

Legat de durere, deci un index al dizabilității legat de durere și care are o serie de întrebări legate de felul cum poate să se întrețină în viața zilnică, cum poate să își facă activitatea profesională.

Cum poate să-și desfășoare un hobby, dacă are, legat inclusiv de viața sexuală a pacientului respectiv.

Și toate aceste lucruri sunt adunate și se dau niște scoruri și bineînțeles în funcție de cât de mare este acel scor, cu atât pacientul este mai afectat în viața de zi cu zi de durere.

Pentru noi cei care practicăm această meserie de terapie a durerii este important pentru că folosim aceste scale și ca evaluare a ceea ce facem în sensul că pacientul vine, are un anume index din ăsta de dizabilitate și scopul nostru este să scădem indexul de dizabilitate în felul ăsta influențând calitatea vieții pacientului pentru că practic, la asta ne adresăm când vorbim despre durere cronică, despre calitatea vieții.

Se poate spune că un pacient cu o anumită durere se poate obișnui cu ea la un moment dat, cu un anumit grad de durere astfel încât să nu mai considere că este la fel de deranjant ca și când era acut?

Am observat pacienți care spun asta când se prezintă pentru consult dar din păcate acest lucru nu este adevărat. Dacă testăm acest lucru printr-un test obiectiv cum este acest index de dizabilitate despre care vorbim, o să observăm că de fapt pacientul are probleme serioase. Probabil în anumite etape ale experienței lui de durere cronică, folosește acest refugiu să se încurajeze și să își creeze anumite stări pozitive prin care să-și înfrunte situația mai bine. Dar realitatea este că nu ne adaptăm la durere.

Spuneați mai la începutul intervenției că și partea emoțională este implicată în această gestionare a durerii. Se poate spune că cine spune că s-a obișnuit cu durerea o face la modul conștient totuși? Își poate controla durerea prin minte?

Nu, nu își poate controla ceea ce simte. Deci va simți durere în continuare.

La autosugestie mă gândeam.

Își poate controla reacțiile. Poate să aleagă să ignore durerea și să- și desfășoare în continuare activitatea dar calitatea vieții va fi cu siguranță alterată. Sunt oameni care au această capacitate de a continua și a face lucruri  în ciuda faptului că îi doare.

Fără să încerc să dau în derizoriu aș dori să vă întreb dacă există vreo diferență în suportarea durerii între bărbați și femei. Pentru că știți că este acea glumă că bărbații simt atunci când sunt răciți aproape ceea ce simt femeile când nasc.

Așa este, cu siguranță este mai în glumă mai în serios, este o întrebare care preocupă foarte mult și comunitatea științifică și sunt foarte multe studii atât din partea clinică cât și din medicina experimentală. Din nou trebuie să diferențiem și să nuanțăm un pic întrebarea în primul rând. Dacă ne referim la procentul de paciente versus pacienți, deci de prezența durerii.Cu siguranță la sexul feminin este mai frecventă durerea cronică. Cu siguranță ponderea este mai mare în cazul sexului feminin decât în cazul sexului masculin. La vârsta copilăriei este la fel. Undeva la pubertate începe să crească diferența între cele două genuri.
Se păstrează și crește pe toată perioada vieții adulte și la vârsta a treia, din nou se apropie ponderea. Dar dacă vorbim despre intensitatea resimțită a durerii atât în dureri acute cât și în durere cronică, deși veți putea să găsiți studii care demonstrează ori într-un fel ori în altul, realitatea este că atunci  când le pui pe toate la un loc nu există diferențe notabile care să fie susținute cu date științifice concrete.
Sunt mai multe speculații.

Foarte interesant! Pentru că vorbesc despre durere cronică și durere acută. Când devine durerea acută cronică și când trebuie să începem să o tratăm? Pentru că din câte am înțeles durerea acută este bună, ne spune că avem ceva.

Dacă mă întrebați pe mine durerea nu este bună de niciun fel. Eu cred că natura putea să găsească alte semnale prin care să ne transmită că ceva este în neregulă cu anumite părți ale corpului nostru, dar asta nu putem să controlăm. În ceea ce privește diferențierea între durerea acută și durerea cronică, se consideră într-adevăr și este universal acceptată această limită de timp, anume faptul că cei mai mulți spun că o durere este cronică dacă au trecut undeva între trei și șase luni. Trei pentru durerile obișnuite și șase luni pentru durerile care au și un caracter ciclic cum ar fi durerea pelvină de exemplu. Și atunci doar după șase luni spui despre ea că este cronică. Dar din nou eu cred că trebuie nuanțat.

Eu cred că nu este corect să spunem asta, trebuie să facem și ne întoarcem la prima întrebare la care nu am răspuns. Nu am apucat să răspund la toate și anume când diferențiem între durerea acută și durerea cronică, o altă diferență pe care trebuie să o facem este faptul că durerea acută este un simptom al unei afecțiuni.

Așa cum spuneați, ne arată organismul că este o problemă ne doare, ne-am luxat cotul, ne doare nu-l mai mișcăm ca să nu agravăm leziunile pe care le-am făcut și asta este durerea acută. În timp ce durerea cronică la un moment dat este ea boala și asta este ceea ce trebuie să înțelegem foarte clar că durerea acută este ea o boală în sine. Este un lucru pe care nu mulți îl acceptă și că durerea cronică să fie boala în sine este nu legată atât de mult de timp cât de fenomenele care sunt implicate din punct de vedere fizio-patologic în apariția acestei senzații de durere.

Continue. Continue, da, vorbim despre fenomene care in organismul nostru sunt sub influența unor mediatori cum este serotonina de exemplu, care este implicată și care provoacă niște fenomene de activare care duc la amplificarea senzației de durere.

Deci faptul că cineva resimte durerea într-un mod mai puternic decât o altă persoană nu are legătură cu faptul că ceva este în neregulă cu capacitatea intelectuală sau afectivă a persoanei respective.

Are legătură cu mediatorii care sunt în aceeași persoană cu chimia.

Am văzut pacienți care aveau durere cronică  de exemplu:  Alodinie, hiperalgezie. Adică simt durere acolo unde nu este un stimul care în mod normal nu îți provoacă durere îți provoacă durere.

Pacienți cu fractură de șold cu  traumatisme complexe la care le pui mâna pe piele și acest lucru le provoacă durere.
Am văzut după trei zile de la accident și atunci deși pacientul respectiv, pacienții respectivi, au o durere care s-a instalat doar în urmă cu trei zile, felul în care ei resimțeau durerea a arătat că mecanismele respective sunt mecanisme de durere cronică.

Și eu cred că pentru anumite afecțiuni, pentru anumite grupe de pacienți, poate nu este chiar corect să diferențiem.

Din punct de vedere temporal o durere acută de o durere cronică.

Durerea acută este atunci când, așa cum am spus este un simptom al unei afecțiuni și durerea cronică dincolo de limita de timp, este o boală care trebuie tratată ca o boală separată.

Domnule doctor am auzit mai ales de la anumită vârstă în sus că este normal să te doară ceva.
Aș vrea să vă întreb ce părere aveți dumneavoastră în calitate de medic anestezist și de terapie intensivă?

Probabil că este o deformare profesională dar eu nu cred aceste sloganuri cu care am crescut generații de-a rândul.

Nu este un lucru unic doar în țara noastră în Europa estică, sudică suntem în general mai învățați să ne acceptăm răul mai ușor probabil decât alții.

Alții nu acceptă la fel de ușor ca noi treburile astea. Eu nu cred că este normal să te doară.
Într-adevăr cu vârsta dezvoltăm anumite patologii care sunt dureroase.

Normal că articulațiile noastre la o vârstă mai înaintată nu sunt la fel de bune ca la o vârstă mai mică mai ales dacă le-am și folosit nu foarte rațional. Dacă având o greutate prea mare am făcut sporturi care au pus stress pe articulațiile respective.

Dacă nu am avut întotdeauna o poziție corectă, dacă nu am avut grijă să ne menținem musculatura destul de tonică încât să ducă greutatea corpului nostru, da vom dezvolta anumite patologii.

Dar vorbim de ordinul patologiilor și nu sunt normale aceste dureri.

Și eu cred că trebuiesc tratate mai ales dacă făcând acele scoruri despre care vă spuneam de Pain Disability Index  ne iese un scor mare și vedem că ne afectează viața zilnică durerea pe care o avem.

Atunci cu atât mai mult trebuie să facem ceva legat de asta. Aș mai avea o curiozitate legată de modul în care se stabilește gradul de durere.

Dacă există un aparat care măsoară așa ceva?

Da, în momentul de față există o preocupare a producătorilor de echipamente medicale să producă aceste aparate care măsoară durerea.

Am testat câteva dintre ele, sunt foarte utile în ceea ce privește durerea acută.

Sunt foarte utile în ceea ce privește a-ți calcula necesarul de analgezice pe care îl dai unui pacient în timpul unei intervenții chirurgicale și mai ales dacă sunt anumite grupe de pacienți cărora dacă le dai prea mult dintr-o substanță pot să existe reacții adverse severe în post-operator.

Acolo sunt foarte utile, în schimb în ceea ce privește durerea cronică nu sunt studii suficient de multe și din păcate nici eu nu am avut ocazia să le testez, să vă spun d intr-o experiență personală.

Ce vă pot spune este că am folosit aceste tipuri de aparate la pacienți care aveau durere cronică, care s-au prezentat pentru o intervenție chirurgicală și unde noi aveam dubii legate de intensitatea, cum vă spuneam nocicepție, stimulul acela dureros.

Aveam dubii legate dacă chiar îl provoacă sau nu-i provoacă durere.,Și am testat astfel de aparate în contextul ăsta și sunt lucruri foarte interesante de observat acolo.
Dar nu cred că este momentul să discutăm asta.

Am înțeles.Deci pentru durere cronică nu sunt utile în momentul de față. Doar pentru acum.
Este bine de știut că ele există. Există și eu cred că se vor dezvolta.
Eu cred că pe viitor o să fie și o piață bună și un domeniu de cercetare de care trebuie să ne preocupam.

Știu că discutam înainte de a intra în intervenția directă despre despre naștere.

Acest fel de aparate ar fi utile la viitoarele mămici? Părerea mea este că ar trebui din ce în ce mai multe nașteri să se desfășoare cu analgezie epidurală și atunci dacă epidurală este corect condusă nu prea ar trebui să existe foarte multă durere și ar trebui să avem încredere în pacientă când spune că o doare,să o credem că o doare și  să îi oferim analgezia suficientă.
Nu cred neapărat că ar fi un domeniu în care să fie util.

Aș vrea să vă întreb despre conceptul de terapie a durerii. De fapt ce înseamnă acest concept de terapie a durerii?

Informația medicală și specializările medicale au cunoscut o astfel de dezvoltare încât ne-am dezvoltat în supraspecializări. Facem lucruri din ce în ce mai supraspecializate.

Terapia durerii este o supraspecializare pe care o pot face medici din mai multe domenii ale medicinei doar că și aici există niște nuanțe pe care trebuie să le discutăm.

În primul rând este o specialitate, o supraspecializare foarte nouă. Dacă prima diplomă de medic chirurg din câte știu eu, sper să nu vorbesc prostii, s-a dat undeva prin 1930 prin Statele Unite.

Prima diplomă de medic specialist în terapia durerii s-a dat în anii '90, în 1990 și ceva.

Deci este o specialitate foarte tânără.

Acum sunt mulți medici din diferite specialități neurochirurgie, reumatologie, medicină de recuperare, ortopedie, neurochirurgi,anesteziști care spun despre ei că practică terapia durerii.

În sensul că îi preocupă mai tare să trateze durerea decât pe alți colegi.
Și este foarte bine că este așa.Ne dorim să fie din ce în ce mai mulți.
În plus față de asta. Suntem câțiva dintre acești medici care ne-am dorit să facem management intervențional în terapia durerii.
Și de fapt asta este ceea ce eu fac: management intervențional în terapia durerii.

Înseamnă că pe lângă faptul că folosim analizele obișnuite, imagistica obișnuită, interviul cu pacientul și medicamentele pentru a trata durerea folosind niște mijloace supraspecializate care constau în injectarea anumitor substanțe în niște structuri foarte specifice, foarte aproape de nervi, foarte aproape de ligamente, foarte aproape de articulații, cantități mici uneori din aceste substanțe ceea ce înseamnă că trebuie să fim foarte, foarte preciși în a realiza aceste injecții.

Le realizăm cu ajutorul ecografului sau cu ghidaj radiologic pentru a fi foarte siguri că suntem acolo unde trebuie și scopul este dublu.

În primul rând vrem să diagnosticăm corect durerea pacientului prin aceste mijloace și în al doilea rând după ce am înțeles-o, vrem să o tratăm. Și practic asta este o supraspecializare de înaltă performanță pe
care o pot face medici din mai multe specialități.

Părerea mea, sunt biasat acum, pentru că asta fac eu, fac anestezie.

Eu cred că medicul anestezist este mai aproape de acest lucru.

De ce? O dată pentru că medicamentele pe care le folosim, și se folosesc foarte multe anestezice locale.

În mâna noastră sunt relativ ușor de folosit dar  au anumite riscuri specifice și în anumite circumstanțe pot să provoace niște reacții adverse destul de severe pe care din nou dacă apar, tot medicul anestezist este cel care este competent să le trateze.

Și atunci din cauza acestor reacții adverse sistemice date de anestezicele locale eu cred că anestezistul este cel mai potrivit să facă pentru că știe să le mânuiască foarte bine.

Din cauză că din ce în ce mai mulți dintre noi folosim această anestezie regională care este un subiect despre care putem să vorbim altădată dacă doriți, dar ce este important este că încercăm să nu
adormim pacienții de fiecare dată, să nu le facem anestezie generală de fiecare dată, să nu le dăm medicamente de fiecare dată și atunci amorțim anumiți nervi prin aceste tehnici care sunt asemănătoare cu cele din terapia durerii.

Și atunci din această ramură de anesteziști care practică anestezie regională se desprind ulterior după o perioadă variabilă de training, acești medici care vor să facă ceva mai mult și atunci fac terapia durerii așa cum am făcut și eu. Acest management intervențional în terapia durerii.

Nu pot să nu vă întreb în ce patologii poate fi aplicat acest management de care vorbiți?

Foarte multe, cam majoritatea patologiilor dureroase.
Pot să vă dau câteva exemple de la banala hernie de disc care știți că provoacă niște dureri violente, dar unde sunt pacienți foarte recuperabili. Sunt boli care nu sunt chiar așa de cunoscute cum ar fi nevralgiile de tot felul despre care vorbim într-un context așa mai mult sau mai puțin corect.

Dar există aceste boli cu suferințe ale nervilor. Nervii care pot fi prinși în anumite locuri, în anumite patologii, de unde putem să-i desprindem.

Pacienți care rămân cu dureri după intervenții chirurgicale. Pacienți care au dureri de spate de exemplu.
Și aici iar putea să discutăm o zi întreagă despre durerile de spate și despre câte surse dureroase sunt la nivelul durerilor de spate.

Sunt acolo articulații care pot durea, sunt nervi care pot durea, sunt tot felul de structuri și noi prin intervențiile pe care le facem putem să diferențiem și să înțelegem de unde vine durerea pacientului.
Sunt anumite abordări, de exemplu vorbești cu pacientul la telefon, ți se trimite o imagine RMN.

Acum avem tot felul de mijloace un transfer, un rapid share din ăsta.

Te uiți la RMN și spui: normal că-l doare și uită-te ce disc prolabat  are și sigur că hernia de disc îl doare!

Același pacient când îți vine pe urmă în cabinet la consult și îl vezi, îți dai seama că de fapt hernia de disc o avea de ani de zile.

Nici măcar nu îl deranjează și că are alte motive pentru care îl doare spatele și atunci noi asta facem, practic diferențiem și intelegem de ce îl doare pe pacient spatele.
Sunt artroze care sunt dureroase la articulația sacro-iliacă, de exemplu. Este o sursă frecventă de durere.
Sunt țesuturile astea periarticulare, pe riosoase cum ar fi de exemplu  bursita trohanteriană. Este o cauză frecventă de durere.
Sunt mici articulații despre care nici nu ne- am gândit vreodată că ne dor până nu ne-au durut și ne-au fost diagnosticate cum ar fi de exemplu articulațiile costotransverse.
Sunt pacienți care vin cu durere de spate, nu i-a dat nimeni niciodată de cap.

Și la examenul clinic dacă îl apeși unde trebuie și faci ce trebuie, la tot ce înseamnă articulație costotransversă, deci practic procesul transvers de la o vertebră, unde coastele se articulează și se mișcă.

O articulație foarte, foarte mică, dar care provoacă durere foarte severă și foarte rar diagnosticată corect și care este boala omului modern.

Pentru că stăm în poziția asta, ne uităm la televizor și este exact locul unde ne doare. Sunt foarte multe exemplele  unde aceste proceduri se aplică. Dacă ar fi să sintetizez aș spune, pentru că fiecare medic în specialitatea lui știe să trateze durerea, dar  aș sfătui colegii și pacienții acolo unde au un pacient care are o durere care prin mijloacele obișnuite nu-i trece pacientului durerea respectivă, acolo unde au un pacient care are o durere la care medicamentele pe care le administrează au ajuns să aibă efecte adverse care afectează viața pacientului.
Sau lucrurile este clar că nu merg într-o direcție bună.

Atunci trebuiesc trimiși la un coleg care are aceste preocupări în a trata durerea și se implică mai mult în tratamentul durerii. Cam așa ar sintetiza. Aș dori să-i încurajez pe cei care se uită la noi să vă adreseze întrebări și iată că au și sosit primele întrebări.
Sunt mai bolnave persoanele care fac parte din generația tânără decât cele mai în vârstă care au trecut prin perioade mai complicate?
Dacă ne referim la durere nu neapărat, dacă ne referim așa ca o părere personală legată de starea general și ne uităm cu atenție la evoluția speranței de viață.

Vedem că nu este așa și că de fapt trăim mai mult decât se trăia în urmă cu mai multe generații.

Dar ceea ce înseamnă poate că o să ne provoace și dureri legate de managementul general al vieții, cum vă spuneam.
Asta era o continuare a întrebării: care este motivul și dacă într-adevăr cei tineri sunt mai bolnavi?

Eu nu cred asta, nu observ asta în jurul meu. Nu cunosc statistici oficiale, e o părere personală.

Nu cunosc statistici oficiale, dar senzația mea este că nu, că oamenii sunt din ce în ce mai sănătoși și trăiesc din ce în ce mai mult din cauza asta și apar anumite boli și noi avem senzația că suntem mai bolnavi decât eram înainte.

Eu nu cred că este real. Eu cred că nu putem să nu ne uităm  în urmă cu poate nici 100 de ani, speranța medie de viață era undeva la 40 și ceva de ani și acum e 72. Și în unele țări până la 84.
Normal că apar și anumite patologii legat de treaba asta, dar per ansamblu eu cred că o ducem bine ca specie. Speranța de viață a crescut, dar nu în toate cazurile și calitatea vieții. Asta e altceva!

Pentru că vorbeați despre acest protocol intervențional, aș vrea să vă întreb dacă el este o combinație între tratamentul medicamentos și alte metode folosite?

Nu știu.

Da, un lucru pe care trebuie să îl discutăm și să îl înțelegem este că uneori la anumite patologii pur și simplu faptul că face o astfel de procedură pacientului este suficientă și rezolvă problema.
Dar de cele mai multe ori nu este așa.
Vorbim despre abordul holistic, abordarea holistică a pacientului și este un concept în care cred cu tărie și care cred că trebuie promovat foarte mult.

Nu se prea potrivește cu felul în care se practică medicina în momentul de față în sensul că și pacientului și medicului îi place să aibă o relație personală și pacientul să meargă la un medic care să fie medicul lui și medicului îi place pacientul care dacă a venit la el să îl rezolve până la capăt.

Se spune. În ceea ce privește terapia durerii lucrurile stau un pic diferit și pacientul care solicită ajutor pentru o durere din asta severă cronică, are nevoie de mai mulți medici.

El are nevoie în primul rând să-i intelegem durerea. Și atunci trebuie să i-o diagnosticăm prin metodele despre care v-am spus și care sunt o parte din investigații și altele care se fac.

Dar după ce îi controlăm durerea el trebuie să intre într- un program de reabilitare.

Și atunci este foarte importantă relația pe care o ai cu medicul de reabilitare. Este foarte important pacientul să înțeleagă că are nevoie de acea reabilitare pentru că și asta este o față a problemei.

Pacientului i-ai făcut injecția respectivă îi spui că va urma. Uite, peste două-trei săptămâni  este efectul maxim și atunci nu te va mai durea. Cam atât durează până la un efect maxim.
Ea începe după a doua, a treia zi, dar durează până la două-trei săptămâni. Dar te rog foarte mult să profiți de ocazie că ești fără durere, să te duci să te vadă medicul de recuperare, să te duci să te vadă kinetoterapeutul. Să lucreze cu tine, să -ți întărești musculatura.

Ei bine, foarte mulți dintre pacienți nu mai fac treaba asta și din cauza asta după o perioadă variabilă de timp unii dintre ei ajung din nou la tine să le faci o altă injecție ceea ce nu este neapărat un lucru bun.
Și recad, de obicei, recad lucrurile.

Se poate spune că pot provoca aceste tratamente o anumită dependență?

Nu știu dacă acesta este chiar termenul cel mai potrivit. Nu este vorba despre o dependență.
Din păcate unele patologii chiar așa o vor duce.De exemplu la nivelul coloanei sunt aceste
articulații zigapofizare  care când au început să se distrugă ele se vor tot distruge și  vor crea dureri de spate.
Sunt pacienți care vin periodic pentru infiltrații, sunt pacienți cărora le faci ablație cu radiofrecvență acolo, pe anumiți nervi ca să nu-i mai doară, dar și ablațiile cu radiofrecvență nu vor fi definitive și după o perioadă de jumătate de an - nouă luni le vor reapare durerile și vin din nou pentru a repeta procedurile respective.Nu e vorba de o dependență în sensul real al cuvântului. Dar unii pacienți ajung să beneficieze de un tratament de lungă durată pentru durerea lor.

Eu vă mulțumesc foarte mult pentru toate informațiile pe care ni le-ați oferit!

A fost alături de noi domnul doctor Dan Dîrzu, medic anestezist și terapie intensivă.

Vă mulțumesc foarte mult și vă mai așteptăm alături de noi!

Vă mulțumesc foarte mult, vă doresc o seară bună și cât mai puțină nevoie de ajutor în ceea ce privește durerea!