Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Analizele de laborator in hepatitele virale A, B, C, D si E

Articol de Ileana Andreescu Senior Medical Editor
analiaze-de-laborator
In prezent, sunt identificate 5 virusuri care pot ataca in mod specific ficatul si cauza hepatita virala. Aceste virusuri sunt denumite cu primele litere ale alfabetului - virusul hepatic A, B, C, D si E. Toate cele 5 virusuri hepatice cauzeza hepatita acuta. Doar infectia cauzata de virusurile hepatice B si C poate evolua catre o infectie cronica.

Este important de retinut ca un anumit tip de hepatita nu poate fi distins clinic de alte forme de hepatita, ca urmare confirmarea diagnosticului pe baza analizelor de laborator este esentiala. Aceste analize identifica anumite antigene sau anticorpi asociati virusului hepatic sau prezenta virusului in sange (viremie). Un antigen este o substanta de pe suprafata unui virus care provoaca un raspuns imun, cum este producerea de anticorpi. Anticorpii sunt substante pe care organismul le produce pentru a ataca si distruge virusurile.

Ce este hepatita?

Hepatita inseamna inflamatia ficatului. Exista mai multe cauze care determina hepatita, cum ar fi consumul unei cantitati prea mari de alcool (hepatita toxica alcoolica), anumite medicamente (hepatita indusa de medicamente), o reactie autoimuna (hepatita autoimuna) sau o reactie la bacterii sau virusuri.

Cel mai adesea, hepatita este cauzata de virusuri (hepatita virala).  Cele mai frecvente 5 virusuri care cauzeaza hepatita sunt virusurile A, B, C, D si E. In Romania, virusurile A, B si C sunt cele mai comune.

Toate cele 5 tipuri de virusuri hepatice determina hepatita acuta, pe termen scurt, care dureaza < 6 luni. Hepatita acuta cauzata de virusurile hepatice B si C poate evolua catre hepatita cronica (pe termen lung, > 6 luni). Lezarea si inflamatia cronica a ficatului reduce capacitatea acestuia de a functiona si ingreuneaza filtrarea toxinelor. Hepatitele cronice B si C pot cauza ciroza (fibroza hepatica), insuficienta hepatica si cancer hepatic (hepatocarcinom).

Hepatita virala A

  • Hepatita A este o infectie acuta a ficatului, auto-limitanta, foarte contagioasa, provocata de virusul hepatic A (VHA).
  • Virusul hepatic A este cauza cea mai frecventa de hepatita virala acuta (de durata scurta).
  • Hepatita A apare in special la copii si adultii tineri.
  • Virusul hepatic A este un virus ARN.
  • Virusul se transmite prin contactul strans cu o persoana bolnava (ingriirea unei persoane bolnave, contactul cu obiecte de uz curent contaminate, un anumit tip de act sexual neprotejat, ca de exemplu sex oral-anal) sau prin ingestia alimentelor si apei contaminate cu fecale de la un pacient bolnav (transmitere fecal-orala). Hepatita A nu se transmite prin tuse, stranut, alaptare sau saliva.
  • O persoana poate transmite virusul hepatic A cu 2 saptamani inainte ca simptomele sa apara si pana la 1-2 saptamani dupa disparitia icterului.
  • Perioada de incubatie a bolii (in care nu exista simptome) este 2-7 saptamani.
  • Nu toate persoanele cu hepatita A vor avea manifestari clinice. Adultii sunt mai susceptibili de a avea simptome, decat copiii. 80% din hepatita A la copii este asimptomatica.
  • Frecvent, simptomele hepatitei A sunt relativ usoare si pot disparea, in cele mai multe cazuri, in 2 luni, desi pot persista pana la 6 luni la 10-15% din pacienti.
  • In cazuri rare, hepatita A poate provoca insuficienta hepatica acuta (hepatita fulminanata) care necesita internarea si tratarea in spital si care poate determina decesul. Aceasta situatie apare mai frecvent la persoanele in varsta si la persoanele cu alte probleme grave de sanatate, cum ar fi hepatita cronica.
  • Nu este nevoie de tratament medicamentos pentru cazurile usoare de hepatita A si majoritatea pacientilor se recupereaza complet.
  • Vindecarea dupa o infectie acuta ofera protectie pe tot parcursul vietii impotriva unei expuneri viitoare la virusul hepatic A.
  • Spre deosebire de alte tipuri de hepatita virala, hepatita A nu cauzeaza leziuni hepatice pe termen lung (hepatita virala cronica sau ciroza).
  • Hepatita A poate fi prevenita prin vaccinare. Vaccinul este sigur si este disponibil pentru copiii > 12 luni si adulti.
  • Vaccinul impotriva hepatitei A este recomandat persoanelor care au deja hepatita cronica B.
  • O buna igiena personala si o salubritate adecvata ajuta, de asemenea, la preventia hepatitei A.

Analizele de laborator pentru diagnosticul hepatitei A

Diagnosticul hepatitei A este facil, rapid si precis si presupune evidentierea in sange a anticorpilor anti-HAV. Testele identifica anticorpii de tip IgM si anticorpii totali.

Anticorpi anti-HAV de tip IgM

  • Anticorpi anti-HAV de tip IgM sunt primii anticorpi care apar si evidentiaza infectia actuala.
  • Devin detectabili cu 5 - 10 zile inainte de aparitia simptomelor, ating un varf in perioada simptomatica si devin nedetectabili la 75 % dintre pacienti dupa 3 - 6 luni de la infectie.
  • Foarte rar, anticoprii anti-HAV IgM apar dupa vaccinarea impotriva hepatitei A.

Anticorpi anti-HAV totali (IgM si IgG)

  • Anticorpi anti-HAV totali (IgM si IgG) sunt folositi pentru a diagnostica o infectie acuta sau care a fost in trecut si pentru a determina prezenta raspunsului sistemului imun ca urmare a vaccinarii.
  • Absenta anticorpilor anti-HAV totali exclude practic infectia recenta cu virusul hepatic A.
  • Anticorpii anti-HAV totali sunt predominanti de tip Ig G, cu exceptia perioadei infectiei acute cand predomina anticorpii de tip IgM.
  • Anticorpii anti-HAV de tip Ig G apar dupa producerea anticorpilor de tip Ig M, incep sa creasca chiar inainte sau din momentul debutului bolii clinice, ating un varf in timpul perioadei de convalescenta si persista apoi pentru a oferi protectie impotriva bolii pe tot parcursul vietii.
  • Anticorpii anti-HAV IgG sunt pusi in evidenta in sange dupa 2 saptamani de la vaccinare si dupa administrarea de imunoglobuline. Titrul minim protector nu este bine definit, insa este foarte mic: < 45 mUI/mL.
  • Anticorpii anti-HAV IgG  pot trece prin placenta de la mama la fat si pot fi detectati la copii chiar si peste varsta de 1 an.

Hepatita virala B

  • Hepatita B este o infectie a ficatului provocata de virusul hepatic B (VHB). Infectia poate fi acuta sau cronica.
  • Virusul hepatic B este un virus ADN. Este cel mai bine cunoscut si cel mai complex dintre virusurile hepatice.
  • Ag HBs reprezinta proteina de suprafata a VHB, fiind caracteristica sa cea mai importanta.
  • Exista vaccin impotriva VHB. Vaccinul anti-VHB are la baza Ag HBs.
  • Viremia VHB reprezinta cel mai fidel marker al replicarii virale.
  • Virusul hepatitei B este a doua cauza ca frecventa de hepatita acuta virala, dupa virusul hepatitei A.
  • Transmiterea VHB se poate realiza atat de la mama la nou-nascut sau sugar, cat si prin contact cu secretii biologice infectate (sange, sperma) sau obiecte contaminate.
  • VHB se poate transmite prin sange (transfuzii, produse de sange contaminate, grefe de tesuturi sau organe infectate), pe cale percutanata (ace, instrumentar medical infectat, acupunctura, tatuaje, consum intravenos de droguri) sau prin contact strans interpersonal (act sexual neprotejat, contactul cu obiecte de uz curent contaminate, cum ar fi aparate de ras sau periute de dinti). Cu cat viremia este mai mare, cu atat riscul de transmitere a virusului hepatic B este mai mare.
  • Hepatita B nu se transmite de obicei prin alimente sau apa, spre deosebire de hepatita A.
  • Majoritatea copiilor < 5 ani si a persoanelor cu probleme grave de sanatate (cum ar fi sistemul imunitar compromis) nu prezinta simptome. 50% dintre copiii mari, adolescenti si adulti prezinta simptome de hepatita acuta B.
  • Daca simptomele apar, acestea incep in medie dupa 90 de zile (3 luni) dupa expunerea la virus, dar pot aparea oricand intre 8 saptamani si 5 luni dupa expunere. De obicei dureaza cateva saptamani, iar uneori 6 luni.
  • Foarte rar poate sa apara o insuficienta acuta hepatica (hepatita fulminanta), in special la persoanele in varsta. In cazurile de hepatita fulminanta, trebuie luata in considerare posibilitatea coinfectiei sau suprainfectiei (VHB cu VHC sau VHD).
  • Infectia cu VHB poate evolua de la infectie acuta cu eliminarea spontana (fara tratament) a virusului sau se poate croniciza.
  • Riscul de cronicizare depinde de varsta la care persoana este infectata. Cu cat persoana este mai tanara, cu atat riscul este mai mare. Hepatita cronica B poate sa apara la 9 din 10 sugari expusi la VHB si la 30% din copiii mici < 6 ani infectati. In schimb, aproape toti copiii mai mari (cei cu varsta >/= 6 ani) si adultii infectati cu virusul hepatitei B se recupereaza complet si nu dezvolta infectie cronica. Hepatita cronica B apare doar la 10% dintre acestia.
  • Hepatita cronica B poate progresa catre ciroza hepatica, insuficienta hepatica si cancer hepatic.
  • Virusul hepatic B este cauza principala de cancer de ficat, care este a doua cauza de deces prin cancer la nivel mondial.
  • Hepatita B si complicatiile sale posibile pot fi evitate prin vaccinare. Vaccinul este sigur si este recomandat nou-nascutilor, copiilor si adultilor.
  • Hepatita cronica B poate fi tratata cu medicamente, insa in prezent nu se poate vorbi despre o vindecare a acesteia.  

Analizele de laborator pentru diagnosticul hepatitei B

Intelegerea analizelor de sange pentru hepatita B poate fi confuza. Este important sa discuti cu medicul  astfel incat sa intelegi rezultatele analizelor si ce inseamna acestea pentru starea ta de sanatate. Esti infectat? Cat de sever este? Trebuie sa faci tratament? Esti protejat? Ai un risc de a te infecta si trebuie sa te vaccinezi?

Diagnosticul hepatitei virale B implica identificarea in sange a mai multor antigeni si anticorpi specifici virusului hepatitei B (panel de analize).

Diferiti „markeri” serologici sau combinatii de markeri sunt utilizati pentru a identifica diferite faze ale infectiei cu VHB si pentru a determina daca un pacient are infectie acuta sau cronica sau daca este imun (protejat) la VHB ca urmare a infectiei sau vaccinarii anterioare sau este susceptibil la infectie.

Ag HBs (antigenul de suprafata al virusului hepatic B):

  • Ag HBs reprezinta proteina de suprafata a virusului hepatic B (litera mica „s” vine de la cuvantul „suprafata”).
  • Detectarea AgHBs in ser indica prezenta infectiei cu virusul hepatitei B.  
  • Un test Ag HBs negativ inseamna ca nu esti infecat. Testul Ag HBs se foloseste ca test de screening pentru hepatita virala B.
  • Ag HBs este primul marker serologic care apare intr-o infectie acuta si poate fi detectat dupa 1-9 saptamani (in medie 1 luna) de la expunerea la virus.
  • Un rezultat „pozitiv” sau „reactiv” inseamna ca persoana este infectata cu virusul hepatic B. In acest caz, vor fi necesare analize suplimentare pentru a determina daca este o noua infectie (hepatita acuta) sau o infectie cronica.
  • AgHBs poate ramane detectabil o perioada de 1-4 luni in cursul unei infectii acute, dupa care se negativeaza, daca boala se vindeca spontan.
  • Daca AgHBs persista mai mult de 6 luni, se considera ca infectia s-a cronicizat. 5-10% dintre adulti si 90% dintre nou-nascuti nu pot elimina virusul dupa infectie si devin purtatori cronici de AgHBs. 30% dintre purtatorii cronici dezvolta hepatita cronica B care in timp poate evolua spre ciroza hepatica si, in unele cazuri, spre carcinom hepatocelular (cancer hepatic).
  • In plus, prezenta Ag HBs sugereaza contagiozitate - pacientul poate raspandi virusul altor persoane care vin in contact cu sangele sau alte lichide ale corpului sau.
  • Sistemul imun al persoanelor infectate reactioneaza la prezenta Ag HBs prin producerea de Ac anti-HBs.
  • Toate persoanele care se vindeca spontan vor avea un test negativ al Ag HBs si un test pozitiv pentru Ac anti-HBs.
  • Pe baza Ag HBs s-a produs vaccinul impotriva hepatitei cu virus B.

Ac anti-HBs (anticorpi anti-HBs) :

  • Ac anti-HBs indica raspunsul sistemului imun la prezenta Ag HBs.
  • Un rezultat „pozitiv” sau „reactiv” al testului Ac anti-HBs indica faptul ca persoana este protejata impotriva infectiei cu virusul hepatitei B. Aceasta protectie poate fi rezultatul vaccinarii impotriva hepatitei B sau al vindecarii cu succes dupa o hepatita acuta B.
  • Un titru al Ac anti-HBs >/= 10 IU/mL este considerat titru protector si acea persoana nu se mai poate reinfecta cu VHB.
  • Acest titru protector persista timp indelungat (adesea, toata viata) dupa infectie, insa dispare la cativa ani de la vaccinare. De aceea, la persoanele vaccinate este indicata dozarea titrului de Ac anti-HBs la varsta adulta, pentru a vedea daca mai exista sau nu titru protector. In cazul in care nu mai exista, se recomanda vaccinarea cu inca o doza (doza „booster”). Acest aspect este cu atat mai important pentru personalul medical, care ia contact frecvent cu pacienti posibil infectati cu VHB.

Ac anti-HBc:

  • Antigenul HBc reprezinta o componenta interna a virusului (litera mica „c” vine de la cuvantul in engleza „core”, care se refera „nucleul” virusului). Acesta se cantoneaza in nucleul celulelor infectate si nu apare in sangele pacientului infectat.
  • Fata de acest antigen se formeaza si pot fi detectati in sange anticorpii anti-HBc.
  • Prezenta de Ac anti-HBc semnifica faptul ca persoana a trecut prin boala sau ca are o infectie in curs. Interpretarea acestui test se poate face doar cunoscand rezultatele primelor doua teste (Ag HBs si Ac anti-HBs).
  • Anticorpii anti-HBc apar la debutul simptomelor de hepatita acuta B si persista toata viata, ca marker al infectiei anterioare cu VHB.
  • Desi Ac anti-HBc persista pe tot parcursul vietii, nu ofera nicio protectie, comparativ cu Ac anti- HBs. De asemenea, Ac anti-HBc nu se dezvolta in urma imunizarii prin vaccinare.

Exista 2 tipuri de Ac anti-HBc:

  • Ac anti-HBc de tip Ig M - un rezultat pozitiv/reactiv al testului Ac anti-HBc IgM indica o infectie acuta. Anticorpii pot persita pana la 6-9 luni. Ocazional, pot sa apara titruri mici, in cursul exacerbarilor severe ale infectiei cronice.
  • Ac anti-HBc de tip Ig G - un rezultat pozitiv/reactiv al testului Ac anti-HBc IgG indica infectia cronica. Acesti anticorpi apar imediat dupa ce se dezvolta anticorpii de tip Ig M.
  • Cand apare cronicizarea hepatitei, titrul de Ac anti-HBc IgM incepe sa scada, iar cel de Ac anti-HBc IgG creste.
  • Prezenta Ac anti-HBc IgG, in absenta Ag HBs si a Ac anti-HBs, sugereaza infectie vindecata imunologic.
  • Testul Ac anti-HBc Ig G va ramane pozitiv pe toata durata vietii ca marker al infectiei anterioare cu VHB.

Ag Hbe (antigenul „e” al virusului hepatic B)

  • Ag HBe este un antigen produs cand virusul hepatic B se replica activ in celule hepatice. Ulterior, Ag HBe este eliberat in sange.
  • Prezenta lui sugereaza replicarea virala - detecteaza cat de mult virus este in sange ca urmare a replicarii virale foarte active. Un rezultat negativ indica faptul ca virusul nu se multiplica activ in ficat.
  • Un test Ag Hbe pozitiv inseamna un nivel crescut de virus in sange si persoana este considerata foarte contagioasa (poate transmite usor virusul).
  • Un test Ag Hbe negativ inseamna un nivel scazut sau absenta virusului in sange si persoana este considerata mai putin contagioasa.
  • Disparitia Ag Hbe poate sa apara in mod natural sau ca urmare a tratamentului medicamentos.
  • Testul Ag Hbe este adesea folosit pentru a monitoriza eficacitatea terapiei al carei scop este schimbarea statusului unei persoane infectate cronic de la Ag Hbe „pozitiv” la Ag Hbe „negativ”. Atunci cand se obtine un rezultat negativ, asta inseamna ca medicamentul a oprit sau a incetinit cu succes replicarea virusului. Desi asta nu inseamna vindecarea, oprirea sau incetinirea replicarii virusului, va cauza mai putine leziuni la nivelul ficatului, ceea ce va scadea riscul de a dezvolta boli hepatice grave in viitor.
  • Pentru a face lucrurile mai complicate, uneori, un rezultat negativ poate indica prezenta unui virus HBV mutant care nu produce Ag HBe. Ca urmare, absenta Ag HBe nu inseamna intotdeauna ca exista putina sau nu exista replicare virala activa. Pentru clarificare, medicul va recomanda efectuarea unor teste suplimentare (viremia sau testul ADN viral hepatita B). Tratarea unui pacient care are un test Ag Hbe negativ, insa are o incarcatura virala mare, este dificila, deoarece virusul mutant este mai rezistent la medicamentele actuale. In plus, absenta Ag HBe face mai dificila evaluarea daca medicamentele functioneaza sau nu.

Ac anti-HBe

  • Unii pacienti cu hepatita cronica B pierd in mod natural (fara tratament) Ag Hbe si dezvolta anticorpi anti-Hbe.
  • Ac anti-HBe reprezinta raspunsul imun al organismului la prezenta Ag HBe. Semnificatia clinica a acestui rezultat nu este pe deplin inteleasa, dar in general se considera a fi un lucru bun.
  • Pe masura ce Ac anti-HBe apar, replicarea virala scade.
  • Ac anti-Hbe nu sunt anticorpi protectori, asa cum sunt Ac anti-HBs.


Viremia VHB  - incarcatura virala sau testul ADN viral hepatita B

  • Viremia VHB reprezinta cel mai fidel marker al replicarii virale. Testul masoara cantitatea de ADN (incarcatura virala) al virusului hepatitei B in sangele pacientilor infectati acut sau cronic.
  • ADN-ul VHB este detectat dupa aproximativ 30 zile de la contactul infectios, astfel incat poate fi util in depistarea precoce a infectiei acute la unele persoane cu risc crescut, inainte de aparitia in ser a Ag HBs.
  • Testul este util la pacientii cu hepatita cronica B cu markeri ai replicarii virale negativi (Ag Hbe negativ).
  • Viremia ofera informatii importante, insa trebuie luata in considerare numai in relatie cu alte informatii, cum ar fi statusul Ag HBe si rezultatele testelor enzimelor hepatice.
  • Nivelul viremiei sugereaza riscul de progresie a bolii si ajuta la stabilirea necesitatii de a trata sau nu cu medicamente antivirale.
  • In plus, determinarea viremiei este utila pentru monitorizarea eficientei terapiei antivirale.
  • Testul foloseste o tehnica de reactie in lant a polimerazei (PCR), care este extrem de sofisticata si precisa.
  • Incarcatura virala este masurata in „unitati internationale pe mililitru” (UI/mL), dar poate fi masurata si in „copii pe mililitru” (cp/ml). Exista aproximativ 5 copii intr-o unitate internationala.

Intelege rezultatele markerilor virali pentru hepatita B

Mai jos este o schema cu interpretarea celor mai frecvente 3 analize pentru hepatita B. Este important sa intelegi ca pot sa apara rezultate neobisnuite ale testelor si ca aceasta schema nu reprezinta un sfat medical. Mergi la consultul de control odata ce ai rezultatele analizelor, astfel incat medicul sa-ti explice semnificatia completa a acestora. Este foarte posibil ca medicul curant sa te trimita la un medic specializat in hepatitele virale cronice - un medic gastroenterolog sau infectionist - pentru stabilirea pasilor de urmat si recomandarea tratamentului.

Absenta imunitatii. Fara protectie.

Pacientul nu a fost infectat. Este la risc pentru a fi infectat. Necesita vaccinare.

  • Ag HBs - negativ
  • Ac anti-HBs - negativ
  • Ac anti-HBc - negativ

Imunitate ca urmare a infectiei naturale. Protectie.

Anticorpi anti-HBs prezenti ca urmare a infectiei. Pacientul s-a vindecat.

Nu ii mai poate infecta pe altii. Nu este nevoie de vaccinare.

  • Ag HBs - negativ
  • Ac anti-HBs - pozitiv
  • Ac anti-HBc - pozitiv

Imunitate ca urmare a vaccinarii. Protectie.

Persoana a fost vaccinata impotriva hepatitei B. Nu are virusul si nu a fost vreodata infectata cu VHB. Nu mai este nevoie de vaccinare.

  • Ag HBs - negativ
  • Ac anti-HBs - pozitiv
  • Ac anti-HBc - negativ

Infectie.

Ag HBs pozitiv inseamna ca virusul VHB este prezent. Virusul poate fi transmis altor persoane. Mergi la un consult la un medic specialist gastroenterolog sau infectionist pentru evaluare suplimentara. Este nevoie de testare suplimentara.

  • Ag HBs - pozitiv
  • Ac anti-HBs - negativ
  • Ac anti-HBc - pozitiv. Daca Ac anti-HBc de tip Ig M sunt pozitivi, inseamna ca infectia este acuta. Daca doar Ac anti HBc totali sunt pozitivi, inseamna ca infectia este cronica.

Ar putea fi infectie.

Interpretare neclara. Exista 4 posibile explicatii: 1. Infectie vindecata imunologic (cel mai adesea) 2. Rezultat fals-pozitiv 3. Infectie cronica de nivel „scazut” 4. Infectie acuta in curs de vindecare. Mergi la un consult la un medic specialist gastroenterolog sau infectionist pentru evaluare suplimentara. Este nevoie de testare suplimentara.

  • Ag HBs - negativ
  • Ac anti-HBs ¬- negativ
  • Ac anti-HBc - pozitiv

Hepatita virala C

  • Hepatita C este o infectie a ficatului provocata de virusul hepatitic C (VHC). Infectia poate fi acuta sau cronica.
  • Virusul hepatitei C este un virus ARN care a fost descoperit in anul 1989. Anterior, inca din anii 70 au fost constatate o serie de cazuri de hepatita virala la persoanele transfuzate, care insa nu se datorau virusurilor hepatice A sau B. La acel moment, aceasta hepatita a fost denumita hepatita virala non-A, non-B.
  • VHC se transmite cand persoana intra in contact cu sangele unei persoane infectate cu virusul hepatitei C. De asemenea, se poate trasmite prin contact sexual si de la mama la fat.
  • Persoanele cu hepatita C acuta, cel mai frecvent, nu au simptome sau au simptome usoare. Simptomele apar, in medie, dupa 2-12 saptamani de la expunere.
  • Hepatita fulminanta este foarte rara. In cazurile de hepatita fulminanta, trebuie luata in considerare posibilitatea coinfectiei sau suprainfectiei (VHC cu VHB sau VHD).
  • Doar 30% (15-45%) dintre pacienti se vindeca spontan. 70% (55-85%) vor dezvolta infectie cronica. In timp, pot sa apara ciroza (10-30% in decurs de 20 ani), insuficienta hepatica si cancerul hepatic.
  • Se considera hepatita cronica C daca ARN-ul VHC persista in ser timp de mai mult de 6 luni de la debutul infectiei acute.
  • Din fericire, incepand cu anul 2013 hepatita C poate fi vindecata. Terapia de prima linie o constituie antiviralele cu actiune directa (terapie interferon-free). Principalul scop al tratamentului este obtinerea unui raspuns viral sustinut (viremie nedetectabila) la peste 6 luni de la terminarea terapiei. Dupa 8-12 saptamani de terapie antivirala, aproximativ 90% din pacienti nu mai au virusul in organism.
  • Toti pacientii cu hepatita cronica C (inclusiv cei care au raspuns la tratament) si in special cei in stadiu de ciroza trebuie sa faca investigatii screening pentru depistarea cancerului hepatic (ecografie abdominala si dozarea in sange a AFP- alfafetoproteina).
  • In prezent, nu exista un vaccin eficace.

Analizele de laborator pentru diagnosticul hepatitei C

Diagnosticarea hepatitei C nu implica o singura analiza. In schimb, medicul va recomanda efectuarea seriata a mai multor teste (panel de analize) pentru a confirma sau a exclude o infectie cu VHC.

Etapele de diagnostic al hepatitei C sunt:

  • Depistarea anticorpilor care certifica expunerea la virusul hepatitei C
  • Evaluarea incarcaturii virale (ARN viral hepatita C) care confirma infectia cu VHC in prezent
  • Detectia genotipului de virus hepatitic C care ajuta la stabilirea personalizata a tratamentului (este un test optional, rar efectuat in practica de zi cu zi)

Anticorpi anti-HCV

  • Detectarea anticorpilor anti-HCV este testul initial.
  • Un rezultat pozitiv inseamna ca persoana a fost expusa la virus la un moment dat in viata.
  • Expunerea la VHC determina sistemul imun sa produca anticorpi care sunt prezenti in sange, chiar si atunci cand virusul nu mai este in corp. Astfel, prezenta Ac anti-HCV nu permite distinctia dintre o infectie curenta si o infectie in antecedente, care s-a vindecat. Pentru clarificare, se foloseste determinarea viremiei (ARN viral hepatita C). Daca viremia este pozitiva, inseamna ca virusul este prezent in sange.
  • Anticorpii anti-HCV apar la 4-10 saptamani de la expunere. La pacientii care se vindeca spontan, anticorpii anti-HCV pot sa persiste toata viata sau pot sa scada treptat pana la disparitie in cativa ani. La pacientii cu infectie cronica, anticorpii anti-HCV persista indefinit.
  • Un test negativ exclude diagnosticul de infectie cu VHC.
  • Testul anticorpi anti-HCV se foloseste ca test de screening pentru hepatita virala C. Toti adultii, femeile insarcinate si persoanele cu factori de risc pentru hepatita cronica virala ar trebui sa fie testate pentru hepatita C.

Incarcatura virala - viremia sau testul ARN viral hepatita C

  • Urmatorul pas dupa obtinerea unei test Ac anti-HCV pozitiv este determinarea viremiei (https://www.reginamaria.ro/utile/dictionar-de-analize/arn-viral-hepatita-c-cantitativ ARN VHC). Acest test este important deoarece 30% dintre persoanele infectate cu VHC elimina spontan infectia printr-un raspuns imun puternic, fara a fi nevoie de tratament. Deși nu mai sunt infectati, ei vor testa pozitiv pentru anticorpii anti-HCV.
  • Testul foloseste o tehnica de reactie in lant a polimerazei (PCR).
  • Testul confirma daca ai hepatita cronica C in prezent.
  • Rezultatul testului poate fi calitativ si cantitativ. Un test calitativ pozitiv confirma infectia atat la pacientii cu anticorpi pozitivi, cat si la cei inalt suspecti, dar cu anticorpi negativi. Testarea cantitativa masoara numarul de copii/ml si este utila in identificarea pacientilor care vor raspunde mai usor sau mai greu la tratament si pentru monitorizarea raspunsului viral la terapiile specifice.

Test pentru detectia genotipului de virus hepatic C

  • In ultima etapa de diagnostic se poate efectua un test pentru detectia genotipului de virus hepatic C.
  • Daca analizele anterioare au confirmat infectia cu VHC, medicul poate recomanda efectuarea unui test pentru a determina tulpina virusului cu care pacientul este infectat. Totusi, identificarea genotipului, desi este un parametru important de evidentiat, nu se face de rutina.
  • VHC are 6 tulpini, genotipul 1 fiind cel mai comun.
  • Cunoasterea tulpinii virusului este importanta pentru stabilirea celui mai potrivit plan de tratament.

Hepatita virala D

  • Hepatita D este o boala rara, insa combinatia dintre hepatita B si D si este considerata cea mai severa forma de hepatita virala la om, din cauza progresiei mult mai rapide catre cancer hepatic si deces.
  • Doar pacientii deja infectati cu virusul hepatic B pot dobandi infectia cu virusul hepatic delta (VHD), deoarece acest virus depinde de VHB pentru a se multiplica si transmite. 5% dintre pacientii cu hepatita cronica B au si hepatita delta.
  • VHD este un virus ARN si se transmite asemanator cu VHB prin sange, sex neprotejat sau de la mama la fat.
  • Hepatita delta poate sa apara ca urmare a coinfectiei (infectie in acelasi timp cu VHB si VHD) sau ca urmare a unei suprainfectii (infectie cu virusul hepatic D care apare dupa ce pacientul are deja hepatita B).
  • Coinfectia se rezolva in general spontan dupa aproximativ 6 luni, dar uneori poate duce la insuficienta hepatica care poate pune viata in pericol.
  • Suprainfectia este cea mai comuna forma de hepatita delta si cauzeaza o afectare hepatica mai severa decat hepatita cronica B singura. 90% dintre persoanele suprainfectate vor dezvolta infectii cronice atat cu VHB, cat si cu VHD, dintre care 70% vor evolua spre ciroza, comparativ 15-30% dintre pacientii cu hepatita cronica B.
  • Vaccinarea impotriva virusului hepatic B este singura metoda de preventie a infectiei cu virusul hepatic D. Ca urmare a vaccinarii impotriva hepatitei B, incidenta hepatitei delta a scazut semnificativ.
  • Daca ai fost diagnosticat cu hepatita delta, este important sa mergi la un medic care are experienta in hepatita delta.

Analizele de laborator pentru diagnosticul hepatitei D

Ac anti-HDV

  • Testul detecteaza anticorpii anti-HDV totali (IgG+IgM) si reprezinta cel mai important test de screening al hepatitei cronice D.
  • Fiecare pacient AgHBs pozitiv trebuie testat cel putin o data pentru anticorpi anti-HDV.
  • Un rezultat pozitiv pentru Ac anti-HDV nu indica in mod necesar hepatita D activa, astfel incat este necesara efectuarea viremiei D pentru confirmarea unei infectii active.

ARN viral hepatita D (cantitativ)

  • Testul detecteaza ARN viral hepatic D in sangele pacientului.
  • Un test pozitiv indica faptul ca pacientul este infectat cu virus hepatic D si confirma diagnosticului de hepatita D activa.

Hepatita virala E

  • Hepatita E este o infectie hepatica acuta cauzata de virusul hepatitei E (VHE).
  • VHE este un virus ARN si se transmite pe cale fecal-orala, in special prin apa, dar si prin alimente contaminate (cum ar fi, carne de porc si crustacee). Transmiterea directa de la o persoana la alta este neobisnuita. Transmiterea pe cale sexuala sau prin transfuzii nu a fost dovedita.
  • Hepatita E este endemica in Asia de sud-est si centrala si exista focare in Orientul Mijlociu, Africa de nord si de vest si Mexic, datorita conditiilor de igiena deficitara. In tarile dezvoltate, infectiile cu VHE apar in special la persoanele care au calatorit in zonele unde boala este endemica.
  • VHE cauzeaza o infectie hepatica acuta, de obicei, autolimitanta.
  • Tabloul clinic este asemanator celui din hepatita A. Frecvent, pacientii nu au simptome. Cand simptomele apar, acestea se dezvolta dupa 2-10 saptamani (in medie 5-6 saptamani) de la expunere si dispar dupa 1-6 saptamani.
  • In cazuri rare, poate sa apara o insuficienta hepatica acuta (hepatita fulminanata), care poate fi amenintatoare de viata. Femeile insarcinate care fac hepatita E, in special cele aflate in al doilea sau al treilea trimestru, prezinta un risc crescut de insuficienta hepatica acuta, avort si deces al fatului. 20-25% dintre femeile insarcinate pot deceda daca fac hepatita E in trimestrul 3 de sarcina.
  • Cazuri rare de infectie cronica asociata cu VHE pot sa apara la persoanele imunocompromise, in special la cei cu transplant de organ care fac tratament imunosupresiv.
  • Exista un vaccin produs si aprobat in China.
  • Nu exista tratament medicamentos pentru hepatita E.

Analizele de laborator pentru diagnosticul hepatitei E

Infectia cu VHE trebuie luata in considerare la orice persoana cu simptome de hepatita virala acuta la care testele pentru hepatita A, B si C sunt negative. De asemenea, orice persoana simptomatica care a calatorit intr-o zona endemica sau o regiune cu focare de hepatita E ar trebui sa fie evaluata pentru infectia cu VHE.

Anticorpii anti-HEV

  • Sunt detectati separat anticorpii de tip Ig G si Ig M.
  • Obtinerea unui rezultat pozitiv pentru anticorpii anti-HEV de tip Ig M confirma diagnosticul de infectie recenta (in ultimele 6 luni).
  • Obtinerea unui rezultat pozitiv pentru anticorpii anti-HEV de tip Ig G indica o infectie in antecedente sau o infectie acuta in faza de covalescenta.
  • Anticorpii anti-HEV Ig M pot ramane pozitivi pana la 6 luni de la debutul simptomelor, in timp ce anticorpii de tip Ig G persista, de obicei, ani de la infectie.

Analize suplimentare pentru evaluarea pacientilor cu hepatita virala

Cu cat o persoana traieste mai mult cu hepatita virala cronica B sau C netratata, cu atat este mai mare riscul de a dezvolta complicatii precum ciroza (fibroza hepatica), insuficienta hepatica si cancer hepatic Ca urmare, este important ca pacientul sa fie urmarit periodic cu o serie de analize pentru a verifica sanatatea ficatului.

Unele dintre cele mai frecvente analize de sange care evalueaza afectarea ficatului si impactul asupra functiei acestuia sunt descrise mai jos:

Transaminazele hepatice

Unele enzime hepatice sunt crescute in sange atunci cand exista afectare hepatica virala. Totusi, retine ca enzimele hepatice pot creste si scadea din cauza unor variati factori. Din acest motiv, un pacient diagnosticat cu hepatita virala cronica poate avea un nivel al enzimelor hepatice care este normal sau aproape normal, in timp ce o persoana care nu are hepatita poate avea enzime crescute din alte motive. Anumite medicamente, cum ar fi acetaminofenul si medicamentele utilizate pentru controlul colesterolului, pot determina cresterea enzimelor hepatice. O circumferinta mai mare a taliei (grasime viscerala) poate provoca, de asemenea, cresterea enzimelor hepatice daca exista exces de grasime stocata in celulele hepatice (steatoza hepatica).

In cazul pacientilor cu hepatita virala sunt evaluate si urmarite in timp doua enzime principale: ALT (alanin aminotransferaza) si AST (aspartat aminotransferaza):

  • ALT (alanin aminotransferaza) se gaseste aproape exclusiv in ficat si este monitorizata cu atentie in hepatita cronica B. Acest test este util pentru a decide daca pacientul poate beneficia de tratament sau pentru a evalua cat de bine raspunde o persoana la terapie. Retine ca in cazul pacientilor cu hepatita cronica C, 50% pot avea un nivel normal sau minim crescut al ALT. Limitele superioare ale normalului pentru ALT la adultii sanatosi sunt de 35 U/L pentru barbati si 25 U/L pentru femei.
  • AST (aspartat aminotransferaza) se gaseste in ficat, inima si muschi, fiind mai putin precisa decat ALT in evaluarea leziunilor hepatice.

Evaluarea functiei ficatului

  • Evaluarea functie ficatului se face prin dozarea bilirubinei, albuminei si a timpului de protrombina.

AFP (alfafetoproteina)

  • AFP este o proteina normala produsa de fatul in curs de dezvoltare, astfel incat femeile insarcinate vor avea AFP crescuta. Insa in cazul altor adulti, AFP nu ar trebui sa fie crescuta in sange.
  • Acest test este utilizat pentru screeningul pentru cancerul hepatic la pacientii cu hepatita cronica B si C.

Testul Fibromax

  • Biopsia hepatica este standardul de aur pentru evidentierea gradului de inflamatie si fibroza hepatica la bolnavii cu hepatita cronica B si C. Totusi, biopsia hepatica este o metoda de diagnostic invaziva, care nu se efectueaza de rutina.
  • Ca urmare a progresului in medicina de laborator, au fost introduse in practica noi metode non-invazive de determinare a gradului de inflamatie si fibroza.
  • Fibromax este un test biochimic care evalueaza stadiile fibrozei, gradul de steatoza hepatica si activitatea necroinflamatorie virala asupra tesutului hepatic.
  • Are la baza un algoritm care combina rezultatele a 10 markeri biochimici serici (alfa-2-macroglobulina, haptoglobina, apolipoproteina A1, bilirubina totala, gamaglutamiltranspeptidaza - GGT, alanin aminotransferaza ALT, aspartat aminotransferaza AST, glicemia bazala, colesterol si trigliceride), cu varsta, sexul, greutatea si inaltimea pacientului, pentru a evalua gradul afectarii hepatice.
  • Reprezinta o combinatie de 5 teste: FibroTest, ActiTest, SteatoTest, NashTest si AshTest.
  • FibroTest masoara gradul fibrozei.
  • ActiTest masoara gradul de activitate necro-inflamatorie la pacienti cu hepatita virala cronica B sau C.
  • SteatoTest evalueaza steatoza hepatica, cauza frecventa de crestere a transaminazelor ALT si GGT.
  • NashTest evalueaza prezenta steatohepatitei non-alcoolice la pacienti obezi, cu dislipidemie, rezistenta la insulina sau diabet.
  • AshTest masoara gradul afectarii hepatice la pacientii cu un consum excesiv de alcool.

Ce tip de medici diagnosticheaza si trateaza hepatitele virale?

Medicul de familie poate recomanda efectuarea testelor screening pentru detectia hepatitelor virale cronice B si C (Ag HBs si Ac anti-HCV). Daca unul dintre aceste teste este pozitiv (reactiv), atunci vei fi trimis catre un medic specializat in diagnosticul, tratarea si monitorizarea pe termen lung a hepatitelor virale cronice. Acesti medici sunt medici specialisti gastroenterologi sau infectionisti.

Surse de informatie:

www.hepb.org
www.cdc.gov
www.who.int
www.everydayhealth.com
https://diagnostics.roche.com

Autor: Dr. Ileana Andreescu, Senior Medical Editor