EDU.REGINAMARIA.RO

Ce trebuie sa stii despre hepatita virala A, B si C

Articol de Dr. Roxana Petre Medic specialist Boli infectioase
Ce trebuie sa stii despre hepatita virala A, B si C

Sanatatea ficatului trebuie monitorizata in fiecare an, deoarece leziunile sale pot fi ireversibile. Desi ficatul este singurul organ capabil de regenerare (celulele bolnave sunt inlocuite cu altele noi), el este supus unor agresiuni infectioase (hepatitele virale A, B, C, D) sau neinfectioase (hepatitele cauzate de alcool, medicamente, obezitate), ducand la boli grave (hepatitele, ciroza, cancerul hepatic, boala Wilson etc).

Hepatita virala acuta vs. cronica

Hepatitele virale reprezinta un grup de afectiuni caracterizate prin alterarea functiei hepatice ca urmare a multiplicarii virusurilor in celulele acestuia.

  • Afectarea hepatica este initial acuta (primele 6 luni de la infectare), majoritatea virusurilor hepatitice persistand ulterior in organism si modificand progresiv si variabil arhitectura si functionalitatea ficatului pana la stadii ireversibile.
  • Afectiunile hepatice care evolueaza peste 6 luni de la momentul infectarii se numesc hepatite cronice, iar virusurile ce pot determina aceste boli sunt: virusul hepatitic B (VHB) in asociere sau nu cu virusul hepatitic delta (D) si virusul hepatitic C (VHC).

Hepatita virala A

Virusul hepatitic A (VHA) determina doar hepatita acuta (se vindeca in 2-3 luni). Diagnosticul de hepatita acuta cu virus hepatitic A se pune baza manifestarilor clinice si pe prezenta in sange a anticorpilor Ig M anti-VHA. Acest tip de hepatita nu cronicizeaza si determina protectie imuna pentru tot restul vietii (prezenta anticorpilor protectori Ig G anti-VHA).
Mainile murdare, alimentele si apa contaminate reprezinta principalele surse de infectie.
Acest virus nu se transmite prin sange, injectii sau interventii chirurgicale.

Hepatita cronica cu virusurile B si D

Cele mai frecvente cai de transmitere a virusul hepatitic B sunt:

  • Sangele si produsele de sange infectate
  • Contactul sexual neprotejat cu o persoana infectata
  • Transmiterea de la mama la fat (momentul nasterii este cea mai sigura cale de infectie)

Diagnosticul de hepatita cronica cu virus B se pune pe baza prezentei markerilor hepatitici, Ag HBs (antigenul de suprafata) fiind principalul pion in diagnosticul bolii.

Virusul D nu poate duce la o hepatita cronica fara sa coexiste si infectia cu virus B in organism. Prezenta lui se face prin determinarea antigenului VHD in sange (Ag VHD).

Pentru a beneficia de tratament specific antiviral, singurul in masura sa vindece sau sa controleze boala, trebuie –evaluati mai multi parametri:

  • Nivelul transaminazelor
  • Spectrul complet al markerilor hepatitici: Ag Hbs, Ac HBs, Ag Hbe, Ac Hbe, Ac HBc
  • Viremia sau concentratia virusului in sange (nivelul ADN-ului VHB)
  • Analiza fibrozei hepatice (Fibromax/Fibroscan) pentru decelarea severitatii afectarii ficatului

Asocierea virusurilor B si D determina in general forme grave de hepatita, frecvent cu dezvoltarea insuficientei hepatice.

Hepatita cronica cu virus C

Factorii de risc pentru infectia cu acest virus sunt:

  • Contactul intravenos cu ac de seringa infectata
  • Transfuzii cu sange infectat
  • Droguri administrate intravenos cu ac de seringa infectat
  • Mama infectata ce transmite nou-nascutului virusul
  • Efectuarea de hemodializa (pacientii cu insuficienta renala cronica in stadiu terminal)
  • Contactul sexual cu o persoana infectata - parteneri multipli

Majoritatea infectiilor acute cu virusul hepatitei C progreseaza spre hepatita cronica, ulterior la ciroza hepatica si chiar la cancer hepatic, mai ales daca nu sunt depistate la timp si tratate sau daca infectiei virale i se adauga si alti factori ce agreseaza ficatul (alcool, infectia cu virusul hepatitic B), ori daca persoana are imunitate slaba din cauza altor boli severe.

Diagnosticul de hepatita C se pune pa baza prezentei Ac VHC si a decelarii viremiei (ARN VHC) pozitive.

Screeningul hepatitelor virale trebuie sa fie integrat in analizele uzuale anuale recomandate in sistemul medical primar.