Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Ce trebuie sa fie capabil copilul tau sa stie si sa faca inainte de a ajunge la scoala

Articol de Psiholog Monica Bolocan
Ce trebuie sa fie capabil copilul tau sa stie si sa faca inainte de a ajunge la scoala

Dezvoltarea abilitatilor de scris si citit la copiii prescolari

Perioada copilariei mici (primii 6 ani de viata) este cea mai importanta din punct de vedere al achizitiei competentelor care stau la baza abilitatilor de scris-citit si calcul matematic, asa numitele prerechizite ale scolaritatii. Din punctul de vedere al creierului, cititul si scrisul sunt unele din cele mai complexe activitati, implicand o multitudine de procese cognitive importante in procesul invatarii, printre care:  limbajul, atentia, memoria, procesarea vizuala (modul in care creierul percepe simbolurile grafice - literele), procesarea fonologica (asocierea intre litera si sunet), ca si toate procesele cognitive superioare, mai exact planificarea, organizarea, monitorizarea, inhibitia si autocontrolul (asa numitele “functii executive” ale lobului frontal al creierului). Prin urmare, atat cititul cat si scrisul ne consuma foarte multe resurse cognitive.

Cand cititul si scrisul devin o provocare

Daca un copil are o dificultate de functionare cognitiva in oricare din procesele implicate, cititul si scrisul pot deveni o provocare. Exista cateva categorii de copii care prezinta un risc in acest sens, si anume:

  • copiii nascuti prematur sau care au avut in primii 6 ani de viata intarzieri in dezvoltare, in special in dezvoltarea limbajului (au vorbit mai tarziu, incorect, greoi, au un vocabular redus, fac greseli de exprimare sau isi gasesc greu cuvintele potrivite, etc)
  • copii cu probleme de auz sau de vedere (ex: strabism), care chiar daca au fost corectate au presupus ca pana la momentul corectiei procesarea informatiei la nivelul creierului s-a facut deficitar
  • copiii cu probleme de atentie si hiperactivitate (ADHD)
  • copiii cu tulburari specifice de invatare (dislexie, disgrafie, discalculie) nediagnosticate, chiar si in forme foarte usoare

Ceea ce este clar este faptul ca, daca un copil incepe scoala “cu stangul”, din diverse motive, exista sanse mari sa continue tot asa.

Dezvoltarea prerechizitelor scolaritatii la copiii prescolari nu inseamna ca acestia trebuie sa stie sa citeasca si sa scrie inainte de a ajunge la scoala! Daca este “fortata” dezvoltarea acestor abilitati inainte de a le veni timpul, copilul nu numai ca se va plictisi la scoala, dar poate prinde chiar o aversiune fata de aceste activitati. Toate lucrurile la timpul lor.

Ce trebuie sa fie capabil copilul tau sa stie si sa faca inainte de a ajunge la scoala

Dezvoltarea limbajului

Pana la varsta de 2 – 3 ani preocuparea majora trebuie sa fie achizitia limbajului. Pe la 3 ani copilul ar trebui sa stie undeva intre 2000 si 4000 de cuvinte. Incepand cu 3 ani, deja poti pune accent pe utilizarea vocabularului: sa gaseasca cuvintele potrivite pentru a descrie ceea ce vede, sa descrie obiectele dupa mai multe criterii (forma, culoare, utilitate), sa faca propozitii mai lungi si corecte din punct de vedere gramatical, sa inteleaga si sa executa sarcini din minim trei cerinte (pasi). Cu cat copilul tau detine un vocabolar mai bogat, cu atat achizitia cititului se va face mai usor, pentru ca va intelege ceea ce citeste, si va putea face conexiuni intre informatii.

Familiarizarea cu cartea, scrisul, intelegerea conceptelor de “carte” si de “alfabet”

Copilul trebuie sa inteleaga ce este o carte si la ce foloseste ea. Daca il lasi sa se joace cu o carte, sa o rasfoiasca, ii arati poze, apoi ii citesti urmarind cu degetul pe carte, el va intelege ca multitudinea de semne grafice de pe pagina ascunde un inteles, ca inseamna ceva. In plus, va invata ca o carte se tine intr-un anume fel, ca exista inceput si sfarsit, fata si spate, si ca trebuie sa urmareasca cu ochii pe carte de la stanga la dreapta si de sus in jos, de la inceput la sfarsit.

Mai mult, pana la scoala, copilul trebuie sa inteleaga ca fiecarui sunet ii corespunde un simbol grafic (o litera), si ca ceea ce aude sau spune poate fi descompus in sunete distincte carora sa le ataseze cate o litera. Spre exemplu, copilul trebuie sa stie sa spuna cu ce litera incepe sau se termina un cuvant, daca intr-un anume cuvant gaseste sau nu un anumit sunet sau care cuvinte rimeaza. In plus, ar trebui sa recunoasca principalele litere ale alfabetului si sa poata scrie cateva litere de tipar, si chiar cuvinte (numele propriu, alte cuvinte familiare).

Abilitatile grafice

Copilul trebuie sa poata copia desene simple (cerc, patrat, traiunghi, etc), sa se incadreze intre linii atunci cand coloreaza, sa urmareasca un labirint fara sa ridice creionul de pe foaie si fara sa depaseasca marginile, etc.

Toti copiii au, in mod natural, bucuria de a desena. Atunci cand copilul evita o astfel de activitate, sau desenele lui nu evolueaza odata cu varsta (raman schematice, saracacioase, lipsite de detalii) inseamna ca acel copil are o problema fie de procesare vizuala sau de coordonare ochi-mana, fie o problema de atentie, impulsivitate si hiperactivitate (cum intalnim in ADHD) sau chiar o problema emotionala. Aceste dificultati pot avea efect negativ asupra dezvoltarii corecte a abilitatilor de scris.

Capacitatea de concentrare a atentiei si autocontrolul

Atentia si autocontrolul se construiesc treptat.

La 3 ani copilul trebuie sa fie capabil sa asculte o poveste sau sa faca o activitate timp de 10-15 minute, astfel incat spre 5-6 ani sa ajunga la 20 – 30 minute. Gandeste-te ca in clasa, la scoala, trebuie sa stea in banca si sa asculte ce spune invatatoarea timp de 45-50 minute.

In plus, copilul trebuie sa capete, treptat, motivatia de a finaliza o sarcina, si de a nu se muta de la o activitate la alta in functie de interesul de moment (aceasta presupune inhibitie si autocontrol). Cititul si scrisul presupun efort cognitiv, rabdare si atentie. Daca ai un copil impulsiv, hiperactiv, care “nu sta locului” si vorbeste neintrebat, este greu de presupus ca va avea deodata disponibilitatea de a citi sau a scrie! Va fi un efort destul de mare pentru el.

Vederea

Cititul, in special, presupune ca ochii lucreaza “ca echipa”, adica se misca simultan si sacadat pe pagina, de la stanga la dreapta si de sus in jos, focuseaza un timp scurt asupra unui cuvant, apoi se muta la urmatorul. Daca exista probleme oculo-motorii, copilul poate vedea literele amestecandu-se si miscandu-se pe pagina. Exista copii care au probleme de focusare atunci cand copiaza un text de pe tabla sau de pe o carte pe caiet, pentru ca trebuie sa isi mute ochii de sus in jos sau de la dreapta la stanga si pierd frecvent randul, sau sar cuvintele. Daca suspectezi o astfel de problema este necesara o evaluare optometrica.

Text: Psih. Monica Bolocan, Psiholog clinician si educational adulti si copii