Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Ce sporturi sunt recomandate copiilor

Articol de Dr. Irina Costache Medic primar Pediatrie
Alegerea celui mai bun program sportiv pentru un copil este mai usoara atunci cand acesta are deja o pasiune sau un talent pentru un anumit sport. Unele comunitati ar putea oferi doar cateva sporturi din care sa aleaga, dar daca sunt mai multe optiuni, sunt de luat in considerare mai intai varsta si capacitatea fizica a copilului, inainte de a decide asupra unui sport.

Jocul faciliteaza munca in echipa, corectitudinea, disciplina si are o serie de beneficii fizice. Promoveaza forta muschilor, flexibilitatea, coordonarea, controlul greutatii si rezistenta cardiovasculara. Jonglarea cu mingea imbunatateste dexteritatea piciorului, castigand echilibru si imbunatatind durabilitatea cardiovasculara.

Sporturile potrivite, in functie de varsta 

Copiii mici si prescolarii (intre 2 si 5 ani) incep sa stapaneasca multe miscari de baza, dar sunt prea mici pentru majoritatea sporturilor organizate. Copiii de aceste varste care participa la sporturi organizate nu obtin de obicei niciun avantaj pe termen lung in ceea ce priveste performanta sportiva viitoare. Pentru copiii din aceasta grupa de varsta, jocul liber nestructurat este de obicei cel mai bun. Dintre sporturile recomandate la aceasta varsta sunt de luat in considerare:

  • Alergarea/atletismul
  • Sariturile
  • Aruncarea si prinderea mingii
  • Inotul
  • Mersul pe tricicleta sau bicicleta
  • Cataratul 

Pe masura ce copiii cresc, intre 6 si 9 ani, viziunea, atentia, coordonarea motorie si abilitatile lor, cum ar fi aruncarea mingii la distanta, se imbunatatesc. De asemenea, sunt mai capabili sa urmeze instructiunile profesorului. Sporturile si activitatile care pot fi adecvate pentru aceasta grupa de varsta includ:

  • Baseball
  • Fotbal
  • Alergare/atletism
  • Gimnastica
  • Inot
  • Tenis
  • Arte martiale
  • Dans
  • Mersul pe patine sau patinaj pe gheata
  • Drumetii montante
  • Schi

Antrenamentul de forta supravegheat cu atentie este in regula incepand cu varsta de 7 sau 8 ani la copiii motivati. Accentul ar trebui sa fie pus pe tehnica si miscarea adecvata.

Intre 10 si 12 ani majoritatea copiilor au o viziune matura si abilitatea de a intelege si de a-si aminti strategiile sportive. Sunt de obicei pregatiti sa participe la sporturi complexe de indemanare, cum ar fi fotbal, baschet, hochei si volei. De retinut este faptul ca puseele de crestere cauzate de pubertate pot afecta temporar coordonarea si echilibrul copilului.

Ceea ce isi doresc de obicei parintii este obtinerea unei rutine sanatoase, copii care sa se distreze si sa aiba succes la sportul ales, dar cheia sta in a se bucura de experientele lor sportive si de a fi fericiti, pentru ca orice sport ales cu grija si potrivit copilului aduce o stare benefica sanatatii acestuia. 

Beneficiile practicarii diverselor tipuri de sport

Unul dintre cele mai populare sporturi, fotbalul, a fost considerat intotdeauna o optiune buna pentru majoritatea copiilor. Fotbalul este un sport care poate fi invatat inca de la patru ani, castiga repede popularitate si tot mai multi copii se antreneaza pentru a deveni campioni.
Inotul este un sport complex si o optiune foarte buna pentru a combate frica de inaltimi si de apa fiind, de asemenea, un sport care odata invatat, nu va fi uitat niciodata. 

Inotul imbunatateste capacitatea pulmonara prin educarea controlului respiratiei atunci cand cel mic este in apa si, de asemenea, imbunatateste forta musculara prin practicarea diferitelor stiluri.

Majoritatea copiilor sunt incantati de mersul pe biciclete si adora sa aiba una. Ciclismul este un sport care inspira un sentiment de libertate, independenta si mandrie. Primul lucru pe care un copil il invata de la ciclism este siguranta rutiera. Din punct de vedere social, ei invata rabdarea, disciplina si stima de sine. Cu toate acestea, beneficiile fizice depasesc beneficiile sociale. Ciclismul imbunatateste forta picioarelor, coordonarea reflexelor, imbunatateste echilibrul, controleaza greutatea si intareste functiile cardiovasculare.

Desi o activitate mai putin accesibila, patinajul creste in popularitate in randul copiilor de astazi si exista mai multi profesionisti care predau sportul intr-un mod structurat. Patinajul dezvolta rabdarea si incurajeaza coordonarea reflexelor. Corpul dezvolta agilitate, creste forta musculara, imbunatateste capacitatea cardiovasculara si ajuta corpul sa se echilibreze.

Atletismul este o activitate care a castigat o imensa popularitate astazi, multe maratoane fiind organizate, inclusiv pentru copii si amatori. Fara practic niciun cost, atletismul este una dintre cele mai bune forme de exercitii pe care copiii le pot face. Alergarea aduce concentrare, rezistenta, imbunatateste forta musculara si, de asemenea, capacitatea cardiovasculara. Sesiunile regulate creeaza imunitate si dezvolta capacitatea pulmonara la copii, reducand astfel riscul de raceli comune, pneumonii, traheobronsite sau bronsite.

Jucatori precum Simona Halep au pus tenisul pe harta internationala, iar sportul a castigat multa popularitate si in randul copiilor. Sportul necesita ca jucatorul sa fie agil si istet, sa ia decizii rapide. Ii incurajeaza pe copii sa isi strategizeze miscarile, sa invete tehnici adecvate, sa isi dezvolte forta bratelor si precizia. De asemenea, ajuta la consolidarea fortei musculare si la imbunatatirea fitness-ului cardiovascular.

Practicarea sportului are o serie de beneficii fizice, emotionale si interumane:

  • Vedere mai mai buna. Copiii care petrec timpul in aer liber jucandu-se, in special sporturile organizate, sunt mai putin predispusi sa dezvolte probleme de vedere.
  • Greutate corecta. Obezitatea este in crestere la copii, iar datele arata ca acei copii care sunt mai activi, mai ales dupa scoala, au sanse mai mari sa aiba o greutate normala.
  • Dezvoltarea abilitatilor motorii. Participarea la sport ajuta la coordonarea si invatarea de noi abilitati.
  • Dezvoltarea abilitatilor sociale. Sa joci in echipa inseamna sa inveti sa lucrezi cu ceilalti si sa-i sprijini.
  • Incredere in sine. Succesul ca membru al echipei si sportiv creste incredere si respectul pentru sine.
  • Sportivitate. Invatarea regulilor jocului, respectul pentru antrenori si arbitri si cum sa ramai pozitiv chiar si atunci cand pierzi sunt lectii de viata valoroase.
  • Distractie si placere
  • Prietenie

Sportul de performanta

Dintre copiii care fac sport pentru placere sau sanatate se selecteaza si viitorii campioni. Cei care devin sportivi de performanta au un regim de viata mai complex si au nevoie de evaluari medicale mai extinse. Pentru a putea fi practicat un sport de performanta in siguranta este nevoie de un antrenor potrivit si de o evaluare medicala complexa. Medicul pediatru sau medicul sportiv pot recomanda analize de rutina, ecografie cardiaca, EKG si masurarea tensiunii arteriale. La 6 luni este de preferat o reevaluare a sportivului pentru a observa eventualele probleme aparute. In echipa care se ocupa de un sportiv de performanta sunt indispensabili un nutritionist, un medic de recuperare, un fiziokinetoterapeut si un psiholog.