Organizația Mondială de Sănătate definește sănătatea ca fiind mai mult decât o simplă stare de absență a unei boli sau dizabilități; ea este definită ca fiind o dispoziție de bunăstare generală. (OMS, 1948). Cu alte cuvinte, sănătatea este acea stare unde te simți în armonie cu corpul și mintea ta și presupune mai mult decât simpla absență a unei boli.
Probabil una dintre cele mai dificile situații din viața unei persoane este momentul în care este diagnosticată cu o boală cronică sau incurabilă. O boală cronică este definită în linii mari ca o afecțiune care durează un an sau mai mult și necesită asistență medicală continuă sau limitează activitățile din viața de zi cu zi sau ambele (National Center for Chronic disease prevention and Health promotion, 2022).
A primi un diagnostic de boală cronică, fie că este vorba de diabet, cancer, insuficiență renală, boli cardiace, este un moment în care putem simți că ne pierdem independența, valoarea individuală – de aceea este comun ca un astfel de diagnostic să fie însoțit și de simptome ce țin de sfera depresiei sau a anxietății.
Reacția la o astfel de veste poate fi cât se poate de variată, în funcție de strategiile fiecărui individ în parte, însă un lucru este sigur: această nouă situație poate fi întâmpinată mai ușor în momentul în care există un suport social, familial puternic.
Ce presupune acest ajutor?
Conform studiilor, este foarte important ca persoana în cauză să se simtă cu adevărat îngrijită, ce contează cel mai mult este modul în care interacționăm cu persoana bolnavă. E important să fim conștienți de nivelul de stres sub care se află persoana respectivă și astfel, să răspundem nevoilor sale într-o manieră satisfăcătoare.
Există diferențe considerabile interindividuale în ceea ce privește stresul, atât în interpretarea cât și în răspunsul dat acestuia. Modalitatea de a face față (coping-ul) se referă la acele moduri de gândire și comportamente la care individul recurge pentru a înfrunta situația stresantă. Dacă o situație nu este evaluată ca fiind stresantă din punctul de vedere al alocării resurselor sau a abilității de coping, acea situație este posibil să nu fie percepută ca fiind stresantă. Copingul include atât încercări reușite de a face față stresului, cât și pe cele nereușite. Acesta este un proces dinamic care cuprinde răspunsurile cognitive și comportamentale la situații stresante.
În funcție de stilul de coping al fiecărei persoane în parte, ne putem calibra ajutorul oferit astfel încât acesta să aibă rezultatul dorit. Mai concret – dacă persoana bolnavă are nevoie de anumite favoruri, precum pregătirea unei mese calde sau ajutor cu treburile casnice, ne putem arăta suportul în acest fel.
O altă modalitate prin care putem ajuta este prin simpla prezență, dacă aceasta este cerută. Suportul emoțional este extrem de important atât în faza de ajustare cu noua condiție, cât și după ce apare habituarea cu boala. Cel care primește acest diagnostic poate trece printr-o perioadă asemănătoare doliului, pentru că, la fel ca în doliu, persoana suferă o pierdere semnificativă.
Suportul din faza inițială a bolii se poate referi și la oferirea de informații despre boala respectivă – cu cât știm mai multe despre ea, cu atât putem avea în vedere mai ușor ariile în care persoana poate avea nevoie de asistență. Oferirea de informații noi despre boală poate fi crucială în acele momente când persoana bolnavă este recent diagnosticată.
Un alt lucru deosebit de important este să nu uităm felul în care un astfel de diagnostic poate afecta persoanele din jurul aceleia care îl primește. În multe cazuri, este posibil să vorbim și despre un îngrijitor (caregiver) – fie că ne referim la cineva profesionist (asistenți medicali, doctori) sau la o rudă. Caregiverii aflați în situații de îngrijire intensivă, precum asistarea unei rude care suferă de demență, pot experiența niveluri ridicate de stres emoțional și prezintă un risc crescut de îmbolnăvire (Gutierrez-Angel, Martinez-Juarez, Hernandez-Vanegas, & Crail-Melendez, 2018; Zarit & Savla, 2016).
Un factor care contribuie la problemele de sănătate ale îngrijitorilor are legătură cu activitatea fizică redusă și calitatea somnului scăzută, lucruri care măresc reactivitatea la stres, contribuind astfel la problemele de sănătate ale îngriijitorului.
Mai ales în tulburările neurocognitive, îngrijitorii tind să asume că trebuie să existe o soluție simplă care poate restaura memoria sau pot crede, în cazul persoanelor cu demență, că simpla explicare a faptului că suferă de pierderi de memorie va crea o informare suficientă astfel încât persoanele în cauză nu vor mai întreba același lucru de fiecare dată.
Pentru mulți îngrijitori, stresul fizic și emoțional devine greu de suportat, de aceea o parte dintre aceștia ajung la decizia de a își plasa ruda într-o unitate de îngrijire. Îngrijirea la nivel instituțional ușurează presiunea îngrijitorilor de a oferi îngrijire în permanență, însă această decizie este asociată cu un nou set de stresori (Lovell & Wetherell, 2011).
Această decizie poate fi foarte dificilă, în special în cazul îngrijitorilor care sunt soți și poate fi însoțită de sentimente de vinovăție și depresie. Decizia de a plasa ruda într-o instituție poate crea, la rândul ei, conflicte în interiorul familiei. În cazul ăsta, putem oferi susținere atât persoanei care este instituționalizată, cât și familiei/persoanei care alege să o plaseze acolo.
După cum putem vedea, provocările pot fi diverse și ajutorul poate căpăta multe forme, în funcție de fiecare situație în parte. Așa cum am spus mai sus, de multe ori este important să ne îndreptăm cu ajutorul și către persoanele care îl oferă în mod direct (caregiveri). Aceștia pot intra foarte ușor în burnout, fapt care afectează în mod direct calitatea îngrijirii persoanei bolnave.
În concluzie, cel mai important mod prin care putem fi alături de cineva care este să fim atenți la nevoile acestora, fie că vin direct din partea lor sau din partea familiei apropiate sau a îngrijitorilor și să oferim spațiul necesar pentru ca ei să se deschidă și să se descarce în legătură cu situația nouă în care se află.