Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Cum iti afecteaza COVID-19 vocea

Mai multi medici vorbesc despre pacienti care raman cu raguseala de durata dupa Covid-19, un simptom care trebuie luat in seama, spun specialistii. De aceea, monitorizarea post infectie este foarte importanta. 

A trecut mai bine de un an de la inceputul pandemiei Covid-19 si inca sunt necunoscute legate de urmarile pe care boala le lasa in corp.  Multi dintre cei care au trecut prin infectie raman cu simptome care le dau batai de cap, uneori timp de saptamani bune dupa ce s-au recuperat.  Unul dintre ele atrage atentia in ultimul timp.  Este vorba de felul in care imbolnavirea cu noul coronavirus afecteaza vocea. Mai exact, persoanele care au avut COVID-19 pot ramane cu o raguseala ce persista mai mult decat in cazul unei raceli sau gripe. 

„Dupa cum bine stim, laringita poate sa apara in urma unei infectii virale obisnuite si afecteaza corzile vocale, care sunt in interiorul laringelui. Ce se intampla in cazul COVID-19?  Virusul SARS-CoV-2 afecteaza plamanii, deci vei tusi si mai mult. Cu gatul deja inflamat si cu corzile vocale iritate din cauza infectiei, tusea secundara care apare poate fi destul de iritanta.”explica doctorul Joseph Khabbaza, medic pneumolog in cadrul Cleveland Clinic.

De altfel, si dr. Vaninder K. Dhillon, asistent universitar de ORL la John Hopkins School of Medicine din Bethesda spune ca este important ca pacientii care raman cu tuse si raguseala dupa infectia cu acest tip de coronavirus sa fie supravegheati. 

Sa intelegem cum afecteaza COVID-19 vocea 

O luam cu inceputul. Laringele este un organ situat in gat care face legatura intre faringe si trahee. In interiorul lui sunt corzile vocale, doua la numar, esentiale pentru vorbire si nu doar. In mod normal, corzile vocale se deschid si inchid si, prin miscarea si vibrarea lor, se formeaza sunetele. Atunci cand apare o inflamatie la nivelul lor, deci o laringita, corzile vocale nu mai pot vibra liber, iar vocea suna ragusit. In unele situatii, iti poti pierde vocea pentru o anumita perioada de timp, in functie de evolutia bolii. 

Astfel, explicatia este simpla: o tuse uscata, iritativa si persistenta, asa cum este cea in cazul COVID-19, care se suprapune peste inflamatia virala a mucoasei faringiene si laringiene, nu face altceva decat sa irite si mai mult corzile vocale si sa duca in timp la raguseala. 

Nu doar tusea este de vina pentru raguseala post COVID-19

Tusea nu este singurul factor favorizant raguselii dupa infectia cu virusul SARS-CoV-2.  Doctorul Khabbaza spune ca pacientii care au o forma severa de COVID-19 si primesc dexametazona sunt, de asemenea, predispusi la probleme cu corzile vocale. Care este explicatia? Dexametazona este un steroid folosit in afectiunile respiratorii, care poate duce la cresterea refluxului gastroesofagian. Ce se intampla, de fapt? Sucul gastric urca din stomac pana in faringe, mai ales in pozitie culcata si in timpul somnului, si poate  afecta accidental laringele si corzile vocale. 

Inflamatia cauzata de virusul SARS-CoV-2 poate afecta un nerv de la nivelul cailor respiratorii superioare, cum ar fi nervul vag. Acesta, la randul sau, poate provoca leziuni de lunga durata ale corzilor vocale. Mai simplu, vorbim de un efect de domino care nu face altceva decat sa irite corzile vocale si sa duca la raguseala sau la pierderea vocii. Acest lucru a fost publicat si in International Journal of Pulmonary and Respiratory Sciences la sfarsitul anului trecut. 

De asemenea, in cazul in care este nevoie de intubare, asa cum se intampla in cazurile grave, medicii spun ca poate sa apara senzatia de disconfort, durerea in gat si raguseala deoarece, pentru ca tubul de intubatie sa ajunga in plamani este impins prin corzile vocale si poate deteriora tesutul din jur. De obicei, simptomele dispar dupa cateva zile. Cu toate acestea, pot sa apara complicatii pe termen lung la nivelul laringelui: umflaturi, de exemplu, mai ales daca a fost nevoie de intubare si spitalizare pentru mai mult timp. 

Poate fi prevenita raguseala dupa infectia cu SARS-CoV-2?

Raguseala nu este un simptom frecvent la toate persoanele care au trecut prin infectia cu noul coronavirus. Totusi, daca apare, este bine sa tii cont de cateva lucruri care iti pot ajuta vocea astfel incat sa previi crizele de tuse. 

Iata cum sa iti recuperezi vocea atunci cand esti ragusit, dar si cum sa previi complicatiile care apar la nivelul laringelui:

Asigura-te ca esti hidratat

Hidratarea este esentiala. Bea cel putin doi litri de lichide pe zi. Te vor ajuta sa eviti crizele de tuse uscata si iritativa care pot sa apara in cazul infectiei. Bineinteles, trebuie evitat consumul de alcool. 

Foloseste pastile de tuse

Pastilele de tuse pot ajuta la fel de mult ca in cazul oricarei alte probleme respiratorii. Pot calma senzatia deranjanta din gat care devine obositoare, mai ales atunci cand tusea persista. 

Fa un repaus vocal

Repausul vocal este urmatoarea recomandare. Cu cat incerci sa vorbesti mai mult si mai tare, cu atat poate sa apara o iritație și mai mare la nivelul corzilor vocale. 

Evita fumatul

Fumatul poate irita laringele. De aceea, daca esti fumator, cel mai bun sfat este sa renunti. Nu este usor, dar iti va imbunatati considerabil simptomele. 

Mananca sanatos

Dieta sanatoasa este importanta in orice situatie, deci nu trebuie neglijata nici acum. In acest caz, reduce problemele de reflux gastroesofagian, care, asa cum spuneam si mai sus, afecteaza corzile vocale. Astfel, evita prajelile, alimentele prea dulci sau prea sarate. Consuma, in schimb, carne slaba, peste, oua, branzeturi si legume proaspete. De asemenea, medicii spun ca ar trebui sa mananci putin si des, astfel incat alimentatia sa nu creeze vreun disconfort. 

Mergi la un consult ORL

Simptomele deranjante ar trebui sa dispara in scurt timp. In caz contrar, cel mai bine este sa te programezi la un medic ORL-ist, care te poate ajuta cu tratamentul potrivit. 

Monitorizarea post COVID-19 este importanta pentru recuperare

In plus, dupa vindecarea de COVID-19, monitorizarea starii de sanatate a intregului organism este esentiala pentru recuperare. Doar asa pot fi evitate urmarile pe termen lung ale acestei boli. Reteaua Regina Maria ofera acces gratuit la investigatii in cadrul programului Clinica Post Covid tuturor pacientilor care au trecut printr-o infectie cu SARS-CoV-2. 

Surse:

  • www.myclevelandclinic.org
  • John Hopkins University YT
  • www.britishlaryngological.org
  • www.utswmed.org
  • www.yourcovidrecovery.nhs.uk
  • www.sciencedirect.com
  • International Journal of Pulmonary and Respiratory Science

Text: Monica Radulescu, Medical Content Writer