EDU.REGINAMARIA.RO

Sfaturi pentru o autodiversificare corecta si sigura

Articol de Dr. Irina Costache Medic primar Pediatrie
Diversificarea alimentatiei sau alimentatia complementara este definita de OMS in 2002 ca fiind procesul care incepe atunci cand laptele matern nu mai este suficient nutritional pentru necesarul unui sugar in crestere si sunt necesare si alte alimente solide sau lichide in alimentatia acestuia.

Conform recomandarilor OMS si ESPGHAN (Societatea Europeana de Nutritie si Gastropediatrie), alimentatia exclusiv la san este promovata pentru cel putin 17 saptamani (4 luni), iar alimentatia exclusiv sau predominant la san trebuie sa fie un target de dorit pentru aproximativ 26 saptamani. 

Cand se incepe (auto)diversificarea

Alimentatia complementara (orice lichid sau solid cu exceptia laptelui matern sau a formulei de lapte) nu ar trebui introdusa inainte de 4 luni, dar nici nu ar trebui intarziata peste varsta de 6 luni. 

Introducerea alimentelor solide trebuie facuta atunci cand exista maturitate renala si gastrointestinala pentru ca sugarii sa metabolizeze si alte alimente in afara de lapte. Numeroase studii randomizate au demonstrat ca din punct de vedere renal si gastrointestinal, dupa 4 luni, orice sugar are functiile suficient maturate pentru a primi si alte alimente. Pe langa acest aspect se urmaresc dorinta celui mic de a participa la masa impreuna cu parintii, posibilitatea acestuia de a sta in sezut cu sprijin, interesul pentru interactiunea cu adultii din jur.

Fiecare copil este diferit

ESPGHAN recomanda ca textura si consistenta alimentelor sa fie potrivita varstei, asigurandu-se o trecere treptata catre finger-foods si self-feeding. Diversificarea cu bucati sau „autodiversificarea”, cum este numita popular, nu este mentionata in ghidurile pediatrice ca fiind de prima intentie. Societatile Europene de Gastropediatrie incurajeaza independenta copiilor la masa, dar este extrem de atenta cu posibilitatea acestora de a mesteca bucati si riscul de inec.

Utilizarea prea indelungata a piureurilor  trebuie descurajata. La cel tarziu 10 luni trebuie incercate bucatile sau macar triturarea alimentelor in dimensiuni mai mari (ESPGHAN 2017). Fiecare sugar este diferit, sunt copii care pot primi bucati mult mai tarziu, asa cum sunt copii care, de la primele alimente solide introduse, pot mesteca cu succes majoritatea fructelor si legumelor. 

Avantajele si dezavantajele autodiversificarii

Autodiversificarea ajuta copiii sa manance cu placere alimentele dorite, gatite corect, taiate sau feliate in dimensiunile potrivite (cat un deget) si oferite fara o anume ordine. Este o modalitate de a creste indepedenta si autocontrolul celor mici, lasandu-le libertatea de a alege in functie de culoare, textura, gust sau miros. 

Copiii care mananca singuri au risc mai mic de a deveni mofturosi, mananca exact cat le trebuie, dezvolta coordonarea mana-ochi mai repede. Pe de alta parte, riscul de a se ineca nu este neglijabil, iar diversificarea cu bucati este posibila doar in cazul copiilor care pot sa inghita si sa mestece cu usurinta. Parintii copiilor autodiversificati (si nu numai) trebuie sa cunoasca manevrele de prim ajutor in cazul unui inec (manevra Heimlich), sa stea pe tot parcursul mesei langa acestia si sa stie sa faca diferenta intre un gag (senzatia de varsatura) si inecul propriu-zis.

Recomandari pentru o autodiversificare usoara

Oricare ar fi modalitatea de hranire a copiilor, acestia nu trebuie indopati si fortati sa manance. Parintii trebuie sa observe si sa astepte senzatia de foame a copilului pentru a-l hrani, evitand alimentarea pentru confort, pentru ca e ora mesei sau pe post de recompensa. Este nevoie de multa rabdare si uneori chiar de 10 intalniri cu un anumit aliment, pentru ca un copil sa il accepte. Folosirea tabletei, a telefonului sau televizorului aduc rezultate pe termen scurt si indeparteaza de fapt copilul de la a dezvolta o relatie sanatoasa cu mancarea.

Introducerea alimentelor se face de obicei treptat, pentru a putea fi observate eventualele reactii alergice. Sunt cateva grupe alimentare resposabile de 90% dintre alergiile copilului si anume: laptele, oul, pestele, soia, graul, arahidele, crustaceele si fructele cu coaja tare (nuci, alune, fistic, migdale, caju). Mai multe informatii despre alimentele cu potential alergen, puteti citi aici.