EDU.REGINAMARIA.RO

La modul complex despre complexul Oedip

Articol de Roxana Melnicu Senior Editor
Complexul Oedip a intrat în discursul nostru cultural adus fiind de psihanaliza freudiană la începutul secolului XX. Întâmpinat cu uimire și chiar indignare la început, când a fost expus de Freud, el a fost absorbit apoi în discursul cultural, devenind o noțiune folosită cu ușurință, dar nu totdeauna înțeleasă pe deplin. În zilele noastre, ideea de complex oedipian creează încă oceane de întrebări și neînțelegeri - în cele ce urmează vom încerca să lămurim câte ceva.

De ce Oedip?

Sigmund Freud se afla la începutul observațiilor sale referitoare la nevroze, care îi vor revela, treptat, ca și cum ar completa un puzzle, felul în care funcționează psihicul uman, bazat, paradoxal, pe o enigmă și anume pe vasta lume a inconștientului. La un moment dat, în explorările sale, Freud analizează un caz de nevroză infantilă (având drept protagonist pe „micul Hans“) și va decide să numească o situație psihică tipică cu numele unui personaj din dramaturgia greacă, tragicul Oedip al lui Sofocle.

Legenda căreia Sofocle îi dă forma dramatică ni-l înfățișează pe eroul Oedip, copil abandonat la naștere, devenit atât de profund înțelept încât reușește să rezolve temuta enigmă a Sfinxului. El salvează astfel orașul Teba de prigoana Sfinxului, dar în drum ucide un tiran și apoi primește drept trofeu căsătoria cu soția acestuia. Tragedia vine abia când se revelează că tiranul pe care-l ucise era propriul tată, de care nu știuse niciodată, iar femeia pe care o făcuse a lui era chiar mama care-i dăduse naștere. Oedip se va pedepsi singur cu orbirea.

Această legendă este folosită de Freud pentru a descrie o situație psihică pe care o remarcase: copilul de sex masculin se află la un moment dat într-un raport de rivalitate sexuală cu tatăl său, iar obiectul rivalității este posesia asupra mamei. Unii băieței, atunci, dar și acum, o și formulează explicit, afirmând sus și tare: „eu când o să fiu mare o să mă căsătoresc cu mama!“

Continându-și cercetările, Freud va afirma că situația psihică oedipiană face parte în mod necesar din dezvoltarea psihică a fiecărui pui de om, de sex masculin sau de sex feminin.

Majoritatea dintre noi nu ni-l amintim deoarece am rezolvat conflictul și resturile sale s-au prăbușit înapoi în marea de conținuturi a inconștientului, de unde sunt reactivate câteodată în vis.

Cum cea mai mare parte din clientela lui Freud era feminină, el are ocazia să observe numeroase paciente care-și acuză tații de încercări de seducție - la început el ia lucrurile ca atare, ca pe niște fapte reale, abia ulterior începând să înțeleagă că relatările erau de fapt scene fantasmatice, dorințe și nu fapte, și țineau de „Oedipul feminin“, respectiv de dorința fetiței de a fi sedusă de tată, care să o prefere eternei sale rivale fantasmatice, anume propria mamă.

Sunt conflicte ale căror urme el le poate deduce din manifestările psihice, dar care nu apar și nu sunt trăite ca atare, anume simultan cu trăirea și conținutul lor. Suferind presiunea cenzurii, ele sunt reprimate, împinse în inconștient, de unde se sforțează să-și croiască drumul spre satisfacere.

Triunghiurile amoroase tată-fiică-mamă sau mamă-fiu-tată fac astfel parte din lumea internă, fantasmatică a fiecărei ființe umane. Freud și discipolii săi fac din complexul Oedip o situație psihică pe care oricare individ sexuat o întâmpină și o rezolvă în drumul său de creștere și dezvoltare spre identificarea sexuală matură și spre definirea sinelui - la fel cum Oedip al lui Sofocle rezolvă enigma Sfinxului. Complexul Oedip devine unul dintre semnele distinctive sau mai degrabă una dintre dogmele definitorii ale psihanalizei.

Întrucâtva ca în tragedia lui Oedip, copilul obișnuit nu va mai ține minte zbuciumul intern al acestei situații, va deveni orb față de acest zbucium trăit, dar spre deosebire de tragedie, pe măsură ce crește și uită de acest zbucium, băiețelul va tinde să se identifice cu tatăl său, chiar să venereze și să emuleze imaginea tatălui și va păstra pentru mamă o afecțiune eternă, dar pudică, lipsită de elemente sexuale.

De ce se întâmplă această creștere? Care este factorul declanșator? Este un proces pe care copilul îl realizează singur, în mod natural?

Deși ar vrea să ia locul tatălui și să fie el soțul mamei, băiețelul ajunge să realizeze destul de repede că tatăl nu-i va permite asta și el nu poate câștiga lupta cu penisul/falusul adevărat al tatălui. Nu-i va rămâne decât să-și dorească să se identifice cu acesta, urmând să se bucure apoi de obiecte feminine mai mult sau mai puțin asemănătoare cu mama. Acest proces de „înțelepțire“ presupune un travaliu de elaborare psihică intensă, care îl va conduce pe copil către maturitatea psihosexuală.

Ce se întâmplă dacă acest travaliu nu are loc sau este împiedicat într-un fel sau altul?

  • pot apărea simptome în copilărie - comportamente bizare care vor atrage atenția părinților și educatorilor și care îi pot determina pe aceștia să îl ducă pe copil la psihoterapeut sau psihiatru (unele țin de ura manifestă împotriva tatălui și comportament seductiv la adresa mamei, dar alte simptome suferă deja de efectele cenzurii psihice și pot părea părinților și nespecialiștilor absolut fără nicio noimă, deși rădăcina lor profundă, adesea inconștientă este tot complexul Oedip)
  • în copillărie fie nu apar simptome, fie sunt neglijate, însă viața adultă este grevată de diverse simptome pe care un psiholog sau psihiatru le pot subsuma unui complex Oedip nerezolvat. Unele dintre aceste simptome au în prim plan manifestări de atașament exagerat pentru mamă, cu excluderea sau minimalizarea oricăror altor posibile obiecte sexuale feminine și/sau masculine, precum și antipatie sau chiar ostilitate manifestată față de tată. Alte simptome însă nu par a avea o legătură semantică directă cu complexul oedip, legătură care însă se va revela la o examinare mai amănunțită.

Ce anume îl poate împiedica pe băiețel să facă elaborarea psihică a complexului Oedip și să îl depășească?

Cel mai adesea este vorba despre factori situaționali și încă și mai adesea acești factori țin de comportamentul și/sau atitudinea părinților. Nu rareori, de exemplu, mama însăși acaparează lumea intereselor afective ale fiului ei (au existat și teorii care au susținut că un Oedip nerezolvat este consecința prelungirii etapei de alăptare - ceea ce poate fi valabil în unele cazuri).

Nu rareori vedem mame care se fac indispensabile existenței fiului lor, care anulează prezența și valoarea semnificativă a tatălui, care își ating fiul și îi oferă îngrijiri dincolo de marja firească a vârstei, care sunt intruzive în timpul și intimitatea fizică și afectivă a adolescentului. Atunci când acesta începe să prezinte simptome cărora le bănuiește o cauză psihologică, mama își poate însoți copilul la psihoterapie.

Indiferent dacă mama își schimbă sau nu comportamentul, terapeutul are rolul de a-l ajuta pe copil să elaboreze psihic conflictele legate de complexul Oedip, ceea ce va duce la stingerea simptomelor care au apărut la acest nivel și va preîntâmpina reapariția ulterioară a unor simptome de aceeași factură.

Una dintre cele mai importante mize ale elaborării psihice a complexului Oedip este chiar aceasta, menționată inclusiv în legenda antică: dacă micuțul Oedip nu-și elaborează complexul și nu ajunge să dezvolte identificarea masculină, în momentul în care el va deveni părinte, complexul are toate șansele să reapară și să afecteze progeniturile sale.

Să ne amintim că părinții lui Oedip îl abandonează la naștere deoarece li se făcuse profeția că el își va ucide tatăl și se va uni cu mama sa. Temându-se de ceea ce au aflat, părinții lui Oedip ajung să provoace chiar acest lucru - iată o transcriere exactă a comportamentului nevrotic.

Desigur, un mic Oedip care nu și-a elaborat psihic acest complex poate rămâne toată viața atașat manifest de mama lui, incapabil de a forma un atașament sau o familie stabilă, ceea ce-i poate provoca diferite suferințe și simptome care îl pot aduce la psihoterapeut sau psihiatru. Este important de știut că la orice vârstă se poate realiza acest travaliu psihic.

Ce se întâmplă mai exact în cazul fetiței?

Freud expediază problema rapid: la fetiță se întâmplă reciproca: ea se atașează de tată și concurează pentru dragostea lui cu propria ei mamă. Carl Gustav Jung va găsi ulterior un corespondent mitologic feminin pentru Oedipul lui Freud, în persoana unui alt personaj al lui Sofocle, Electra.

La un moment dat, spre sfârșitul vieții sale, Freud reformulează teoria: la începutul vieții lor, atât băiețelul cât și fetița sunt profund atașați de mamă, ca furnizoare de hrană, dar și de excitație sexuală, urmând ca apoi fetița să se reorienteze. Dacă băiețelul este complexat de falusul patern, fetița ajunge să fie complexată de penisul băiețelului și să-l invidieze, purtându-i pică mamei că nu a înzestrat-o și pe ea cu un penis și dorindu-și cu pasiune penisul suprem, al tatălui. Elaborarea acestui complex înseamnă pentru fetiță descoperirea valorii propriei sexualități, feminine, identificarea cu mama, ca rol ideal, și renunțarea la tată ca obiect sexual. Acestea sunt însă procese în mare parte inconștiente, și nu întotdeauna vom regăsi în memoria conștientă urmele lor întipărite.

Este complexul Oedip un conflict universal?

Urmașii și discipolii lui Freud vor purta animate discuții despre cum felul în care se desfășoară exact și se elaborează psihic aceste conflcte: unii afirmă că invidia de penis este o entitate psihică mult mai veche decât stadiul oedipian, alții afirmă că invidia de penis este un construct și nu o realitate psihică primară.

Pornind de la realități antropologice și de la (legitima) întrebare: „ce se întâmplă în acele familii și situații care ies din schema tradițională mamă-tată-copil?“, actualmente psihologii își pun din ce în ce mai acut întrebarea dacă nu cumva complexul Oedip nu deține de fapt acel caracter universal postulat de Freud, și dacă nu cumva este mai degrabă un produs al societății patriarhale, de care Freud era profund impregnat.

 

Autor: Roxana Melnicu, Senior Editor