Teste folosite pentru diagnosticarea obezitatii

Consult de specialitate

Medicul nutritionist examineaza atent istoricul de greutate, eforturile depuse pentru a slabi, activitatea fizica, tiparele alimentare si controlul apetitului, ce alte afectiuni ati avut, medicamentele administrate, nivelul de stres si alte probleme asociate.

Examen fizic general

Face parte din consultul de specialitate si include masurarea inaltimii, verificarea anumitor parametri de sanatate, cum ar fi ritmul cardiac, tensiunea arteriala, plamanii, inima, dar si examinarea abdomenului.

Indicele de masa corporala (IMC)

Medicul nutritionist va calcula indicele de masa corporala, pentru a vedea daca acesta indica prezenta obezitatii sau supraponderii. Un IMC de minim 30 este considerat obezitate. In general, se recomanda verificarea IMC cel putin o data pe an, deoarece poate ajuta la determinarea riscurilor generale pentru sanatate.

Masurarea circumferintei taliei

Grasimile depozitate in jurul taliei, uneori numite grasimi viscerale sau grasimi abdominale, pot creste si mai mult riscul de boli de inima si diabet. Femeile cu o circumferinta a taliei mai mare de 80 cm sau barbatii a caror circumferinta depaseste 94 cm pot prezenta mai multe riscuri pentru sanatate. La fel ca masurarea IMC, circumferinta taliei trebuie verificata cel putin o data pe an.

Analize de sange

Lista completa a analizelor de sange recomandate depinde de mai multi factori, cum ar fi starea generala de sanatate, factorii de risc si simptomele actuale. In general, testele de sange pot include analize de colesterol, teste de functie hepatica, glucoza, analize hormale, printre care si hormonii tiroidieni si altele.

Teste cardiace

Medicul nutritionist poate recomanda, de asemenea, anumite teste cardiace, cum ar fi o electrocardiograma si un test de efort.