Dictionar de afectiuni, simptome, investigatii si tratamente

Schizofrenia

Viata moderna a adus cu sine o crestere a incidentei afectiunilor psihice, dar si o intensificare a simptomelor. Schizofrenia este, fara doar si poate, cea mai severa boala din aceasta categorie, cu simptome ce isi pun serios amprenta asupra vietii pacientului, atat din punct de vedere medical, cat si social. Termenul de schizofrenie isi are originea din limba greaca, unde „schizein” inseamna a despica, a scinda, iar „phren” inseamna minte.

Debutul schizofreniei are loc, in medie, la varsta de 20 de ani, in cazul barbatilor. Femeile pot incepe sa dezvolte simptome de schizofrenie chiar si mai tarziu, pana spre 30 de ani. Procentul general al bolnavilor de schizofrenie este de 0.3-0.7% din totalul populatiei, fiind raportate foarte putine cazuri de schizofrenie la copii.

Este dificil de apreciat cat traiesc schizofrenicii, insa s-a demonstrat ca speranta de viata a acestora este mai redusa cu 10-15 ani fata de persoanele sanatoase, partial din cauza obezitatii provocate de tratamentul medicamentos si stilul de viata sedentar, dar si din pricina cazurilor de sinucidere in randul bolnavilor de schizofrenie.

Ce este schizofrenia?

schizofrenia_3

Schizofrenia este o tulburare psihica majora, care cuprinde o serie de afectiuni din clasa psihozelor (tulburari ce altereaza gandirea si perceptia). Fiindca este vorba de un spectru de simptome, si nu de o afectiune de sine statatoare, diagnosticul diferential este deosebit de important, pentru a se putea face distinctia intre schizofrenie si alte tulburari, cum ar fi tulburarile afective sau cele declansate de consumul de substante halucinogene.

Desi manifestarile acestei boli pot include variatii ale dispozitiei, episoade maniacale sau depresive, schizofrenia nu este o tulburare afectiva. Exista, totusi, cazuri izolate, cand pacientul prezinta manifestari din ambele spectre, diagnosticul fiind acela de tulburare schizoafectiva.

Tipuri de schizofrenie

Chiar daca, in prezent, literatura de specialitate nu le mai abordeaza in mod separat, de-a lungul timpului, au fost conturate cinci tipuri de schizofrenie:

  • Schizofrenia paranoida este forma intalnita cel mai frecvent in randul pacientilor. Ea se distinge prin prezenta constanta a halucinatiilor auditive si a delirului, acestea avand, de cele mai multe ori, subiecte comune. Pacientul se simte deseori persecutat si, in cazuri izolate, poate deveni ostil sau violent;
  • Schizofrenia dezorganizata (schizofrenia hebefrenica) se manifesta prin ganduri, discursuri si, uneori, halucinatii cu caracter incoerent, dezorganizat. Debutul schizofreniei hebefrenice este unul brusc si are loc in perioada pubertatii sau a adolescentei;
  • Schizofrenia catatonica este o forma rara de schizofrenie, in care pacientul prezinta probleme motorii, precum imobilitate (ori dimpotriva, mobilitate excesiva), imitarea miscarilor sau a frazelor altor persoane ori rezistenta fizica si verbala;
  • Schizofrenia reziduala are ca simptome izolarea, saracirea limbajului, precum si aplatizarea afectiva;
  • Schizofrenia nediferentiata prezinta caracteristici specifice mai multor tipuri de schizofrenie, insa nu poate fi incadrata concret.

Cauzele schizofreniei

In ceea ce priveste cauzele care conduc la declansarea schizofreniei, parerile expertilor sunt impartite. Aparent, schizofrenia apare drept urmare a unui cumul de factori genetici, chimici si de mediu.

  • Cauze genetice - conform studiilor, se poate spune ca, in unele cazuri, schizofrenia este ereditara. Daca unul dintre parinti sufera de schizofrenie, sansele ca boala sa se transmita la generatia urmatoare sunt de aproximativ 10%, putand sa creasca pana la 20-40%, daca exista expunere la factori agravanti sau au avut loc episoade psihotice in istoricul pacientului. De asemenea, daca unul dintre gemenii monozigoti este diagnosticat cu schizofrenie, riscul se ridica pana la 50% pentru celalalt frate. In cazul gemenilor dizigoti, probabilitatea este mai scazuta, de aproximativ 10-20%;
  • Cauze neurochimice - dezechilibrele unor neurotransmitatori, precum dopamina, glutamatul sau serotonina, se numara si ele printre factorii responsabili pentru declansarea schizofreniei;
  • Factori de mediu - este demonstrat ca traiul in mediul urban, evenimentele stresante sau statutul social pot influenta evolutia schizofreniei, insa acestea nu sunt considerate ca fiind cauze declansatoare, ci mai degraba factori agravanti.

Schizofrenia - simptome

schizofrenia_2

Impartirea manifestarilor schizofreniei se face in doua directii: simptome pozitive si simptome negative. Simptomele pozitive sunt provocate de o hiperactivitate a dopaminei si, la pacientul schizofrenic, includ:

  • Halucinatii - cele de natura auditiva sunt cele mai frecvente, insa pot exista, in cazuri mai rare, si halucinatii vizuale, tactile, olfactive sau gustative. Halucinatiile auditive apar, de obicei, sub forma unor voci agresive, amenintatoare, cu caracter jignitor sau obscen. In unele cazuri, vocile auzite indeamna bolnavul sa raneasca pe altcineva sau pe sine;
  • Delir - pacientul emite si insista asupra unor idei delirante, fara legatura cu realitatea, chiar si dupa ce i se demonstreaza contrariul. Cel mai adesea, ideile sunt strans legate de subiectele halucinatiilor;
  • Paranoia - bolnavul devine suspicios, se simte urmarit, crede ca apropiatii vorbesc despre el pe ascuns sau ii citesc gandurile;
  • Gandire dezorganizata si comportament haotic - dificultati in a intelege ceea ce spun cei din jur, exprimarea prin fraze lipsite de logica, precum si miscari bizare, incontrolabile.

Simptomele negative sunt generate de un deficit al dopaminei in lobul frontal al creierului:

  • Tendinta de izolare;
  • Alogie - limbajul este unul sarac, bolnavul nu preia initiativa in discutii, ci mai degraba raspunde laconic, in propozitii simple si lipsite de continut;
  • Avolitie - un nivel foarte scazut al motivatiei, pacientul nu mai doreste sa intreprinda activitati dintre cele mai simple;
  • Aplatizarea emotiilor - reducerea drastica sau chiar absenta unor reactii emotionale;
  • Sentimente de inutilitate;
  • Dificultati in desfasurarea si finalizarea activitatilor zilnice.

Complicatiile schizofreniei

Atunci cand schizofrenia este netratata sau tratata necorespunzator, ea poate genera complicatii dintre cele mai grave. Fiind o afectiune cu variatii simptomatice foarte mari de la caz la caz, atat raspunsul la tratament, cat si complicatiile care pot aparea pot fi extrem de diverse.

Cele mai grave complicatii ale schizofreniei sunt, fara indoiala, tendinta de suicid si crima. In astfel de cazuri, pacientul schizofrenic sustine ca aceste actiuni radicale sunt dictate de vocile pe care le aude sau le considera porunci ale Divinitatii.

Automutilarea face parte din aceeasi categorie a complicatiilor provocate de halucinatiile bolnavului. Astfel, pacientul schizofrenic poate ajunge sa se raneasca singur, fie ca forma de autopedepsire pentru ceva ce considera ca a gresit, fie ca metoda de purificare a corpului.

Abuzul de substante sau alcool este o complicatie foarte probabila in randul pacientilor cu schizofrenie, acestia fiind lipsiti de discernamant si putand usor sa cada in capcana dependentei. In acest fel, bolnavul intra intr-un cerc vicios, deoarece consumul de alcool sau de droguri agraveaza simptomele schizofreniei si ingreuneaza considerabil recuperarea.

Persoanele diagnosticate cu schizofrenie mai pot intampina episoade depresive, disfunctii sexuale, hipertensiune arteriala, obezitate sau diabet zaharat.

Diagnosticul de schizofrenie

Stabilirea diagnosticului presupune, in prima faza, excluderea altor afectiuni ce pot avea simptome comune cu schizofrenia: epilepsie de lob temporal, tulburare bipolara, tulburari de personalitate sau chiar dezechilibre psihice, provocate de traumatisme cerebrale.

Diagnosticul de schizofrenie este stabilit de catre medicul specialist psihiatru, in urma unei discutii cu pacientul si apartinatorii pentru a decela simptomele caracteristice si evolutia acestora, a unui examen fizic general, a unui set de analize de laborator, precum si a unor teste de personalitate. Exista anumite criterii ce necesita a fi intrunite, pentru ca pacientul sa fie diagnosticat cu schizofrenie:

  • bolnavul manifesta cel putin doua simptome caracteristice schizofreniei (delir, halucinatii, incoerenta, alogie), pe o perioada de minim o luna;
  • simptomele asociate persista mai mult de 6 luni;
  • manifestarile afecteaza constant desfasurarea normala a activitatilor zilnice.

Tratamentul in schizofrenie

Asa cum se intampla in majoritatea afectiunilor psihice, tratamentul schizofreniei implica terapie medicamentoasa si consiliere psihologica, existand si situatii in care poate fi necesara spitalizarea, pentru a fi tinute sub control episoadele acute. Schema de tratament este stabilita de catre medicul psihiatru, in functie de spectrul de simptome, dar si de intensitatea lor.

Rata de succes a tratamentului aplicat depinde in mare masura de momentul in care este initiat si de faza bolii in care se afla pacientul. De asemenea, un rol deosebit de important il joaca aderenta si complianta pacientului la tratamentul recomandat, schizofrenia fiind o boala care necesita tratament indelungat, uneori, pentru tot restul vietii.

schizofrenia_1

Medicamente utilizate in schizofrenie

Tratamentul medicamentos in schizofrenie este administrat, in general, pe tot parcursul vietii si foloseste ca prima alegere clasa medicamentelor antipsihotice (neuroleptice). Scopul este acela de a reduce frecventa episoadelor de psihoza, de a preveni agravarea bolii si de a asigura un echilibru intre simptomele pozitive si cele negative. Medicamentele antipsihotice utilizate in tratamentul schizofreniei includ:

  • antipsihotice tipice (antagonisti ai receptorilor dopaminergici) - clorpromazina, levomepromazina, flupentixol, haloperidol;
  • antipsihotice atipice (antagonisti ai receptorilor serotoninei) - risperidona, paliperidona, ziprasidona, aripiprazol, quetiapina, clozapina, olanzapina, sulpirida sau tiaprida.

Alegerea medicamentelor neuroleptice se va face in functie de simptomele pacientului, de modul de administrare, precum si raportat la efectele adverse pe care aceste medicamente le pot genera. Exista cazuri de schizofrenie in care este preferata administrarea parenterala a medicamentelor, sub forma preparatelor cu eliberare prelungita, de tip „dépôt”. Aceste produse nu numai ca asigura o eliberare controlata a substantei active, dar sunt utile si in ceea ce priveste complianta pacientului la tratament.

Alaturi de medicatia antipsihotica, la unii pacienti cu schizofrenie, poate fi necesara administrarea de benzodiazepine (alprazolam, diazepam) sau medicamente timostabilizatoare (carbamazepina), pentru calmarea starilor de agitatie sau a tendintelor agresive.

Psihoterapia in schizofrenie

Este deosebit de important ca tratamentul medicamentos al bolnavului de schizofrenie sa fie secondat de indrumarea psihologica, atat pentru a ajuta pacientul sa depaseasca mai usor simptomele bolii, cat si pentru a urmari evolutia lui de-a lungul timpului. Printre formele de psihoterapie aplicate se numara terapia cognitiv-comportamentala (TCC), terapia de familie, terapia ocupationala sau terapia de grup.

Psihoterapia ajuta bolnavul sa isi recunoasca simptomele, sa le accepte si sa le urmareasca evolutia in timp. Pacientul cu schizofrenie are nevoie de un program simplu si organizat al fiecarei zile, astfel ca, de multe ori, terapeutul il incurajeaza sa isi noteze activitatile zilnice, pentru a le putea urmari cu o mai mare usurinta.

Ingrijirea pacientului schizofrenic

Schizofrenia este o tulburare psihica deosebit de complexa, astfel ca tinerea ei sub control necesita o abordare atenta si bine pusa la punct. Ingrijirea pacientului cu schizofrenie presupune interventia medicului psihiatru si a terapeutului, in aceeasi masura cu sustinerea familiei si a societatii.

Una din situatiile dificile pe care le ridica schizofrenia este complianta pacientului la tratamentul medicamentos. Un bolnav de schizofrenie nu se poate ingriji singur in acest sens, decat in cazuri foarte rare, astfel ca este nevoie de persoane din cercul restrans al pacientului, care sa urmareasca atent administrarea tratamentului. De foarte multe ori, pacientii au tendinta sa renunte la tratament, argumentand ca se simt bine si ca nu mai au nevoie de el sau, dimpotriva, din cauza ca il vad ca pe ceva nociv, eventual, manifestand convingerea ca medicul si familia ii doresc raul si de aceea il obliga sa ia medicamentele cu pricina.

Pacientul schizofrenic are dificultati in a-si gasi, respectiv a-si mentine un loc de munca stabil, atat prin prisma manifestarilor bolii, cat si din cauza stigmei sociale. Unii angajatori sunt reticenti la ideea de a avea angajati diagnosticati cu schizofrenie, nestiind foarte clar ce presupune aceasta boala si cum este indicat sa interactioneze cu o persoana schizofrenica. Este foarte important de retinut ca drepturile bolnavilor de schizofrenie sunt aceleasi cu drepturile oricarei alte persoane, printre care se numara si cel de a munci. Educarea populatiei in sensul intelegerii afectiunilor psihice, asa cum este schizofrenia, este esentiala pentru ca acesti bolnavi sa se bucure de drepturile lor.

Stigmatizarea persoanelor care sufera de schizofrenie face si mai dificila integrarea acestora in societate, legarea relatiilor de prietenie si intemeierea unei familii. In ceea ce priveste schizofrenicii, exista numeroase prejudecati care pun o bariera intre aceste persoane si restul societatii, iar aceasta bariera nu poate fi inlaturata decat prin educare continua.