Dictionar de afectiuni, simptome, investigatii si tratamente

Listeria in sarcina

Listeria1

Listeria sp. este o bacterie des intalnita in produsele de origine animala netratate termic. Prin infectareacu aceasta bacterie, apare listerioza. Listerioza poate determina simptome severe si complicatii grave pe termen lung, mai ales la persoanele cu o imunitate slabita, printre care si femeile insarcinate.

Etiologia listeriozei

Listeria sp. este intalnita preponderent in sol, in apa contaminata si in compozitia fecalelor animalelor. Tocmai de aceea, infectarea se face prin consumul alimentelor contaminate.

Cel mai adesea, astfel de alimente sunt:

  • legume;
  • carne;
  • lapte nepasteurizat;
  • branzeturi produse din lapte nepasteurizat sau maturate in anumite conditii.

Femeile insarcinate au un risc de aproximativ 20 de ori mai mare de a dezvolta listerioza.

Acestea dezvolta forme mai severe decat restul populatiei. O alta caracteristica a acestei patologii manifestate la femeia insarcinata consta in faptul ca inclusiv o forma usoara a bolii poate genera complicatii severe.

Fiziopatologia

Infectia este dobandita prin ingestia alimentelor contaminate cu bacteria Listeria sp.

Acestea sunt digerate si, in acest fel, bacteria ajunge in interiorul celulelor tractului gastrointestinal, fara a distruge peretele celular. La acest nivel, bacteria se multiplica agresiv si poate chiar sa infecteze si celulele vecine.

Multiplicarea in interiorul celulei permite ca bacteria sa nu ia contact cu factorii umorali (anticorpii) ai sistemului imunitar. Ca urmare, simptomele resimtite de catre femeia insarcinata pot fi usoare sau chiar lipsesc.

Dupa ce patrund prin intestin, se crede că ficatul este urmatorul organ unde se cantoneaza.

La nivelul ficatului, bacteriile se multiplica activ. Prin intermediul circulatiei sanguine, acestea pot infecta si alte organe, precum:

  • creierul;
  • meningele (membrane care acopera creierul si maduva spinarii);
  • uterul gravid.

Lysteria sp.este capabila sa supraviețuiască în macrofage (celule imune), dar si sa invadeze o varietate de alte celule în mod normal nefagocitare, cum ar fi:

  • celulele epiteliale;
  • celulele endoteliale;
  • hepatocitele.

Bacteria are proprietatea de a se sustrage sistemelor de aparare naturala ale organsimului. In acest mod, infecteaza alte celule invecinate, iar ciclul se reia. Astfel, Listeria sp. diseminează în țesuturile gazda fara a fi atacata de sistemul imunitar al gazdei.

Simptomele listeriozei

Simptomele se pot manifesta la cateva zile sau luni de la consumul alimentelor contaminate. Pot exista cazuri in care femeile insarcinate sa nu prezinte simptome. Cu toate acestea, ele pot transmite infectia fatului.

Printre cele mai intalnite simptome ale listeriozei se afla:

  • febra (38-41 grade Celsius);
  • frisoane;
  • stari de greata;
  • varsaturi;
  • dureri musculare;
  • cefalee;
  • odinodinie (durere in gat);
  • dispnee (dificultate in a respira);
  • fatigabilitate;
  • diaree;
  • pierderea echilibrului;
  • convulsii;
  • modificari ale starii de constienta.

Femeile insarcinate pot observa reducerea miscarilor fetale. In ceea ce priveste copiii ce prezinta aceasta infectie, pe langa simptomele enumerate, ei pot prezenta o scadere a apetitului si agitatie.

Diagnosticul listeriozei

Diagnosticul este stabilit de catre medic. Acesta efectueaza un examen clinic amanuntit si in functie de informatiile medicale primite, va recomanda efectuarea unor investigatii suplimentare.

Listeria2

Astfel, pentru confirmarea listeriozei se realizeaza o cultura bacteriana. Proba folosita pentru examinare poate consta in:

  • sange;
  • placenta;
  • lichid amniotic;
  • fragment de tesut;
  • lichid cefalorahidian;

De asemenea, se pot determina anticorpi anti Listeria sp. Pentru detectarea anticorpilor se utilizează o proba de sange venos. Rezultatele analizei sunt considerate pozitive daca la repetarea investigatiei la interval de doua saptamani, titrul anticorpilor este de 4 ori mai mare. Medicul poate recomanda dozarea anticorpilor pentru diagnosticarea unei infectii acute cu Listeria sp.

Complicatiile listeriozei in sarcina

Complicatiile acestei afectiuni difera in functie de evolutia sarcinii. Astfel, in primul trimestru de sarcina, fatul este mult mai afectat de infectie comparativ cu mama. Ulterior, severitatea listeriozei este resimtita mai accentuat de catre mama.

Printre complicatiile care se asociaza cu aparitia listeriozei in sarcina se afla:

  • avortul spontan;
  • nasterea prematura;
  • dismaturitatea (nasterea unui fat cu greutatea mai mica decat cea normala)
  • moartea fatului in utero.

In cazul in care infectia apare in stadii tardive ale sarcinii, fatul poate dezvolta urmatoarele afectiuni:

  • cecitate;
  • afectiuni renale;
  • patologii cardiace;
  • tulburari cognitive;
  • convulsii;
  • paralizii.

Femeile insarcinate prezinta simptome in putine cazuri. Ca urmare, si numarul complicatiilor este redus. Frecvent, ele se pot confrunta cu:

  • stare de greata;
  • varsaturi;
  • diaree.

Listeria3


Prezenta acestora poate conduce la deshidratare in cazuri severe. Instalarea deshidratarii conduce la aparitia complicatiilor atat la mama, cat si la fat. De aceea, este important a te prezenta la medic inca de la aparitia primelor simptome. Aplicarea tratamentului cat mai devreme contribuie la o recuperare rapida si la un numar redus de complicatii.

Tratamentul listeriozei

Fiind o infectie bacteriana, listerioza se trateaza cu antibiotice. Cel mai adesea se utilizeaza penicilina, amoxicilina si ampicilina. Bineinteles ca schema terapeutica variaza in functie de particularitatile medicale ale fiecarui pacient. Spre exemplu, celor care prezinta diaree, le este recomandat consumul de lichide, pentru a preveni deshidratarea.

Prevenirea listeriozei

Cea mai eficienta metoda prin care se poate preveni listerioza in sarcina consta in a evita consumarea alimentelor contaminate. Astfel, se recomanda:

  • consumarea laptelui pasteurizat, din surse sigure;
  • consumarea branzeturilor produse din lapte pasteurizat (cascaval, branza Cheddar, Mozzarella);
  • consumarea crenvurstilor sau a altor alimente din carne doar daca au fost preparate termic;
  • spalarea legumelor si a fructelor;
  • cumpararea oualor ce au fost depozitate la temperaturi scazute;
  • spalarea ustensilelor de bucatarie cu apa calda si sapun;
  • utilizarea unor tocatoare separate pentru carne si legume;
  • spalarea produselor pe baza de carne inainte de a le gati, pentru a nu raspandi bacterii pe suprafetele din bucatarie.

De asemenea, sunt de evitat urmatoarele:

  • branzeturile fabricate din lapte crud (branza Camembert, Brie, Feta);
  • alimentelor afumate, nepreparate termic;
  • consumarea alimentelor ce au stat la temperatura camerei mai mult de 2 ore (temperatura optima de multiplicare bacteriana este situata in intervalul 4-37 grade Celsius).

Listeria in sarcina determina aparitia unei infectii, cu consecinte severe asupra fatului. Listerioza este o patologie ce poate fi prevenita prin urmarea unor reguli de alimentatie. Este indicat a consulta regulat medicul ginecolog si a respecta indicatiile acestuia.

 


Bibliografie:
www.cdc.gov, https://www.cdc.gov/listeria/risk-groups/pregnant-women.html, accesat la data 23.05.2022;
www.nhs.uk, https://www.nhs.uk/conditions/listeriosis/, accesat la data 23.05.2022;  
www.mayoclinic.org, https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/listeria-infection/symptoms-causes/syc-20355269, accesat la data 23.05.2022;
www.acog.org, https://www.acog.org/womens-health/faqs/listeria-and-pregnancy, accesat la data 23.05.2022;
www.fda.gov, https://www.fda.gov/food/health-educators/listeria-food-safety-moms-be, accesat la data 23.05.2022;
www.americanpregnancy.org, https://americanpregnancy.org/healthy-pregnancy/pregnancy-concerns/listeria-during-pregnancy/, accesat la data 23.05.2022;
Janakiraman V., 2008, Listeriosis in pregnancy: diagnostic, treatment, and prevention, Rev. Obstet. Gynecol, 1(4):179-185.