Dictionar de analize

Antigen Giardia (materii fecale)

80.00 Lei Contacteaza-ne

Descriere

Giardioza reprezinta cea mai frecventa parazitoza umana, ce apare in urma contactului dintre organismul uman si protozoarul flagelat Giardia. Acesta se regaseste sub urmatoarele denumiri:

  • Giardia duodenalis;
  • Giardia lamblia;
  • Giardia intestinalis.

Giardia patrunde in organismul uman sub forma de chist prin urmatoarele metode:

  •  contactul cu suprafete infectate care au fost atinse de fecalele animalelor sau ale oamenilor ce prezinta aceasta parazitoza;
  • contactul direct cu materii fecale ale animalelor sau persoanelor infectate;
  • consumul de lichide contaminate;
  • consumul unor preparate contaminate.

Dupa patrunderea in organism, de la nivelul chisturilor se elibereaza trofozoitii la nivel gastric. Acestia migreaza la nivel intestinal. Localizarile cele mai frecvente ale trofozoitilor Giardia sunt la nivelul jejunului si al duodenului. In aceste zone, acestia se ataseaza la mucoasa intestinala si produc modificari structurale si functionale. Astfel se produce o alterare a procesului de absorbtie a nutrientilor alimentari. Ulterior, trofozoitii se inchisteaza si se elimina prin intermediul fecalelor.

Testul pentru detectarea antigenului specific parazitului Giardia este o analiza medicala utilizata pentru diagnosticarea infectiilor tractului digestiv.  Aceste afectiuni produc modificari la nivelul tubului intestinal, astfel alterand calitatea vietii pacientului.

Indicatii

Testul pentru identificarea antigenilor specifici Giardia este recomandat pentru screeningul persoanelor cu un istoric medical de infectii gastro-intestinale. De asemenea, medicul poate recomanda efectuarea unor teste suplimentare pentru excluderea altor afectiuni.

In cazul pacientilor simptomatici, acestora le este recomandata efectuarea testului daca prezinta manifestari specifice. Persoanele diagnosticate cu giardioza prezinta, in stadiile initiale ale bolii, urmatorul tablou clinic:

  • crampe abdominale;
  • sensibilitate abdominala;
  • durere abdominala;
  • diminuarea apetitului;
  • meteorism (balonare);
  • flatulenta;
  • stare de greata;
  • diaree;
  • tulburari de somn;
  • scadere ponderala;
  • oboseala.

In stadiile avansate ale giardiozei, pacientii prezinta urmatoarele semne si simptome:

  • tulburari gastrice;
  • scaune moi;
  • cefalee (durere de cap);
  • astenie;
  • fatigabilitate;
  • alterarea starii generale.

O alta indicatie a acestui test este in cazul monitorizarii eficacitatii tratamentului. Astfel, medicul poate recomanda efectuarea testului dupa administrarea tratamentului corespunzator. 

Mod de recoltare

Antigenul specific Giardia se determina dintr-o proba de materii fecale. Aceasta se recolteaza intr-un recipient special, care prezinta un capac ce are atasata o tija. Cu ajutorul acesteia, se preleveaza proba din scaun. 

Inainte de recoltare, medicul recomanda evitarea:

  • utilizarii laxativelor;
  • medicamentelor care actioneaza la nivel intestinal;
  • efectuarii unor tehnici imagistice cu substante de contrast pentru regiunea gastrointestinala.

Pentru a evita aparitia contaminarii probei se recomanda:

  • igienizarea corecta a mainilor inainte de recoltare;
  • evitarea contactului dintre recipient si obiecte neigienizate;
  • evitarea contactului recipientului cu urina;
  • prelevarea probei de scaun de pe o suprafata curata si nu direct din vasul de toaleta.

Proba recoltata este trimisa in scurt timp la laboratorul de analize medicale. In situatia in care aceasta nu poate fi transporatata imediat, se recomanda pastrarea la frigider. 
 

Interpretare

Rezultatele sunt oferite pacientului in aproximativ 3-4 zile. Testul pentru detectarea prezentei antigenilor specifici Giardia furnizeaza un rezultat pozitiv sau negativ. Este important de precizat ca un rezultat negativ nu confirma lipsa infectiei. Astfel, medicul poate recomanda repetarea analizei sau teste suplimentare pentru a determina agentul patogen care determina simptomatologia. 

In cazul in care pacientul este asimptomatic, dar rezultatului testului este pozitiv, pacientul este declarat purtator. In aceasta situatie, este important ca medicul sa ofere informatii despre:

  • complicatiile pe termen lung;
  • modalitatile de prevenire a transmiterii infectiei. 

Testul pentru identificarea antigenilor specifici Giardia este o analiza medicala recomandata pentru efectuarea screeningului, dar si pentru stabilirea diagnosticului in cazul pacientilor simptomatici. De asemenea, acesta este folosit pentru a verifica eficienta tratamentului administrat. Pacientii diagnosticati cu giardioza se prezinta la medic cu un tablou clinic complex si multe ori, nespecific. Identificarea precoce a patologiei si administrarea tratamentului corespunzator ajuta la scurtarea duratei afectiunii si la imbunatatirea calitatii vietii pacientului.

Sursa:

  • www.myhealth.alberta.ca, https://myhealth.alberta.ca/Health/Pages/conditions.aspx?hwid=hw186097#hw186099, accesat la data 16.06.2023;
  • www.cigna.com, https://www.cigna.com/knowledge-center/hw/medical-tests/antigen-tests-for-giardiasis-hw186097, accesat la data 16.06.2023;
  • www.kidshealth.org, https://kidshealth.org/en/parents/test-giardia.html, accesat la data 16.06.2023;
  • www.labcorp.com, https://www.labcorp.com/tests/182204/i-giardia-lamblia-i-direct-detection-eia, accesat la data 16.06.2023;
  • www.healthlinkbc.ca, https://www.healthlinkbc.ca/medical-tests/antigen-tests-giardiasis, accesat la data 16.06.2023.