Descriere
Analiza anti-factor Xa este concepută pentru a măsura nivelurile heparinei plasmatice (UH și LMWH) și pentru a monitoriza terapia anticoagulantă. Heparina este un amestec de glicozaminoglicani încărcați negativ (mucopolizaharide sulfatate) care au proprietăți anticoagulante datorită interacțiunii lor cu anticorpul anticoagulant natural.
Această interacțiune duce la modificarea conformațională a antitrombinei, crescând timpul de activitate anticoagulantă de câteva ori. Efectul anticoagulant al antitrombinei rezultă din inactivarea anumitor factori de coagulare, în cea mai mare parte a părților IIa și Xa, prin scindare enzimatică (serin protează). Două preparate de heparină sunt disponibile - UH și LMWH. UH conține molecule de heparină cu o gamă largă de greutate moleculară (3.000-30.000 Dalton [o medie de 15.000-18.000 Dalton, care corespunde cu polimerii de 45-50 monozaharide]).
LMWH este preparat din UH prin filtrare și depolimerizare enzimatică sau chimică. LMWH conține numai polimeri cu greutate moleculară mai mică (greutatea moleculară medie de 5000 Dalton, aproximativ egală cu polimerii de 17-18 monozaharide, inclusiv secvența pentasaccharidă specifică necesară pentru legarea la antitrombină). Deși legarea specifică a LMWH (pentasaccharidă specifică) la antitrombină este suficientă pentru inactivarea factorului Xa, legarea nespecifică a lanțurilor polizaharidice mai lungi (> 18 monozaharide) este necesară pentru inactivarea trombinei. Prin urmare, LMWH inhibă mai specific coagularea prin inactivarea factorului Xa mai mult decât UH.
LMWH inhibă de asemenea trombina (factorul IIa); Totuși, acest lucru depinde de proporția componentelor cu greutate moleculară mai mare. Riscul hemoragic asociat tratamentului cu heparină creşte cu doza şi cu administrarea concomitentă de agenţi fibrinolitici. De asemenea riscul hemoragic este asociat cu chirurgia recentă, traumatisme, proceduri invazive şi defecte hemostatice concomitente. Investigatorii au raportat o relaţie între doza de heparină administrată şi atât eficacitatea, cât şi siguranţa tratamentului. Deoarece răspunsul anticoagulant variază de la pacient la pacient, practica standard este de a monitoriza tratamentul cu heparină şi de a ajusta dozele pe baza rezultatelor testelor de coagulare conform unui protocol.
Atunci când se utilizează doze terapeutice de heparină, testul uzual pentru monitorizarea activităţii anticoagulante a heparinei este aPTT. Pentru monitorizarea dozelor mai mari de heparină utilizate în intervenţiile coranariene percutanate şi by-pass-ul cardiopulmonar se utilizează timpul de coagulare activat (ACT, activated clotting time), aPTT fiind aproape incoagulabil în aceste situaţii.
Indicatii
Testul cu factorul Xa este indicat pentru a monitoriza efectele anticoagulante. Monitorizarea terapiei anticoagulante este necesară pentru administrarea intravenoasă, dar nu este esențială pentru terapia subcutanată. Pentru monitorizarea LMWH, testul anti-Xa joacă un rol esențial, deoarece este singurul test oferit în acest scop, deoarece LMWH are un efect minim asupra PTT.
În plus, testul anti-Xa este cea mai corectă metodă de monitorizare a UH, în special în prezența unui inhibitor de circulație sau atunci când PTT de bază este deja prelungită (ca în cazul deficienței factorului XII). Heparină nefracționată: răspunsul anticoagulant cu heparina este mai puțin previzibil decât cu LMWH (legarea nespecifică la proteinele plasmatice, la celulele endoteliale și la monocite). Monitorizarea este indicată dacă este mai mare decât o doză profilactică. Heparină cu greutate moleculară scăzută: răspunsul anticoagulant cu LMWH este mai previzibil decât cu heparina (mai puțin legarea nespecifică).
Monitorizarea este indicată dacă LMWH se administrează pacienților cu disfuncție renală, cei aflați la extrem de greutate, sugari, femeile însărcinate sau pacienții cu risc crescut de tromboză / sângerare, precum și dacă sunt utilizați pentru o perioadă mai lungă de timp. Dacă eșantionul de colectare este hemolizat, icteric sau lipemic, interpretați rezultatele cu precauție. Hemoliza, bilirubina și lipidele pot interfera cu analiza cromogenică. Analiza anti-Xa este adecvată pentru a monitoriza fondaparinux și danaparoid dacă se utilizează curba standard corespunzătoare. Sulfatul de protamină este ineficient pentru inversarea efectului anticoagulant al LMWH.
În monitorizarea UH, testul anti-Xa (analiza cromogenică) nu este afectat de reacția în fază acută (factorul VIII crescut, fibrinogen), spre deosebire de testul PTT. De asemenea, testul anti-Xa nu este afectat de deficiențele factorului, cu excepția deficienței antitrombinei (concentrația heparinei este subestimată) dacă reactivul nu conține antitrombină.
Interpretari
Metodologia cea mai frecvent utilizată este analiza cromogenică, care utilizează un substrat de factor Xa legat de cromofor. La scindarea substratului de către enzima activă (factorul Xa), se eliberează un compus colorat. Această metodologie încorporează adăugarea de cantități cunoscute de factor Xa și antitrombină în probă. LMWH sau UH formează un complex inhibitor cu antitrombina și inactivează factorul Xa.
Prin urmare, suma excesului de factor Xa care rămâne în proba este invers proporțională cu cantitatea inițială de LMWH sau UH. În consecință, nivelurile mai ridicate de LMWH sau UH din probă conduc la o intensitate cromogenică mai scăzută. Rezultatele sunt apoi comparate cu o curbă standard și sunt furnizate în concentrație de anti-factor Xa (unități / ml).
Unii reactivi pentru testul anti-Xa utilizează o antitrombină proprie a pacientului, iar alți reactivi adaugă antitrombină exogen pentru a forma un complex de heparină și antitrombin. Un nivel scăzut de anti-Xa poate fi observat dacă specimenul nu este colectat la momentul potrivit sau dacă există o întârziere în separarea plasmei de componenta celulară a sângelui.
Un nivel ridicat de anti-Xa poate fi observat dacă pacientul are insuficiență renală (în cazul LMWH) sau dacă specimenul este contaminat cu heparină (specimen extras din linii care conțin heparină).