Dictionar de analize

Aldolaza

235.00 Lei Contacteaza-ne

Descriere

Aldolaza este enzima responsabilă pentru transformarea zahărului în energie, transformând 1,6 difosfo-fructoza în fosfat dihidroxiacetona şi 3 fosfo-gliceraldehida. Este un tetramer, a cărui structură primară diferă în funcţie de ţesutul în care se sintetizează, fiind compus din una dintre cele 3 subunităţi: A, B şi C.

Aldolaza A se găseşte în principal în muşchi şi eritrocite, aldolaza B în ficat, eritrocite şi rinichi, iar aldolaza C în creier. Dozarea aldolazei, poate evalua distrugerea musculară, poate diferenţia slăbiciunea musculară de cauză neurologică, de cea de etiologie musculară propriu-zisă.

Din cauza introducerii testelor ce evaluează funcţia hepatică şi cardiacă, aldolaza nu mai este dozată în mod uzual pentru a evalua aceste funcţii. Nivelurile de aldolază variază în funcţie de vârstă, astfel la nou-născuţi întâlnim valori mai crescute ce scad odată cu înaintarea în vârstă.

Indicatii

Dozarea aldolazei este indicată atunci când suspicionăm una dintre patologii: afecţiuni musculare, distrofie musculară progresivă Duchenne, dermatomiozita, polimiozita, trichineloza, miopatii, monitorizarea pacienţilor cu distrofie musculară şi pentru a diferenţia slăbiciunea musculară de cauză neurologică de cea de etiologie musculară.

Interpretari

Valori crescute ale aldolazei putem întâlni în:

  • Leziuni ale musculaturii scheletice (traumatisme)
  • Dermatomiozite
  • Mononucleoza infecţioasă
  • Distrofie musculară, activitatea aldolazei poate creşte de 10-15 ori, însă doar în formele incipiente, iar pe măsură ce boala evoluează şi masa musculară se diminuează, scade şi nivelul de aldolaza
  • Miopatii inflamatorii dozarea aldolazei şi a cretinkinazei sunt un reper important pentru monitorizarea tratamentului cu antiinflamatoare steroidiene
  • Infarctul miocardic nivelul aldolazei serice variază în timp, după acelaşi model ca şi creşterea ALT
  • Hepatita virală valorile aldolazei cresc în paralel cu ALT, depăşind valorile normale de 20 de ori, hepatita autoimună, cancer hepatic
  • Cancerul de pancreas, pancreatită hemoragică
  • Gangrenă
  • Delirium tremens
  • Cancer de prostată
  • Osteosarcom

Pentru o interpretare cât mai corectă a rezultatelor, este necesară o cunoaştere cât mai bună subclaselor de aldolază. Atunci când celulele ce conţin aldolază sunt afectate, acestea eliberează în sânge un nivel ridicat de aldolază.