EDU.STOMATOLOGIE

Durerea de măsea de minte. Tratamente și remedii eficiente

durere4
Durerea de măsea de minte. Tratamente și remedii eficiente

Măseaua de minte – ce este și ce rol are?

Dacă ai simțit vreodată o senzație de durere la ultima măsea de pe arcadă sau dacă ți s-a umflat gingia, atunci, cel mai probabil, te-ai confruntat cu disconfortul provocat de măseaua de minte.

Ce este, de fapt, aceasta îți explică Dr. Laura Nicolae Ferenț, medic dentist specialist în chirurgie orală: „Măselele de minte pot fi catalogate drept un subiect arzător, în stomatologie. Acestea erup în jurul vârstei de 17–25 de ani, adică atunci când adolescentul începe să se maturizeze și să devină adult. Din acest motiv, ultimii molari care erup pe arcadă poartă, popular, denumirea de „măsele de minte”. În mod normal, numărul acestora variază între niciuna și 4. Există, însă, și excepții de la regulă. De exemplu, eu am avut și câțiva pacienți care aveau mai mult de 4 măsele de minte, respectiv 6.”

Dacă ești curios în legătură cu anatomia cavității bucale și dantura umană, cu siguranță vrei sa afli cati dinti avem si care este rolul fiecaruia dintre ei, ordinea lor de apariție și alte detalii interesante!

În unele cazuri, există posibilitatea ca măselele de minte să erupă mai târziu de vârsta de 25 de ani sau chiar să nu erupă niciodată.

Nu toată lumea are măsele de minte; apariția acestora poate să difere de la o persoană la alta. În ceea ce privește funcționalitatea, măselele de minte au rolul de a tăia și de a fărâmița alimentele pe care le consumi. Cu toate acestea, măselele de minte aduc doar un plus procesului de masticație, iar lipsa lor nu provoacă probleme funcționale. Astfel, dacă ți se recomandă ca măselele de minte să fie extrase, nu trebuie să îți faci probleme legate de modul în care va fi influențată funcționalitatea danturii tale.

durere3

Când apare durerea de măsea de minte?

Deși există și cazuri în care măselele de minte erup pe arcada dentară fără să provoace probleme, din păcate, majoritatea persoanelor se confruntă cu durere ori complicații. „Uneori, ultimii molari nu au destul loc pe arcadă pentru a erupe, iar acest lucru îi determină să se poziționeze greșit. Acest lucru poate cauza atât o mușcătură greșită, cât și aglomerarea dinților. Astfel, pacientul se poate confrunta cu disconfort sau chiar cu durere”, explică Dr. Laura Nicolae Ferenț, medic dentist, specialist în chirurgie orală.

De asemenea, măseaua de minte poate erupe deja cariată și, pe lângă disconfortul provocat de această afecțiune, poate dăuna dinților cu care intră în contact la nivelul osos, și anume molarii de 12 ani.

Durerea de măsea este una dintre cele mai intense dureri pe care le poate percepe o persoană, de-a lungul vieții sale. Aceasta cedează cu greu la antiinflamatoarele obișnuite și revine rapid, în absența tratamentului stomatologic adecvat. Află care sunt și alte urgențe stomatologice și cum le poți trata!

durere6

Durerea de măsea de minte - cauze

Durerea de măsea de minte poate apărea atât înainte ca ea să erupă pe arcada dentară, cât și după ce aceasta se poziționează lângă dinții vecini. „Molarii de minte pot să creeze probleme chiar și în interiorul osului, înainte să erupă. De exemplu, pot pune presiune pe dinții vecini, ducând la înghesuirea lor. De asemenea, ei pot cauza resorbții ale rădăcinilor dinților din față sau apariția anumitor chisturi sau infecții ale gingiei. Măselele de minte se pot caria cu ușurință, deoarece poziționarea lor duce la reținerea resturilor alimentare”, adaugă dr. Laura Nicolae Ferenț, medic dentist, specialist în chirurgie orală.

În toate aceste situații, inevitabil, pacienții se pot confrunta cu durere sau disconfort. Tocmai de aceea, de cele mai multe ori, medicii stomatologi recomandă extracția molarilor de minte.

durere5

Căi de tratament și remedii pentru molarul de minte

Dacă te confrunți cu un disconfort în partea din spate a danturii sau dacă erupția măselei de minte ți-a provocat durere, este necesar să știi că totul se poate remedia, cu ajutorul medicului stomatolog. De cele mai multe ori, atunci când molarii de minte provoacă diferite probleme, medicii recomandă extracția acestora.

Când este necesară o extracție măsea de minte?

În 90% dintre cazuri, pentru evitarea problemelor, este necesară îndepărtarea tuturor molarilor de minte. Însă, fiecare caz este unic; astfel, tratamentul potrivit trebuie recomandat de către un medic stomatolog. Există situații în care medicii pot recomanda extracția uneia sau mai multor măsele de minte, drept tratament preventiv. În urma unei radiografii dentare, medicii pot vedea dacă poziționarea măselelor de minte reprezintă un motiv de îngrijorare.

Extracția măselelor de minte este indicată atunci când molarul este inclus, semiinclus, adică atunci când nu are suficient loc pe arcadă să erupă și să se poziționeze corect, într-o ocluzie stabilă.

În cazul în care molarul de minte are loc suficient pe arcadă și iese fără nicio problemă, acesta nu trebuie să fie îndepărtat.

Totuși, când molarul de minte este blocat, când are o poziție orizontală sau este în contact prea mare cu molarul vecin, este indicat să fie scos. În caz contrar, acesta poate provoca, în timp, complicații severe. Ca orice extracție dentară, extracția molarului de minte se realizează cu anestezie locală. Pacientul nu simte absolut nimic în timpul intervenției, iar după 7-10 zile de la extracție, acesta trebuie să revină la un control. În cadrul acestuia, se vor înlătura și firele de sutură, dacă ele există.

Așadar, la întrebarea „Când trebuie scos molarul de minte?” nu există un răspuns universal valabil. Dacă, însă, medicul stomatolog îți spune că acești dinți sunt potențial problematici, atunci cel mai bine este ca extracția să se realizeze cât mai curând.

Cel mai ușor este dacă molarii de minte sunt extrași atunci când există toți 4 în cavitatea orală, fie toți odată, fie în grupuri de câte doi, pe aceeași parte. În acest fel se reduce la jumătate timpul investit pentru realizarea tratamentului și pentru recuperare.

durere2

Întrebări frecvente despre măseaua de minte

Există o serie de întrebări referitoare la măseaua de minte, pe care pacienții ni le adresează frecvent și la care vom răspunde în continuare.

Cât durează durerea după extracția de măsea de minte?

Extracția propriu-zisă a măselei de minte se realizează cu anestezie locală, astfel încât pacientul nu simte nimic. După intervenție, medicul stomatolog recomandă tratament antiinflamator și analgezic, care va fi urmat, în general, doar 3 zile. Disconfortul asociat extracției este asemănător unei dureri surde. Cât durează durerea după extracție măsea de minte? În funcție de reactivitatea personală, între câteva ore și câteva zile.

În cât timp crește măseaua de minte?

Dacă vrei să știi în cât timp crește măseaua de minte, odată ce a început să străpungă gingia, nu există un interval de timp prestabilit. Uneori poate fi vorba despre un interval de câteva luni, iar alteori, de câțiva ani.

Infecție măsea de minte - ce e de făcut?

Din cauza poziției specifice pe care o are acest molar, o infecție la măseaua de minte prezintă o probabilitate destul de mare. În această situație, medicul stomatolog va evalua patologia individuală și va recomanda extracția, precedată sau nu de o cură de antibiotice.

durere1

Molar de minte inclus și molar de minte semiinclus - ce înseamnă și cum se acționează?

Molarul de minte inclus este acel molar de minte care a rămas ascuns în gingie; molarul de minte semiinclus este acel molar de minte care nu a erupt complet. În funcție de dimensiunile arcadei dentare, de poziția molarului și de simptomatologie, medicul poate recomanda extracția molarului inclus. În cazul molarului semiinclus, extracția este cea mai bună soluție.

Cât costă să scoți o măsea de minte?

Prețul pentru scoaterea măselei de minte variază în funcție de mai mulți factori; cel mai bine este să întrebi cât costă să scoți măseaua de minte în momentul consultației, când specialistul face recomandarea pentru extracție.

Erupție măsea de minte - la ce vârstă?

La majoritatea persoanelor, erupția măselelor de minte are loc în adolescență; există cazuri în care acest proces se produce atunci când se ajunge la o vârstă adultă.

Extracție molar de minte inclus - există riscuri?

Extracția molarului de minte inclus este o intervenție care implică mai multe beneficii decât riscuri. Înainte de procedură, medicul te va trimite să efectuezi o radiografie a cavității bucale și îți va cere informații despre tratamentele pe care le urmezi, astfel încât riscurile să fie cât mai bine gestionate. Ca în orice intervenție chirurgicală, există un mic risc de sângerare sau de infecție.

Umflătura măselei de minte reprezintă un abces măsea de minte?

Orice umflătură în zona unei măsele trebuie evaluată de către medicul stomatolog. Măseaua de minte este în mod deosebit susceptibilă de a dezvolta un abces, din cauza poziției care îngreunează o igienă corectă. Abcesul de măsea de minte se tratează prin controlarea infecției cu antibiotice și prin extracție.

Una dintre complicațiile patologiei orale netratate la timp este reprezentată de formarea abcesului dentar. Afla ce este abcesul dentar, care este impactul său asupra sănătății și ce opțiuni de tratament există, în cazul tău!

Ce simptome apar când iese măseaua de minte?

Dacă ne referim la simptome când iese măseaua de minte, cel mai frecvent semn este disconfortul local și inflamația gingivală locală. Gingia inflamată lângă măseaua de minte poate semnala prezența pericoronaritei, care impune tratament de specialitate pentru prevenirea complicațiilor.

Controlul stomatologic periodic scoate în evidență toate problemele dentare. O simplă radiografie te poate ajuta să previi problemele provocate de măselele de minte. Radiografia dentară îl ajută pe medicul stomatolog să își dea seama dacă molarii de minte vor erupe corect. Ascultă sfatul specialistului și ai grijă de sănătatea danturii tale!