Mergi la conţinutul principal

Eşti aici

Experienta iti arata cat de agresiv poti sa fii cu boala, pentru binele pacientei diagnosticate cu cancer de san

Experienta inseamna diferenta in ceea ce priveste abordarea pacientei cu cancer mamar, spune Dr. Gabriel Gogescu, pentru ca poate spune chirurgului, mult mai exact, care sunt limitele de ingrijire. “Experienta iti arata cat de agresiv poti sa fii cu boala pentru ca bolnava sa supravietuiasca in conditii bune. Trebuie intotdeauna sa cantaresti ce-i oferi, cu ce ramane pacienta si ce a obtinut comparativ cu ce poti tu sa-i dai”, explica dl dr. Gogescu, membru al echipei multidisciplinare de cancer de san din Spitalul Euroclinic.

In ultimii ani, numarul de paciente tratate conservator a crescut. Atunci cand indicatia pentru operatia conservatoare este corecta, satisfactiile sunt mari, in primul rand pentru ca pacienta nu este mutilata. Lucrurile in medicina s-au schimbat, cunostintele pacientelor despre cancerul mamar sunt mult mai mari, si atunci prezentarea la medic se face mult mai devreme, in stadii incipiente. Cum putem sa ne apropiem de un diagnostic de cancer de san in stadiu incipient? Cu un control pe an, dupa 35 varsta de ani, clinic si ecografic, si cu palparea lunara a sanului si urmarirea simetriei si a conturului sau natural, ne sfatuieste dl. Dr. Gogescu. Screeningul se face cu mamografie, incepand cu varsta de 50 de ani. Insa pentru pacientele cu risc crescut, acest control trebuie facut mult mai de devreme.

Experienta dvs. este vasta si numara mii de operatii – in total 15.000 de operatii, din care 9000 in patologia sanului, 3000 de operatii de ginecologie oncologica, 2000 de chirurgie generala si oncologica.

Aceste cifre sunt reale, ba chiar sunt si mai multe. Stiu exact pentru ca obisnuiam ca la sfarsitul fiecarui an sa fac o recapitulare a ceea ce am facut anul precedent; de doi - trei ani nu o mai fac.

Cat de mare este experienta pe care o ai depinde in primul rand de locul unde lucrezi. Daca esti intr-un spital mic, nu ai cum sa ai un asemenea numar de cazuri. Eu am avut sansa – ca urmare a mediei cu care am terminat – sa lucrez intr-unul din spitalele mari, in Institutul Oncologic Bucuresti.

Ce inseamna sa ai 35 de ani de experienta in chirurgia oncologica?

Chirurgia nu este mecanica, este mai degraba o interpretare a unei partituri. Stii notele, dar fiecare o face in mod personal, fiecare chirurg are amprenta lui. Toate astea se capata in timp, lucrand in slujba pacientului.

Cand esti tanar stii mult, ai foarte multa teorie inmagazinata, si daca ai norocul sa ai pe cineva care sa-ti indrume pasii, te poate ajuta foarte mult in cariera ta de chirurg. Daca in primii ani de formare nu ai un indrumator bun, trebuie sa-ti cauti tu unul. Eu am ajuns sa lucrez cu Dl. Dr. Marin de la spitalul Caritas – un medic cu o mare experienta.

Diferenta dintre un tanar specialist si un chirurg cu experienta este simpla, dar deosebit de importanta, si am observat-o si eu. Exista o dorinta de a face chirurgie mare, si apoi iti dai seama ca exista o limita proprie pe care trebuie sa ti-o cunosti. Dar si mai important decat asta, trebuie sa cunosti, sa simti limitele pacientului. Pacientii nu sunt motoare, nu sunt scosi la matrita. Pacientii sunt niste oameni care au niste boli, dar bolile sunt particulare la fiecare bolnav – din punct de vedere fizic, dar si psihic… Si atunci, experienta iti arata cat de agresiv poti sa fii tu cu boala, in ceea ce vrei sa faci, pentru ca bolnavul sa supravietuiasca in conditii bune. Trebuie intotdeauna sa cantaresti ce-i oferi, cu ce ramane el si ce a obtinut fata de ce poti tu sa-i dai. Si lucrurile astea se castiga numai prin experienta.

Si acum cantaresc cazuri. Poate nu toate cazurile, pentru ca unele sunt usoare, sau mai bine zis au devenit usoare dupa ce le-ai facut de extrem de multe ori. Este importanta si rutina, pentru ca poti sa faci mai usor unele lucruri, dar nu trebuie sa uiti ce-i de facut. Nu poti sa-ti permiti ca intr-o operatie sa nu fii acolo. La sfarsitul interventiei pacientul trebuie sa fie bine.  

Experienta inseamna sa stii sa faci bine si cand lucrurile sunt complicate

In cartile de medicina este dat idealul. Se intampla destul de des sa nu fie ca-n carti. Si atunci trebuie sa stii sa faci totul si sa iasa bine. La noi in tara specialistii ajung specialisti fara sa faca o multime de operatii. Sunt medici specialisti in chirurgie, dar n-au facut multe operatii. Sunt medici care ajung sa fie chirurgi cu o mica experienta practica proprie. In strainatate se pune foarte mare accent pe acest lucru, si in cursul rezidentiatului trebuie sa atinga un anumit numar de operatii. Doar dupa ce realizeaza tot baremul, medicii pot da examenul de specialitate.

Ce inseamna pentru pacienta cu cancer de san operatia conservatoare?

Atunci cand indicatia pentru operatia conservatoare este corecta, satisfactiile sunt mari, in primul rand pentru ca pacienta nu este mutilata.

Pacientele care nu pot fi operate conservator au o viata dupa cancer destul de grea. Multe reusesc sa treaca peste acest handicap, dar sunt si multe femei care nu accepta cu usurinta si acestora li se ofera solutia de a face reconstructie de san. Sunt insa si femei care nu vor sa se opereze tocmai pentru ca isi pierd un san, si atunci nu se trateaza si boala evolueaza prost. Acestea sunt situatiile cele mai de nedorit, in care pacienta renunta sa faca ce-i spui pentru ca stie ca o s-ajunga sa traiasca cu aceasta mutilare.

Cum a evoluat aceasta practica – chirurgia conservatoare a sanului, ganglionul santinela, etc - in ultimii ani?

Personal, am inceput aceasta experienta din anii ‘90. Chirurgia conservatoare in cancerul de san era cunoscuta – a inceput in anii ’20 - ‘30 , fiind reluata in anii ‘50 –, dar lumea medicala a inceput sa se deschida atunci cand cancerul de san a inceput sa fie mai bine inteles, dupa anii ‘60. S-a ajuns la concluzia ca o interventie cu pastrarea sanului sanatos, cu limfadenectomie completa sau cu excizia ganglionului santinela, este benefica pentru pacienta.

Sunt foarte multe studii in Statele Unite si in Europa, in urma carora locul chirurgiei conservatoare este clar stabilit – exista indicatii si contraindicatii ale metodei, si pentru cine le cunoaste si le aplica corect inseamna succes in metoda. Pentru cine nu le aplica corect inseamna insucces, iar insuccesul in cancer din pacate nu-l decontezi tu, chirurgul, ci il deconteaza pacienta, cu viata.

Dintre cazurile de paciente cu cancer de san, cate au putut fi operate conservator?

In ultimii ani, numarul de paciente tratate conservator a crescut. Lucrurile in medicina s-au schimbat, cunostintele pacientelor despre cancerul mamar sunt mult mai mari si atunci prezentarea la medic se face mult mai devreme, in stadii incipiente. Chirurgia conservatoare este indicata pentru tumorile mici, sub 1 cm, pana in stadiul 2 de cancer.  

Si totusi, in Romania pacientele se prezinta extrem de tarziu la medic

Este adevarat, in Romania sunt diagnosticate mai putin de 10% paciente in stadiul 1. Acum, cele mai multe paciente vin in stadiul 2. Insa in urma cu 20 de ani, cele mai multe erau descoperite in stadiul 3. Dupa anii ’90, cand informatia a inceput sa ajunga altfel la populatie, depistarea este mai precoce.

Problema principala este ca la nivel national nu exista un program de screening pentru cancerul de san. De aceea, este important ca pacientele sa preia ele controlul, sa inceapa un examen al sanilor dupa varsta de 35 de ani - clinic si ecografic. Se poate ajunge – asa cum am vazut in Germania si Franta – ca peste 90% dintre paciente sa fie depistate  in stadiul 1, adica cu tumori de pana la 1 cm, cu o sansa de supravietuire de peste 90%. Screeningul se face cu mamografie, incepand cu varsta de 50 de ani. Insa pentru pacientele cu risc crescut, acest control trebuie facut mult mai de devreme.

De ce este important pentru pacienta ca ingrijirea sa se faca de catre o echipa multidisciplinara de cancer de san, asa cum exista in Spitalul Euroclinic?

Cancerul de san este o boala care nu poate fi abordata altfel decat multidisciplinar. In Tumor Board ne intalnim o data pe saptamana 3-4 medici de specialitati diferite pentru a discuta care este cea mai buna optiune de tratament pentru o anumita pacienta. Se iau hotarari pe baza documentelor medicale si se stabileste planul de tratament. In echipa multidisciplinara decidem daca operatia este prima modalitate de tratament sau este nevoie initial de chimioterapie sau de radioterapie. Urmarim cum evolueaza pacienta in urma chimioterapiei, dupa operatie stabilim tratamentele post operatorii si tratamentul pe termen lung. In echipa este un medic anestezist, in momentul in care se ia in discutie interventia chirurgicala. Fara ajutorul colegilor imagisti, tratamentul modern si corect al cancerului de san este de neconceput. De asemenea, este esential rolul anatomo-patologului, si un loc bine definit il are si psihologul.

Care paciente sunt cazuri mai dificile?

Cazurile cele mai delicate sunt cele la femeile tinere - boala este diferita si evolutia poate fi influentata de varsta.

Insa progresul in medicina din ultimul timp a facut posibil sa existe numeroase modalitati de a diferentia tipurile de cancer mamar, pe baza rezultatelor examenelor histopatologice, de imunohistochimie si genetice. Iar acest lucru permite ca tratamentele sa fie adaptate si sa aplicam un anumit tip de operatie, ales in functie de agresivitatea bolii.

In incheiere, ce ar trebui sa stie orice femeie, ce sfaturi i-ati da?

Sa se prezinte o data pe an la un consult al sanilor, si in functie de varsta, si la o explorare imagistica – este suficient ca sa-si asigure un viitor! Este important sa inteleaga ca un consult pe an ii poate aduce beneficii de viata. Autopalparea este foarte importanta. Poate 90% dintre pacientele care vin si-au descoperit boala singure. De obicei femeile vin in clipa in care li se pare ca au detectat ceva neobisnuit. Acest autocontrol este benefic daca este facut sistematic, o data pe luna – sa pui mana pe san, la subtioara, sa te uiti in oglinda… De multe ori cand stai drept, in pozitia normala, tumorile nu se vad. Dar cand ai ridicat mainele si sanii se ridica, tumorile se vad imediat. Orice deformare a conturului sanului este un mare, un foarte mare semnal de alarma.

Interviu realizat de Delia Budurca, Senior Medical Editor