EDU.STOMATOLOGIE

Mușcătura corectă a dinților - cum arată și de ce e importantă?

muscatura4
Mușcătura corectă a dinților are un rol important în ceea ce privește sănătatea danturii și a întregului organism. Când ai o mușcătură corectă, zâmbetul tău este estetic și îți oferă mai multă încredere în propria persoană. În plus, îți asigură și funcționalitatea danturii. Mai mult decât atât, când ai o mușcătură corectă a dinților, riscul să te confrunți cu diverse afecțiuni orale este mai mic. Dacă îți dorești să te bucuri de un zâmbet frumos și sănătos pentru o perioadă cât mai lungă de timp, este indicat să verifici dacă ocluzia maxilarelor este una optimă.

Descoperă, în articolul următor, care sunt cele mai importante aspecte despre poziționarea dinților și află care sunt modalitățile prin care poți obține o dantură sănătoasă.

Cum arată mușcătura corectă a dinților?

Mușcătura dentară este denumită de către medicii stomatologi ocluzie dentară.

De fapt, aceasta înseamnă atingerea dintre dinții superiori și cei inferiori. Poți recunoaște o mușcătură corectă (ocluzie normală) după următoarele caracteristici:

  • în momentul în care închizi gura, maxilarul cuprinde în interiorul lui mandibula;
  • dinții de sus îi ating perfect pe cei de jos, în zona măselelor;
  • în partea din față, dinții de sus sunt în fața celor de jos.

Mușcătura normală este aceea care asigură o stimulare uniformă a țesutului de susținere a dinților. Când pacientul are o ocluzie dentară corectă, riscul de a pierde dinții devreme, din cauza degradării țesutului de susținere, este mult diminuat.

Cauze malocluzie

Mușcătura incorectă este cunoscută ca malocluzie. Aceasta poate fi cauzată de:

  • factori genetici;
  • dezvoltarea anormală a maxilarului inferior - determină probleme de natură funcțională;
  • obiceiuri nesănătoase (suptul degetului sau al suzetei pentru perioade lungi de timp, rosul creioanelor, al unghiilor);
  • pierderea prematură a dinților de lapte;
  • traumatismele.

👉Dinții de lapte sunt primii dinți care se formează. Deși mulți părinți consideră că îngrijirea acestora nu este atât de importantă, pentru că se vor schimba cu dinții permanenți, aceasta nu este o percepție bună. Pentru a afla când se realizează în mod normal schimbarea dentiției copilului tău, citește articolul

Dintii de lapte. Care este ordinea aparitiei lor si cand se schimba.

Determinarea cauzei exacte a malocluziei este extrem de importantă pentru stabilirea tratamentului optim. O ocluzie dentară corectă poate fi obținută prin implementarea diferitelor intervenții ortodontice sau chiar chirurgicale.

Tipuri de mușcături incorecte

Am văzut cum arată o mușcătură corectă a dinților, dar cum arată dantura atunci când mușcătura nu este corectă? Medicii stomatologi ne explică faptul că ocluzia dentară poate fi de mai multe tipuri, după poziționarea mandibulei și a maxilarului.

Mușcătura deschisă

Caracteristicile unei mușcături deschise sunt următoarele:

  • când închizi gura, dinții din partea superioară îi ating pe cei din partea inferioară doar în zona măselelor;
  • dinții frontali superiori nu se află în contact cu cei inferiori.
muscatura2

Mușcătura adâncă

Ocluzia adâncă poate fi recunoscută cu ușurință, având în vedere faptul că, în acest caz, mandibula este poziționată mult mai în față decât maxilarul, adică dinții din partea superioară se află mult mai în față decât dinții din zona inferioară.

muscatura3

Mușcătura inversă

Acest tip de mușcătură este reprezentat de poziționarea mandibulei mai în spate decât maxilarul. În mușcătura inversă, dinții inferiori sunt situați anterior față de dinții superiori. În majoritatea situațiilor, o ocluzie dentară inversă poate fi corectată cu un aparat dentar.

muscatura1

Efectele date de o mușcătură incorectă

Mușcătură corectă a dinților ajută atât la estetica zâmbetului, cât și la funcționalitatea acestuia. Mușcătura este influențată de dezvoltarea maxilarului inferior și, implicit, de poziția acestuia. Astfel, problemele pe care le poate provoca pot fi și de natură funcțională.

Printre cele mai frecvente consecințe date de o mușcătură strâmbă se află:

  • tulburările de vorbire - poziționarea dinților modifică fonetica;
  • forma feței este modificată - poate fi îmbunătățită, deoarece aparatul dentar schimbă fizionomia feței;
  • disconfortul în timpul masticației;
  • afecțiuni ale articulației temporo-mandibulare;
  • dificultatea în realizarea unei igiene optime;
  • riscul crescut de carii dentare și de afecțiuni gingivale.

👉Cariile dentare sunt cauzate de mulți factori, printre care cel mai important este reprezentat de o igienă deficitară. Descoperă cum poți preveni cariile dentare, dar și ce opțiuni de tratament există, citind articolul Cariile interdentare: ce sunt, simptome, tratament .

Corectarea mușcăturii - tratament

Dacă mușcătura dinților tăi nu este corectă, nu trebuie să îți faci griji.

Tratamentele stomatologice din ziua de astăzi te pot ajuta să ai o dantură sănătoasă și frumoasă, exact așa cum îți dorești. Pentru aceasta, este recomandat să mergi la un consult stomatologic. După o atentă examinare și după interpretarea investigațiilor imagistice, medicul stomatolog îți va recomanda cel mai potrivit tratament pentru tine.

Aparat dentar pentru corectarea mușcăturii

Ocluzia dentară poate fi corectată de către medicii stomatologi, cu ajutorul tratamentelor ortodontice, adică aparatele dentare. Scopul aparatelor dentare este acela de a-ți oferi o dantură sănătoasă și frumoasă. Există mai multe tipuri de aparate dentare, potrivite pentru nevoile fiecărui pacient în parte.

Este necesar să îi explici medicului care sunt dorințele tale legate de tratamentul ortodontic, deoarece acesta îți poate recomanda exact tipul de aparat dentar pentru corectarea mușcăturii, potrivit dorințelor tale. De exemplu, dacă îți dorești ca aparatul dentar să fie unul discret sau chiar invizibil, atunci ortodontul îți poate recomanda aparatul dentar Safir sau aparatul dentar Invisalign.

Durata tratamentului ortodontic diferă în funcție de nevoile fiecărui pacient și de tipul de aparat dentar. De asemenea, durata purtării aparatului ortodontic se află în strânsă legătură cu respectarea regulilor indicate de către medic. Cel mai adesea, un tratament cu aparat dentar durează aproximativ un an – un an și jumătate.

Elastice pentru corectarea mușcăturii

Elasticele se folosesc în cadrul tratamentului ortodontic cu aparatul dentar fix. Acestea se atașează la aparatul dentar și exercită o presiune constantă, pentru a îndrepta dinții sau pentru a ajusta poziția maxilarului și a mandibulei. Pentru un rezultat cât mai bun, este indicat să respecți indicațiile oferite de medicul stomatolog cu privire la poziția elasticelor și la durata purtării acestora.

👉Purtarea aparatului dentar poate să difere de la o persoană la alta. Dacă pentru unii pacienți, tratamentul ortodontic durează câteva luni, pentru alții poate dura chiar și un an și jumătate. Dacă te afli la sfârșitul tratamentului, citește articolul Cum se da jos aparatul dentar la finalul tratamentului?  și află cum să te pregătești pentru îndepărtarea aparatului ortodontic.

Chirurgia ortognatică

O intervenție chirurgicală este utilizată în cazurile severe, când purtarea aparatului dentar nu poate oferi rezultatele dorite. Operația presupune repoziționarea oaselor maxilarului și a mandibulei, cu scopul de a corecta poziția acestora și alinierea dinților.  

Este important de menționat că intervenția chirurgicală nu exclude utilizarea aparatului ortodontic. De cele mai multe ori, aparatul dentar este aplicat după realizarea operației. Astfel, această abordare terapeutică are o durată lungă, până la obținerea rezultatelor finale.

👉Orice intervenție chirurgicală la nivelul cavității bucale necesită o perioadă de recuperare, în care este important a respecta sfaturile primite de la medic. Una dintre cele mai mari provocări este reprezentată de alimentele care sunt permise în perioada imediat următoare operației. Mai multe despre dieta potrivită afli citind articolul Alimente pe care le poti manca dupa o interventie chirurgicala orala.

Gutiera de contenție

Gutiera de contenție sau retenție este recomandată de medicul stomatolog după finalizarea tratamentului ortodontic. Scopul acesteia este de a evita deplasarea dinților în poziția inițială și de a păstra ocluzia dentară corectă, obținută în urma purtării aparatului dentar.

👉Gutiera de contenție poate fi indicată în numeroase situații. Dacă îți dorești să afli mai multe informații despre aceasta și cum se poartă corect, citește articolul Gutiera de contentie. Cand este recomandata, cum se poarta, cum trebuie ingrijita si pret.

Importanță - poziția corectă a dinților

Mușcătura corectă a dinților îți permite să ai o dantură sănătoasă și frumoasă.

Aceasta te ajută să folosești corect forțele masticatorii pe toți dinții și să previi apariția afecțiunilor orale precum gingivitele, parodontitele sau parodontozele.

De asemenea, o mușcătură corectă a dinților scade riscul fracturilor. Dacă dinții sunt corect poziționați pe arcada dentară, riscul apariției fisurilor sau a cariilor dentare este mai mic.

Chiar dacă nu ai o mușcătură corectă a dinților, nu trebuie să îți faci probleme, deoarece medicii ortodonți te pot ajuta să corectezi problemele de poziționare ale dinților și să te bucuri de un zâmbet frumos, care să îți ofere mai multă încredere în propria persoană. Poți uita de problemele pe care le întâmpini din cauza unei mușcături dentare incorecte (malocluzie dentară), atunci când mesteci sau când vorbești. Primul pas este să programezi o consultație la un medic specialist și să ai încredere în planul de tratament. Echipa Regina Maria Dental Clinics este pregătită să te ajute indiferent de problemele orale cu care te confrunți.

Bibliografie:

  • my.clevelandclinic.org, https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/22010-malocclusion, accesat la data 12.04.2024;
  • www.healthline.com, https://www.healthline.com/health/malocclusion-of-teeth, accesat la data 12.04.2024;
  • www.mountsinai.org, https://www.mountsinai.org/health-library/diseases-conditions/malocclusion-of-teeth, accesat la data 12.04.2024;
  • www.msdmanuals.com, https://www.msdmanuals.com/professional/dental-disorders/symptoms-of-dental-and-oral-disorders/malocclusion, accesat la data 12.04.2024.

Solicită o programare

Prin completarea formularului de mai sus sunt de acord să fiu contactat/ă de către Rețeaua de sănătate Regina Maria Dental Clinics în legătură cu serviciile medicale solicitate.

Acest site este protejat de reCAPTCHA și completând formularul de mai sus te supui Termenilor si conditiilor.