
Cred foarte mult în puterea echipei și mai ales în puterea echipei noastre. Pentru tot ceea ce facem împreună merită să ne sărbătorim. În acest an aniversar, îndemnul și, totodată, promisiunea pe care o facem este: Urmează Regina Maria 3.0!
Fady Chreih
CEO REGINA MARIA
Noiembrie 2025
Ștafeta aniversară 3.0 ajunge la final!
Luna aceasta am ajuns la ultima oprire a călătoriei aniversare Regina Maria 3.0: Pitești. Aici, la fel ca în toate regiunile, am sărbătorit echipele care dau viață poveștii noastre zi de zi. Am creat noi amintiri și am sărbătorit în regiune cu aplauze, zâmbete și recunoștință pentru tot ce am realizat împreună!

Luna noiembrie aduce un nou discount aniversar pentru Oamenii Reginei
În noiembrie îți poți face analizele cu cu până la 40% discount! Intră pe pagina dedicată reducerilor aniversare și descoperă care sunt analizele cu preț special pentru Oamenii Reginei! Fă-ți timp pentru un control rapid și simplu și programează-te astăzi!
Octombrie 2025
Pe 29 octombrie 2025 sărbătorim 150 de ani de la nașterea Reginei Maria. Curajul, grija pentru oameni și implicarea constantă sunt valori care, de 30 de ani, fac parte din ADN-ul rețelei noastre. În onoarea sa, din 2011 purtăm oficial numele REGINA MARIA, cu acordul Casei Regale, pentru care am devenit și furnizor oficial în același an.

Seria trivia continuă cu noi premii pentru Oamenii Reginei!
Continuăm seria concursurilor trivia 3.0 cu noi premii din colecția noastră aniversară! Vă invităm să vă testați cunoștințele despre rețea într-un joc interactiv dedicat Oamenilor Reginei. Aveți timp să răspundeți întrebării până miercuri, 29 octombrie, la finalul zilei.
Ploiești completează harta aniversării noastre de 30 de ani!
Am sărbătorit împreună echipa REGINA MARIA din județul Prahova - colegii care, de-a lungul anilor, au construit cu grijă, profesionalism și pasiune o comunitate medicală puternică. Am celebrat 30 de ani prin momente speciale, de bucurie și conexiune: o sărbătoare dedicată oamenilor care dau viață valorilor noastre zi de zi.

Urmează Regina Maria 3.0 în Ploiești
Ștafeta aniversară continuă: următorul oraș în care sărbătorim 30 de ani este Ploiești. Este rândul tuturor colegilor din zona Prahova să ia parte la celebrarea noastră specială și se bucure de tot ceea ce am realizat împreună!

Prețuri speciale la imagistică pentru Oamenii Reginei
De la ecografii și radiografii, până la RMN și CT, ai grijă de sănătatea ta cu mai multă ușurință și accesibilitate. Luna aceasta, ai 30% discount pentru toate serviciile de imagistică extra-abonament. Intră pe pagina specială de promoții și află cum poți aplica discountul aniversar!
Septembrie 2025

Toamna se poartă 3.0! Câștigă un hanorac la noua ediție a concursului trivia!
Răspunde noii provocării trivia și intră în cursa pentru unul dintre cele 5 hanorace 3.0, parte din colecția aniversară Saddo x Alina Gavrilă-Borțun! Ai timp să răspunzi întrebării până până marți, la ora 13:00, iar câștigătorii vor fi anunțați în comunitatea de WhatsApp Oamenii Reginei! Tu știi în câte județe suntem prezenți?
Ștafeta 3.0 a ajuns la București!
O petrecere ca un festival! Așa au simțit colegii noștri din București petrecerea aniversară de 30 de ani, care s-au bucurat de aer liber pe marginea lacului, de un show spectaculos de drone și de muzică live, dansând alături de Damian Drăghici și Irina Sârbu!
Clujul s-a alăturat sărbătorii Regina Maria 3.0!
Pe 12 septembrie, Clujul a preluat ștafeta aniversară și a sărbătorit la garden party acest moment special! Sute de colegi s-au bucurat de o zi în aer liber, cu soare, muzică, energie bună și multe zâmbete. Am dansat și am creat amintiri frumoase împreună 😊. În spirtiul 3.0, ne-am bucurat să putem petrece timp împreună și să celebrăm tot ce am realizat până acum, la etapa Regina Maria 3.0.
Regina Maria deține primul laborator din țară acreditat pentru utilizarea inteligentei artificiale și, totodată, primul laborator din România acreditat JCI, dovedind standardele înalte de calitate ale serviciilor medicale. Tehnologia de ultimă generație permite diagnosticarea rapidă și precisă, contribuie la îmbunătățirea calității serviciilor medicale oferite pacienților și demonstrează că laboratoarele noastre sunt, cu adevărat, inteligente.

Urmează Regina Maria 3.0 în București
A venit și rândul Bucureștiului să se alăture aniversării de 30 de ani! Suntem pregătiți să petrecem cu muzică live, multe surprize și să dansăm alături de colegi, într-o seară de neuitat. Abia așteptăm experiența de Garden party by the lake!

Urmează Regina Maria 3.0 în Cluj!
Următoarea oprire a aniversării 3.0 este Cluj! Orașul preia ștafeta și aducem împreună experiențe speciale și momente de sărbătoare pentru comunitatea din Cluj!
În laboratoarele noastre se realizează anual peste 20 de milioane de analize.

Urmează Regina Maria 3.0 în Mureș
În septembrie, colegii din centrul țării preiau ștafeta aniversară! Cu entuziasm, voie bună și energie, sărbătoresc anii petrecuți împreună în Regina Maria, colaborarea și amintirile frumoase construite de-a lungul timpului. Stați aproape să vedeți ce regiune va fi următoarea!

🍁 Toamna începe cu o surpriză aniversară specială!
Pe tot parcursul lunii septembrie, bucură-te de 30% reducere la întreaga gamă de rame, lentile și ochelari de soare din Optica Medicală Regina Maria.
Regina Maria 3.0 la Constanța, cu vibe de festival
Colegii din Constanța au transformat aniversarea de 30 de ani într-o sărbătoare de neuitat! Weekendul a început cu vibe-uri de festival, la festivalul Nostalgia, unde Oamenii Reginei au dansat pe hitul Aserejé alături de trupa Las Ketchup și de mii de festivalieri.
August 2025
Regina Maria 3.0 la festivalul Codru
La CODRU am provocat participanții la un treasure hunt cu premii speciale din colecția noastră aniversară! Iar pentru că sănătatea e mereu pe primul loc, am dus Caravana Medicală chiar în festival, pentru a fi aproape de participanții care au nevoie de o mică verificare 😄

August se încheie cu o nouă provocare trivia 3.0
Participă la ultimul concurs trivia al verii și câștigă un tricou aniversar 3.0! Răspunde corect întrebării și intră în competiție pentru tricoul tău 3.0, creat în colecția specială Saddo x Alina Gavrilă-Borțun! Ai timp până la finalul zilei de 27 august.

Urmează Regina Maria 3.0 în Constanța
Ștafeta aniversară ajunge pe litoral! Colegii din Constanța se pregătesc să marcheze momentul alături de întreaga echipă și să celebreze cu energie maximă. Stați aproape să vedeți ce regiune va fi următoarea!
Divizia Kinetic a devenit parte din rețeaua Regina Maria din 2018, cu locații în București, Cluj-Napoca și Iași.

Provocarea trivia 3.0 continuă!
Noua ediție trivia te provoacă să descoperi cum sunt evaluați medicii noștri de către pacienți. Răspunde corect și intră în cursa pentru una dintre cele 10 șepci din colecția aniversară 3.0, ilustrată de Saddo și creată de Alina Gavrilă-Borțun! Ai timp până miercuri, 13 august, la finalul zilei, iar câștigătorii vor fi anunțați în comunitatea de WhatsApp Oamenii Reginei, joi, 14 august.
La Regina Maria, emoțiile nu rămân UNTOLD
La UNTOLD am venit pregătiți cu echipa noastră de psihoterapeuți și am creat punctul de prim-ajutor emoțional, gata să organizăm întâlniri 1:1 pentru participanți - pentru că emoțiile nu trebuie să rămână untold!
Studiu despre performanța economică din sistemul de sănătate realizat de ASE cu sprijinul REGINA MARIA
Peste 3000 de pacienți au fost operați robotic minim-invaziv în spitalele Regina Maria.

#înTerapie cu 30% reducere
În luna august, ai un motiv în plus să ai grijă de tine: 30% reducere la serviciile de psihoterapie din clinicile noastre. Te invităm să îți faci timp pentru tine, să te regăsești într-un spațiu sigur și să-ți oferi grija pe care o meriți.
Iulie 2025

Seria concursurilor trivia 3.0 continuă!
De data aceasta, întrebarea este inspirată dintr-una dintre inițiativele prin care contribuim la comunități mai sănătoase: caravana medicală – felul nostru de a fi acolo unde e cu adevărat nevoie. Intră în joc și poți câștiga una dintre cele 5 eșarfe din colecția aniversară Saddo x Alina Gavrilă-Borțun. Completează formularul până marți, 29 iulie, la finalul zilei.

Urmează Regina Maria 3.0 în Slatina
Slatina intră în ritmul aniversar 3.0! Echipa de aici se pregătește să celebreze 30 de ani cu bucurie, entuziasm și spirit de echipă – așa cum numai ei știu să o facă. Abia așteptăm să vedem cum celebrează!

Urmează Regina Maria 3.0 în Craiova
Craiova duce mai departe aniversarea 3.0! În iulie, ne mutăm în sudul țării, unde colegii din regiune preiau ștafeta aniversară și dau tonul unei noi sărbători pline de emoție și recunoștință. 3.0 continuă!
ȘTIAȚI CĂ?
În 2022, Banca Centrală de Celule Stem REGINA MARIA a devenit prima și singura bancă de celule stem din România acreditată de Agenția Națională de Transplant pentru a funcționa și ca bancă de țesuturi, având dreptul de a importa, stoca și distribui celule stem.
Regina Maria 3.0 la JazzX
La JazzX am sărbătorit 30 de ani în Timișoara încă o dată alături de festivalul JazzX, un eveniment despre comunitate, muzică și energie bună. De câțiva ani facem parte din povestea acestui festival și ne bucurăm să putem face bine prin cultură și să fim aproape de oameni!

Lansăm noul concurs trivia 3.0!
Lansăm o nouă rundă de trivia, cu un super-premiu de vară: sticla termos din colecția aniversară 3.0 – perfectă pentru zilele calde și însorite!
Descoperă răspunsul și mai multe despre aniversarea noastră chiar pe această pagină și intră în joc! Ai timp până pe 15 iulie, ora 17:00 să răspunzi întrebării, iar câștigătorii vor fi anunțați pe comunitatea de WhatsApp Oamenii Reginei, pe 16 iulie.

Iulie începe cu o nouă rundă trivia
Ai șansa să câștigi un totebag special, marca Regina Maria 3.0! Descoperă cât de bine ne cunoști rețeaua și poartă vara aceasta un nou accesoriu stylish, din colecția noastră aniversară! Ai timp de astăzi până pe 4 iulie, la finalul zilei, iar cei 5 câștigători vor fi anunțați luni, pe 7 iulie, în comunitatea de WhatsApp.
Numai în 2024, am realizat peste 7.300 de screeninguri de sănătate, direct în comunitățile locale.

30% reducere la serviciile Kinetic
În luna iulie, menține-ți mobilitatea și ai grijă de corpul tău cu terapia prin mișcare, cu 30% reducere la serviciile Kinetic!
Iunie 2025
Cu reflectoarele asupra noastră @TIFF
La ediția TIFF.24 din acest an, am transformat arta într-o provocare! Publicul a fost invitat să participe la jocul nostru și să aibă o experiență interactivă la standul Regina Maria, care le-a testat memoria și timpul de reacție.

Completează-ți look-ul de vară cu borseta 3.0
Tot ce trebuie să faci este răspunzi până la sfârșitul zilei 24.06 întrebării din formular, iar pe 25.06 să urmărești cu atenție comunitatea de WhatsApp Oamenii Reginei pentru a afla dacă ești printre câștigători!
Doar în 2024, 359 de copii s-au născut cu ajutorul echipei Fertility Institute.
Baia Mare a colorat harta aniversării 3.0
Zeci de colegi din nordul țării au sărbătorit Regina Maria la 30 de ani, cu multe zâmbete și emoție! Colegii ne-au reamintit cât de important și valoros este să fii alături de echipă, mai ales în ceas aniversar!

Sărbătorim 30 ca-n filme la TIFF!
Răspunde noii provocări trivia și intră în tombola pentru o invitație dublă la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) 2025, ce va avea loc între 13 și 22 iunie, în Cluj-Napoca! Concursul este deschis până pe 11 iunie, ora 16:00, iar câștigătorul va fi anunțat în comunitatea de WhatsApp.
Aproape 5,5 milioane de pacienți ne-au călcat pragul în ultimii 30 de ani.

Urmeaza Regina Maria 3.0 in Baia Mare
Ștafeta aniversară merge către Baia Mare! Este rândul colegilor din nordul țării să celebreze în stil 3.0 și să ducă mai departe spiritul aniversării care unește întreaga rețea.

Fii unul dintre ambasadorii Reginei!
Lansăm un nou program pentru Oamenii Reginei! Dacă știi pe cineva care are nevoie de serviciile noastre, fă-ne cunoștință, iar noi te răsplătim!
REGINA MARIA este rețeaua de sănătate cu cele mai multe Centre de Excelență acreditate internațional de Surgical Review Corporation, din Europa

Discount aniversar special pentru Oamenii Reginei
Descoperă ce spune vârsta ta biologică despre tine și ajustează-ți rutina pentru un viitor mai sănătos! Află mai multe despre beneficiul aniversar din luna iunie!
Mai 2025

Dăm startul unui nou concurs marca Regina Maria 3.0!
Răspunde corect în noua ediție de trivia și ai șansa de a câștiga un rucsac branded Regina Maria, parte a colecției aniversare Saddo x Alina Gavrilă-Borțun! Concursul este deschis în perioada 28.05 - 29.05.2025, iar câștigătorii vor fi anunțați pe 30 mai.
Peste 100.000 de pacienți au fost tratați cu succes în locațiile Regina Maria Dental Clinics.

Câștigă bilete la Romanian Design Week 2025!
Anul acesta ne alăturăm RDW, parteneriat prin care reafirmăm forța inovatoare a artei și designului, prezentând publicului larg colecția noastră aniversară Saddo x Alina Gavrilă-Borțun.
Vestul țării a început celebrarea!
Timișoara a preluat ștafeta aniversară și a dat startul sărbătorii în vestul țării! Am sărbătorit ani de implicare, pasiune și profesionalism, alături de colegii care fac parte din povestea noastră de 5, 10 sau chiar 15 ani.
Doar 1300 g și 32 de săptămâni avea nou-născutul cu cea mai mică greutate și vârstă îngrijit în Secția de neonatologie care a plecat cu bine acasă.

Arad 3.0: inaugurăm o nouă policlinică
Colegii din vestul țării au sărbătorit 30 de ani REGINA MARIA într-un mod cu totul special! Pe 14 mai, am inaugurat în context aniversar prima policlinică REGINA MARIA din Arad.

Urmează Regina Maria 3.0 în Timișoara
Am predat ștafeta aniversară către Timișoara!
Definim zi de zi performanța în sănătate prin cele 16 centre de excelență medicală.

Împreună de 5, 10, 15 ani – și încă numărăm!
În această săptămână am celebrat împreună puterea echipei și impactul pe care fiecare dintre noi îl aduce, printr-un moment special de recunoaștere la Cluj!

Lansăm o nouă provocare trivia!
Răspunde provocării și adoptă stilul 3.0 cu tricoul nostru branded, cu ilustrația lui Saddo! Tot ce trebuie să faci pentru a câștiga este să răspunzi corect întrebării! Ai timp până pe 07.05, la finalul zilei.
Spitalul Regina Maria Baneasa este singura maternitate acreditată JCI, confirmare a celor mai înalte standarde pentru îngrijirea și siguranța pacienților

Gratuitate la servicii stomatologice și reduceri speciale
În luna mai, ai grijă de zâmbetul tău!
Aprilie 2025
Colegii din Brașov au sărbătorit împreună!
Încheiem luna aprilie cu o sărbătoare frumoasă și plină de emoție la Brașov! Cu astfel de aniversări ne reamintim cât de frumos e când echipa REGINA MARIA se adună.
Sibiul a sărbătorit Regina Maria 3.0
Colegii au preluat ștafeta aniversară și au adus bucuria în inima Transilvaniei! După multe pregătiri, petrecerea 3.0 a prins viață cu zâmbete, recunoștință și momente care merită revăzute.
53.703 de femei au devenit mame în maternitățile Regina Maria

Colegii din Sibiu continuă povestea aniversării noastre!
Colegii fac toate aranjamentele pentru un moment festiv special, plin de emoție și bucurie! Rămâneți cu ochii pe comunitatea de WhatsApp Oamenii Reginei pentru imagini din culisele celebrării!

Regiunea Brașov preia ștafeta aniversară
Încep pregătirile pentru o nouă etapă a celebrării, presărată cu surprize și mult entuziasm. Abia așteptăm să descoperim cum va arăta sărbătoarea alături de colegii noștri din zonă!
Spitalul Regina Maria Băneasa este singurul centru de chirurgie materno-fetală din România care intervine intra-uterin în cazuri de spina bifida.

Sărbătoarea de 30 de ani continuă cu noi premii lună de lună!
Răspunde la întrebarea lunii aprilie și intră în cursa pentru premiul special: o șapcă branded Regina Maria, cu ilustrații realizate de Saddo.
Regina Maria lansează gama Golden Age, abonamente dedicate persoanelor de peste 65 de ani.
La 30 de ani, avem aproape 1 milion de abonamente în portofoliu

Reducere la procedura FIV
În luna aprilie, continuăm sărbătoarea de 30 de ani de REGINA MARIA cu o reducere de 15% pentru pachetul complet de Fertilizare in Vitro (FIV).
REGINA MARIA se alătură Mehiläinen Group
Martie 2025
Conferința anuală de Vânzări
Echipa de vânzări REGINA MARIA a participat la o ediție specială a Sales Conference, sub îndemnul Urmează Regina Maria 3.0.
Peste 2500 de medici chirurgi au fost pregătiţi în centrul de training din cadrul Ponderas Academic Hospital.
Colegii din Suceava au încheiat sărbătorirea celor 30 de ani de Regina Maria!
Au împărtășit cu noi toată energia și bucuria lor, celebrând cu voie bună și entuziasm. Rămâneți alături de noi, pentru că urmează să predăm ștafeta către următoarea regiune!
În 2024, 1 copil pe zi s-a născut datorită procedurilor FIV de la Fertility Institute
Regina Maria 3.0 Iași
Astazi a fost randul colegilor nostri din Iasi sa celebreze 30 de ani cu bucurie, multe emotii si, desigur, ceva dulce. :)
In plus, cei care sunt alaturi de noi de mult timp au fost recunoscuti pentru tot ce au facut in Regina Maria, fiind aplaudati la scena deschisa. La multi ani, Iasi!
Urmeaza Regina Maria 3.0 Bacău
După o pregătire intensă, astăzi am dat startul petrecerii cu prima celebrare din seria 3.0! Vă lăsăm câteva imagini surprinse de noi din această zi minunată.
Cel mai în vârstă pacient internat pe secția de adulți a Spitalului Cluj, tratat și externat în siguranță are 94 de ani.
REGINA MARIA introduce primul program specializat pentru recuperarea post-partum a mamelor

Urmează Regina Maria 3.0
La 30 de ani, oricine merita sa celebreze cu fast trecerea intr-o noua etapa. Cu atat mai mult atunci cand nu ne referim la o singura persoana, ci la o echipa formata din peste 11.000 de angajati si colaboratori!

TOP Employer 2025
Regina Maria este, pentru al treilea an consecutiv, certificata international ca Top Employer, ramanand singurul furnizor de servicii medicale private din Romania care detine distinctia.
Singura retea medicala cu 5 spitale acreditate international

Teste de nutrigenetică la prețuri speciale pentru Oamenii Reginei
Dam startul sarbatorii si incepem cu o reducere la testele de Nutrigenetica - care analizeaza modul in care genele noastre influenteaza metabolismul, digestia si reactiile la diferite alimente.
Februarie 2025
REGINA MARIA inovează în oncologie aducând testele avansate de diagnostic EpiSwitch în România
Doar in 2024, Caravana Medicala #pentrucomunitatisanatoase a ajuns in 6 comunitati defavorizate din Romania, oferind ingrijiri medicale de pediatrie si endocrinologie complete pentru peste 600 de copii.




















