EDU.STOMATOLOGIE

Urgențe stomatologice - tratamente rapide, în București și în țară

tratament1
Urgențele stomatologice pot apărea pe neașteptate, chiar și la pacienții care sunt diagnosticați cu anumite afecțiuni severe. Urgențele pot fi foarte variate, de la dureri de dinți, până la traumatisme severe sau chiar pierderea dinților. Așadar, este important să știi ce ai de făcut, când te confrunți cu o urgență. Citește articolul și află cum să recunoști o urgență stomatologică, dar și care este metoda optimă prin care o poți gestiona.

Ce este urgența stomatologică?

Urgența stomatologică reprezintă orice situație referitoare la sănătatea cavității bucale, ce necesită tratament în cea mai scurtă perioadă de timp. În lipsa tratamentului, pacientul prezintă un disconfort crescut și apar complicații severe.

O urgență stomatologică poate însemna:

  • ieșirea unui dinte din alveolă;
  • fracturarea dintelui în cazul unui traumatism;
  • sângerări abundente în cavitatea orală;
  • pierderea unei plombe sau a altei lucrări restaurative, fapt ce produce leziuni ale limbii sau ale buzelor.

Urgența poate lua mai multe forme. Chiar și așa, este important de reținut faptul că orice durere care nu trece în 30 de minute sau în 1-2 ore de la administrarea unui analgezic reprezintă o urgență medicală. În aceste condiții, este puțin probabil ca durerea să treacă de la sine, spontan, fără intervenția medicului stomatolog. De asemenea, asocierea durerii cu alte simptome constituie un semnal de îngrijorare, care necesită atenția unui medic specialist.

Tipuri de urgențe

Stomatologia de urgență cuprinde multe patologii, unele mai severe decât altele. Această ramură a stomatologiei poate fi utilă fiecărei persoane, în anumite momente din viață. Printre cele mai comune tipuri de urgență dentară se află:

  • Abcesul – inflamaţie dureroasă şi localizată cu ţesut roşu şi congestionat, care poate apărea în jurul rădăcinii dintelui sau în spaţiul dintre gingie şi dinte.
  • Traumatismele dento-alveolare (avulsie, luxaţii, fracturi) pot fi tratate prin reducerea, imobilizarea sau extracţia dentară.
  • Avulsia dentară reprezintă extracţia accidentală a unui dinte din alveola sa. Acesta poate fi salvat prin replantarea în 30, maximum 60 de minute de la accident şi numai dacă dintele este integru.
  • Luxaţia dentară reprezintă deplasarea anormală a dintelui în alveola sa, ca urmare a unei leziuni traumatice. Tratamentul de urgenţă stomatologică este reprezentat de repoziţionarea (manuală sau chirurgicală) dintelui în alveolă, urmată de imobilizare.
  • Fisuri şi fracturi coronare – în acest caz, urgenţa stomatologică o reprezintă doar fractura ce ajunge la camera pulpară.
  • Pulpita acută (inflamarea pulpei dentare) se manifestă prin: durere pulsantă, care se intensifică la mişcări, hipersensibilitatea la rece sau fierbinte, schimbarea culorii dintelui sau umflarea gingiei şi a obrazului. Tratamentul dentar de urgenţă constă în curăţarea cavităţii şi aplicarea unui pansament calmant, apoi a unei obturaţii de canal temporare.
  • Parodontita apicală acută – se caracterizează prin inflamarea apexului (vârful rădăcinii dintelui), o durere persistentă şi, câteodată, febră, iar în dreptul rădăcinii dintelui, gingia devine roşie şi dureroasă.
  • Hemoragia post-extracţională – apare la 3-4 zile de la extracţie, spontan sau provocată de un traumatism. În cazul de faţă, tratamentul de urgenţă este complex şi diferă în funcţie de gravitate.
  • Alveolita – este o infecţie în locul unde a fost extras un dinte şi se manifestă printr-o durere vie, ce dispare a doua sau a treia zi de la extracţie. Tratamentul în urgenţa stomatologică este reprezentat de spălături de igienizare, conuri antibiotice şi, eventual, chiuretaj (îndepărtarea țesutului afectat).
  • Pericoronarita – apare ca o dificultate de erupţie dentară şi se manifestă sub forma unei iritaţii minore, însoţită de gust şi miros neplăcut şi imposibilitatea de a deschide gura.
  • Durerea de dinți și maxilare – poate fi cauzată de o multitudine de afecțiuni, de la o carie dentară avansată până la infecții severe sau afecțiuni ale sinusurilor. Tratamentul poate varia în funcție de cauză. Caria dentară necesită curățare și obturare (plombare), dacă este posibil, sau poate fi nevoie de efectuarea unui tratament de canal. Infecțiile necesită tratament local sau general, în funcție de zona afectată și de severitate. Tratarea sinusurilor necesită antiinflamatoare sau alte proceduri, în funcție de gravitatea acestora.  
  • Mobilitatea crescută a dinților – apare frecvent în boala parodontală avansată și în traumatisme. În funcție de cauza acestora, medicul stomatolog recomandă tratamentul potrivit.
  • Umflarea feței sau a gingiei – poate fi semnul unei infecții severe sau a unei reacții alergice. Dacă experimentezi tumefacții, este indicat a merge cât mai repede la un cabinet stomatologic. Pentru ameliorarea cel puțin parțială a disconfortului, folosește comprese reci.

👉 Alergiile reprezintă o patologie întâlnită din ce în ce mai des, iar lista alergenilor este largă. Dacă te confrunți cu simptomele specifice unei reacții alergice, află din articolul Analizele de sange pentru alergii ce investigații sunt recomandate pentru a depista alergiile și a le gestiona eficient.

Tratare urgențe

Indiferent de motivul pentru care pacientul se prezintă la cabinetul stomatologic în regim de urgență, medicul evaluează starea acestuia și oferă un tratament pentru ameliorarea rapidă a disconfortului. Ulterior, se stabilește planul terapeutic potrivit, ce este pus în aplicare începând cu următoarea consultație. Astfel, există tratamentul de urgență, iar apoi tratamentul ce rezolvă problema respectivă.

tratament2

De exemplu, în cazul unui abces apical, este nevoie de tratamentul de canal oferit de medicul specialist endodont. Spre deosebire de acesta, un abces gingival necesită detartraj și aplicarea locală a diferitelor substanțe antiseptice sau antibiotice. În unele cazuri, medicul poate prescrie antiinflamatoare și antibiotice orale. Este important de menționat că antibioticele se administrează numai la recomandarea medicului stomatolog și nu la orice durere de dinți.

👉Antibioticele sunt unele dintre cele mai utilizate medicamente pentru tratarea infecțiilor. Descoperă când este indicată administrarea acestora, din articolul Ce sunt antibioticele si cand se administreaza.

Unde mergi dacă ai o urgență stomatologică?

În cazul în care te confrunți cu o urgență stomatologică, te poți adresa medicilor de la Regina Maria Dental Clinics. Poți suna la numărul de telefon 021.9777, unde beneficiezi și de un triaj realizat în avans. Adresa clinicii stomatologice din București în care se preiau urgențe este: Str. Louis Blanc, nr. 19B, cu acces facil la mijloacele de transport în comun. Suplimentar, clinica este deschisă și în weekend pentru a prelua exclusiv urgențele, conform următorului program:

  • sâmbătă: 8.00-20.00;
  • duminică: 8.00-20.00.

În București, serviciul de urgențe stomatologice este disponibil atât pentru adulți, cât și pentru copii. Medicii stomatologi tratează o varietate de patologii ce sunt considerate urgențe, printre care:

  • fractura dentară;
  • durerea acută a dinților și a maxilarelor;
  • sângerările abundente;
  • umflarea feței, a gingiei sau a diferitelor zone din cavitatea orală;
  • mobilitatea crescută a dinților, însoțită de durere.

👉Durerea localizată la nivelul sinusului maxilar poate apărea și după efectuarea unei proceduri de augmentare a osului, ca procedură anterioară inserării implantului dentar. Dacă urmează să faci o astfel de procedură, află tot ce ai nevoie să știi, din articolul Pregatirea sinusului maxilar in vederea efectuarii implantului dentar.

Pentru extracții de urgență, drenaj endodontic, în cazul unui traumatism sau al unui abces dentar, primul pas este discuția telefonică, prin intermediul căreia se stabilește nivelul de urgență, iar pacientului îi este comunicată recomandarea medicului stomatolog.

Prețuri urgențe stomatologice

Costul serviciilor stomatologice poate varia în funcție de mai mulți factori:

  • severitatea afecțiunii;
  • materialele folosite;
  • expertiza medicului.

Abcesele și traumatismele sunt cele mai frecvente urgențe stomatologice.

Dacă te confrunți cu astfel de patologii, prețul aferent tratamentelor poate fi:

  • Tratament de urgență (traumatism, abces dentar, drenaj endodontic) - 350 lei
  • Tratament de urgență abces parodontal - 120 lei

Întrebări frecvente

Care este cea mai comună urgență stomatologică?

Abcesul dentar este cea mai frecventă urgență stomatologică pentru care se prezintă pacienții la cabinet. Este o infecție bacteriană care, în funcție de punctul de plecare, este de două tipuri:

  • abcesul gingival – punctul de plecare este gingia dintelui, cauza fiind reprezentată de acumularea de placă bacteriană și de resturi alimentare între dinte și gingie;
  • abcesul apical endodontic – punct de plecare fiind caria dentară sau bacteriile care ajung în interiorul dintelui, la nivelul rădăcinii și al coroanei, determinând apariția unei pungi de puroi.

👉Vrei să afli mai multe despre abcesul dentar: care sunt cauzele, cum se manifestă, dar și care sunt opțiunile de tratament? Citește articolul Abcesul dentar și află care sunt simptomele și ce este indicat să faci, dacă și tu te confrunți cu unul.

Tratamentul de urgenţă stomatologică este reprezentat de incizia şi drenarea abcesului, dar poate continua cu tratarea sau extracţia dintelui, după caz.

Care sunt semnele unui abces care îl determină pe pacient să vină la medicul stomatolog?

De cele mai multe ori, vizita la medic este dată de prezența tumefacției (umflării) gingiei și de înroșirea acesteia. În acest stadiu, durerea este rar prezentă. Dacă tratamentul nu este administrat la timp, apare durerea locală, dar pot fi prezente și alte semne, precum:

  • febră;
  • frisoane;
  • alterarea stării generale.

În astfel de situații, soluția constă în vizita la medicul stomatolog. În cabinet, medicul determină cauza și recomandă tratamentul optim.

Te doare măseaua, pulsează sau ai un abces care se încăpăţânează să nu treacă? Indiferent de urgența stomatologică pe care o ai, echipa de medici stomatologi de la Regina Maria Dental Clinics îți oferă îngrijire și atenție, pentru ca tu să te simţi din nou confortabil. Pentru noi, urgenţele stomatologice sunt la fel de importante ca orice altă problemă medicală, deoarece, neglijată sau tratată superficial, produce sechele permanente sau poate necesita tratamente complexe şi mult mai costisitoare. Nu mai amâna tratamentul și bucură-te de un zâmbet frumos și sănătos!

Bibliografie:

  • Garispe A. et al, JR. Dental Emergencies, [Updated 2022 Dec 7], In: StatPearls [Internet], Treasure Island (FL): StatPearls Publishing, 2024 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK589664/;
  • my.clevelandclinic.org, https://my.clevelandclinic.org/health/articles/11368--dental-emergencies-what-to-do, accesat la data 31.04.2024;
  • www.nhs.uk, https://www.nhs.uk/nhs-services/dentists/how-can-i-access-an-nhs-dentist-in-an-emergency-or-out-of-hours/, accesat la data 31.04.2024;
  • www.deltadental.com, https://www.deltadental.com/us/en/protect-my-smile/oral-health-conditions/dental-emergencies.html, accesat la data 31.04.2024;
  • www.bloorwestsmiles.com, https://www.bloorwestsmiles.com/blog/the-7-most-common-dental-emergencies-and-how-to-prevent-them/, accesat la data 31.04.2024.