Numarul de laboratoare REGINA MARIA s-a marit proportional cu extinderea nationala a Retelei, Laboratorul Central continuand sa proceseze cele mai mari volume prin aparatura ultraperformanta si sa conduca eforturile de cercetare ale Retelei
Bucuresti, 10 mai 2021. Prin investitiile realizate în divizia de laboratoare clinice, Reteaua de sanatate REGINA MARIA se implica activ în sanatatea romanilor, fiind primul operator privat din Romania care a început anul trecut procesarea testelor RT-PCR pentru diagnosticarea COVID-19. Datorita celor peste 10 milioane de euro investiti, laboratoarele Retelei asigura acuratete în diagnosticare, reducerea erorilor umane si raman un partener de încredere în gestionarea sanatatii populatiei în timp de pandemie.
Laboratorul Central REGINA MARIA este primul centru de referinta Roche Diagnostic, dupa ce a introdus, în premiera în Romania, sistemul preanalitic cobas® 8100 si analizorul de imunologie cobas® e801, avand o viteza de lucru de 300 de teste/ora si 48 de canale pentru reactivi. Astfel, eroarea umana este aproape de zero, iar 90% dintre rezultatele de biochimie si imunologie sunt furnizate în aceeasi zi. Fiecare proba recoltata este asociata unui cod de bare unic, ceea ce asigura trasabilitatea probei si calitatea rezultatelor. În plus, fiecare buletin de analize poarta atestarea specialistilor REGINA MARIA acreditati sa utilizeze cele mai noi tehnologii de laborator.
Astazi, serviciile întregii Retele au ajuns la 38 de laboratoare, dotate cu sisteme medicale în premiera în Romania, iar studiile desfasurate prin intermediul acestor facilitati ajuta în egala masura pacienti si autoritati pentru a lua decizii informate referitoare la sanatate.
„Sunt peste 11 ani de cand povestea diviziei de laboratoare REGINA MARIA a luat nastere. Protagonistul în aceasta poveste este si va fi mereu pacientul, ale carui nevoi ne-am asumat sa le deservim la cele mai înalte standarde ale actului medical – constant, cu promptitudine. Anul de cumpana, cel ce tocmai a trecut, a avut rolul sau: sa ne învete despre importanta de a fi prezenti si de a ne adapta constant” – mentioneaza Dr. Andreea Alexandru, medic primar medicina de laborator, director medical Divizia Laboratoare Clinice REGINA MARIA.
Partener de încredere în gestionarea sanatatii populatiei în timp de pandemie. Primul furnizor privat implicat în testarea COVID-19
În anul de debut al pandemiei COVID-19, moment în care sistemul medical din Romania a fost direct afectat, mediul privat a contribuit semnificativ la reducerea presiunii resimtite. În ciuda propriilor provocari de business, Reteaua de sanatate REGINA MARIA a continuat investitiile în infrastructura si echipamentele diviziei de laboratoare, reusind astfel sa pivoteze sursa cresterii catre serviciile cu cerere mare în pandemie.
”Am fost primul furnizor privat care a testat PCR în parteneriat cu statul, pentru ca aveam deja echipamentele necesare în dotarea Laboratorului Central. Explicatia vine exclusiv din interesul real al colegilor din laborator de a gasi o solutie imediata de testare a virusului. De aceea, am fost pregatiti din punct de vedere tehnologic si am continuat sa investim în extinderea retelei, care numara acum 9 laboratoare de genetica si biologie moleculara, pregatite sa proceseze teste RT-PCR. Tot datorita pasiunii medicilor de laborator, am putut demara si studiile referitoare la imunizarea populatiei: de anul trecut, acestia aduna si interpreteaza date importante pentru întregul sistem medical.”, detaliaza Olimpia Enache, COO al Retelei de sanatate REGINA MARIA.
Pana în acest moment, laboratoarele REGINA MARIA au procesat peste 500.000 de teste RT-PCR pentru diagnosticarea COVID-19. Reteaua de sanatate REGINA MARIA a pus în functiune 9 laboratoare de biologie moleculara, iar capacitatea de procesare a testelor RT-PCR a crescut de 10 ori fata de anul trecut, ajungand la o capacitate de peste 4000 de teste pe zi, cu rezultate eliberate într-o zi lucratoare.
De asemenea, Laboratoarele Retelei de sanatate REGINA MARIA pun la dispozitie cea mai performanta si precisa tehnologie de testare serologica, pentru testarea raspunsului imun la infectia cu COVID-19 sau dupa vaccinare.
Investitiile în digitalizare ofera pacientilor Retelei acces rapid catre rezultatele testelor efectuate, de orice natura ar fi acestea, prin simpla accesare a contului din aplicatia mobila REGINA MARIA sau folosind site-ul www.reginamaria.ro. Toate analizele efectuate în Retea sunt disponibile în sectiunea dedicata Dosarului Medical, pentru a putea fi corelate oricand cu istoricul medical personal al fiecarui pacient.