CMU va fuziona cu Euroclinic

CMU va fuziona cu EUROCLINIC pentru a deveni cel mai complex furnizor de servicii medicale private din România

COMUNICAT DE PRESĂ

Eureko semnează acordul de vânzare a pachetului de acţiuni Euroclinic Hospital&Medical Centers către CENTRUL MEDICAL UNIREA (CMU). Finalizarea tranzacției face obiectul aprobării de către autoritățile competente.

CENTRUL MEDICAL UNIREA (CMU) va fuziona cu Euroclinic pentru a crea cel mai complex furnizor de servicii medicale private din România

Clienţii Eureko care deţin asigurare de sănătate vor beneficia de servicii medicale extinse

Abonaţii şi pacienţii CMU şi Euroclinic, precum şi clientii Eureko care deţin asigurări de sănătate, vor avea acces la: cea mai puternică echipă de medici specialişti, cele mai complexe servicii medicale, cea mai performantă aparatură, precum şi la cea mai extinsă şi accesibilă reţea de servicii medicale private din România.

 

Bucureşti, 20 septembrie 2010 - CMU, operatorul de servicii medicale private cu cea mai mare acoperire din țară, anunță preluarea Euroclinic. Concret, Euroclinic înseamnă: primul spital privat din România, servicii medicale de ambulatoriu livrate în cele trei policlinici din București și în spital, un laborator clinic și abonamente medicale pentru companii. Abonații și pacienţii CMU și EUROCLINIC vor avea la dispoziţie o echipă formată din peste 1000 de medici permanenţi și colaboratori în cele trei spitale şi peste 23 de policlinici. Sunt 26 de instituţii medicale private, prezente în Bucureşti şi în ţară, care au o capacitate de: 150 de paturi, 10 săli de operaţie, naştere şi travaliu şi peste 60 de specialităţi.

Printre cele mai importante sunt: chirurgia pelvică reconstructivă, chirurgia hepatică, neurochirurgia, chirurgia vasculară, chirurgia bariatrică, radiologie şi imagistica medicală, oncologie şi nu numai. Aproximativ 2500 de copii vor fi aduşi pe lume, în fiecare an, în cele două maternităţi, Euroclinic şi Regina Maria, sub îndrumarea echipei de peste 100 de specialişti în obstetrică-ginecologie.

“Între CMU şi Euroclinic există o relaţie de compatibilitate foarte puternică, la nivel profesional şi uman. Euroclinic este primul spital privat din România şi de multe ori a făcut avangarda în gestionarea unor cazuri complexe. Există la Euroclinic o echipă de profesionişti remarcabili şi medici de renume pe care ne bazăm pentru a dezvolta următoarele spitale pe care le avem în planul strategic. Vreau să asigur toţi medicii din CMU şi Euroclinic că această fuziune va însemna noi nişe medicale, o dezvoltare fără precedent în România a activităţii spitaliceşti private” a declarat Wargha Enayati, Director General Centrul Medical Unirea. "Am un mesaj special pentru pacienţii CMU şi Euroclinic, pe care îi asigur că împreună vom avea o deschidere mai mare faţă de nevoile lor medicale, un plus de performanţă în calitatea actului medical şi tehnologia folosită, rămânând până la capăt fideli crezului nostru: "serviciu cu suflet". Pentru mine este o bucurie şi o împlinire să pot contribui şi prin acest pas la dezvoltarea serviciilor medicale în România, țara care a devenit casa mea.", a adăugat Wargha Enayati, Director General CMU.

CMU va fuziona cu Euroclinic

„Euroclinic activează de aproape cinci ani pe piaţa serviciilor medicale private din România. Suntem primul spital privat care „a îndrăznit” să îşi asume rolul de a o lua de la zero pe o piaţă practic fără experienţă anterioara în astfel de servicii. Şi am reuşit în fiecare an să fim mai buni, să creştem şi să oferim mai mult şi întotdeauna diferit. Am ales acum să ne unim forţele cu CMU mizând pe calitatea sa majoră, reţeaua puternică şi accesibilă de clinici, împreună cu echipa de medici profesionişti. Din toate punctele de vedere, aceasta fuziune reprezintă o oportunitate deosebită de extindere a posibilităţilor sistemului privat din România”, a declarat Cătălin Andrew Popa, Director General Euroclinic.

Fuziunea CMU - Euroclinic va însemna şi o extindere a serviciilor medicale oferite clienţilor Eureko începând cu 2011.

„Pentru Eureko, Asigurările de Sănătate rămân o parte esenţială în strategia de creştere în România. Prin acest parteneriat, clienţii Eureko vor beneficia de o reţea mai extinsă de furnizori de servicii medicale prin adăugarea reţelei CMU la cea deja existentă, de 250 de furnizori”, a declarat Frans Van der Ent, Country Manager Eureko.

Fuziunea va însemna o reţea de spitale şi de policlinici cu coordonare unică, bazată pe o echipă CMU-Euroclinic puternică care va realiza proiecte ambiţioase în următoarea perioadă. Pe termen lung, CMU va extinde acoperirea de servicii pentru arondaţi, atât din punctul de vedere al numărului de unităţi, cât şi prin diversitatea serviciilor oferite.