Tipuri de naștere

Alegerea modalității de naștere se face doar în urma consultului ginecologic și a sfaturilor medicului care urmărește sarcina. Viitoarele mame trebuie însă informate cu privire la una dintre cele mai controversate teorii conform căreia nașterea prin cezariană este mai sigură decât nașterea normală.

Potrivit specialiștilor CMU “aceasta este o decizie care trebuie luată în colaborare cu medicul, ținând cont de istoric, evoluția sarcinii, de rezultatul investigațiilor, pentru a găsi cea mai bună soluție”. În ceea ce priveşte nou-născutul, statisticile arată că nașterea prin cezariană este mai sigură, ceea ce nu se întamplă și în cazul mamelor.

Mamele ar trebui să știe că o naștere pe cale chirurgicală nu reprezintă cea mai ușoară metodă de a-și aduce copilul pe lume. În funcție de organism, nașterea prin cezariană poate crea, uneori, mai multe probleme decât cea normală în primul rând la nivelul recuperării. Nu putem invoca studii relevante, însă există un consens referitor la rezistența scăzută la unele afecțiuni ale organismului la fătul născut prin cezariană. Noi recomandăm și susținem nașterea pe cale naturală, atunci când nu există riscuri pentru mamă și copil.

Modalitatea nașterii reprezintă astăzi în România o alegere pe care fiecare femeie este liberă să o facă. Mai mult, datorită evoluției continue în domeniul tehnicilor medicale, nașterea pe cale chirurgicală nu implică o viitoare naștere tot pe cale chirurgicală, studiile aratând că aproximativ 70% dintre femeile care încearcă o naștere pe cale naturală după una prin intervenție chirurgicală, reușesc să o ducă la bun sfârșit.

Operația de cezariană reprezintă, de fapt, o intervenție chirurgicală complexă care oferă posibilitatea mămicilor care nu pot naște pe cale naturală din diferite motive de sănătate să ducă sarcina la bun sfârşit, și nu o alternativă.

 
 
Feedback