[25.11.2010]

Începând cu data de 30 noiembrie 2010, vă anunțăm deschiderea Centrului de Audiologie și Explorări Vestibulare organizat în cadrul CMU Băneasa, în parteneriat cu specialiștii Clinicii Urechii din București.

Aici se vor efectua investigații complexe pentru:

- Deficiențe de auz
- Țiuit în urechi (tinitus/acufene)
- Vertij, amețeli, tulburări de echilibru.

Lista de prețuri o găsiți AICI.  Medicii care efectuează aceste investigații îi găsiți AICI.

Bilanțul audiologic

Bilantul audiologic are ca obiective identificarea și cuantificarea deficitului auditiv, precum și localizarea cât mai precisă a leziunii (topodiagnostic), informație obligatorie pentru stabilirea conduitei terapeutice corecte.

El constă în următoarele teste efectuate în Centrul nostru de Audiologie și Explorări Vestibulare:

1. Audiometria tonală

Este cea mai importantă investigație audiologică. Se efectuează inclusiv în sindroamele vestibulare atunci când se suspicionează o afectare a urechii interne.

Cum se efectuează:
Pacientul aflat în camera insonoră (izolată fonic) răspunde prin apăsarea unui buton de fiecare dată când aude un ton în cască.

2. Imitanța acustică (impedansmetria)

Este o investigație clinică importantă pentru diagnosticul patologiei urechii medii (otite seroase, otoscleroza, blocaje și întreruperi de lant osicular, alterări calitative ale membranei timpanice). Este utilizată atunci când dorim precizarea obiectivă a gradului hipoacuziei senzorineurale.

 

Valoarea sa este exceptională în patologia pediatrică, încă de la cea mai fragedă vârstă (chiar din maternitate), deoarece la aceste vârste nu se poate efectua audiograma tonală liminară.

 

Constă într-o succesiune de 2 investigații:

Timpanograma - ne oferă informații despre presiunea din urechea medie, funcția trompei lui Eustache, dacă există lichid sau nu în urechea medie, compliantă timpanului etc.

 

Reflexul stapedian (al mușchiului scăriței) – este un reflex de protecție al scăriţei (unul din osișoarele urechii medii), produs de contracția muşchiului scăriței atunci când urechea este supusă unui sunet puternic.

 

Cum se efectuează: Cu ajutorul unei sonde introduse în conductul auditiv extern, care produce o presiune variabilă după care se aplică stimuli auditivi. Testul nu este dureros și durează aproximativ 5-10 minute.

3. Otoemisiuni acustice

Acest test poate înregistra cu acuratețe funcționalitatea normală a urechii interne atât la copilul mic (din primele zile de la naștere), cât și la adult.

 

Indicațiile testării:

Identificarea hipoacuziei

- Screeningul nou-născutului

- Aprecierea statusului auditiv la sugar și copilul mic

- Obiectivarea hipoacuziei

 

Aprecierea integrității funcției urechii interne

- Monitorizarea tratamentului cu medicamente ototoxice (gentamicină, citostatice, medicație pentru TBC)

- Efectele expunerii la zgomot

- Tinitus.

 

Tehnica efectuării otoemisiunilor acustice la copil:

- Conductul auditiv extern trebuie să nu aibă dop de cerumen sau perforație de timpan.

- Copilul trebuie să fie în somn natural (testarea este bine de efectuat după masa copilului).

- Testarea este nedureroasă și durează aproximativ 5 minute.

- Se introduce o sondă de calibru corespunzător în ureche care conține un difuzor miniatural și un microfon, înregistrându-se prezența sau absența otoemisiunilor acustice.

4. Potențiale evocate auditive precoce (PEAP)

Este un test electrofiziologic care determină integritatea analizatorului periferic auditiv și a căilor ascendente până la nivelul trunchiului cerebral.

 

Indicații:

- Screeningul auditiv la copil (pornind de la vârsta de 3 luni)

- Stabilirea pragului de auz la copilul mic (până la vârsta de 4-5 ani, când se poate efectua audiometria)

- La adult - în hipoacuzia unilaterală sau bilaterală asimetrică, tinitus, sindroamele vestibulare: permite diagnosticul diferențial între leziunile de tip cohlear/retrocohlear (de ex. neurinomul de acustic).

 

Tehnica efectuării PEAP:

- La copii – testul se efectuează în somn natural sau sub anestezie generală.

- Adultul trebuie să stea liniștit cu ochii închiși.

- Pe scalp se lipesc 4 electrozi (similari celor folosiți pentru înregistrarea EKG).

- Se introduce o sondă în conductul auditiv extern care emite stimuli auditivi.

- Printr-un procedeu computerizat de analiză și sumație se identifică principalele unde electrofiziologice, numerotate de la I la V.

Sindromul vertiginos

Definiție termeni – “vertij”, “amețeală”

De la bun început, trebuie făcută diferența între cele 2 noțiuni “vertij” și “amețeală” – ele au semnificații diferite. Această diferențiere ne orientează spre bateria de teste ce trebuie efectuată în vederea unui diagnostic corect.

 

Vertijul reprezintă senzația că obiectele din jur se învârt în jurul persoanei sau pacientul se învârte în spațiu (este așadar o senzație de rotație).

 

Amețeala nu se manifestă prin rotație, ci este mai degrabă o senzație de instabilitate, o percepție alterată asupra relației cu mediul exterior.

 

Vertijul trebuie diferențiat de presincopă (senzația de a se afla în pragul leșinului, impresia de imponderabilitate  – pacientul afirmă că parcă “plutește”), de încețoșarea sau întunecarea privirii.

 

Anamneza (discuția cu pacientul) utilizează o serie de chestionare specifice care extrag informații esențiale pentru diagnostic.

 

În funcție de răspunsul pacientului la chestionarele specifice se decide efectuarea testelor necesare din cadrul bilanțului vestibular. În cazul în care există și o afectare auditivă, se începe cu investigațiile audiologice (audiometrie tonală, imitanta acustică, otoemisiuni acustice, la nevoie potențiale evocate auditive), deoarece aparatul vestibular este în strânsă legatură cu cel cohlear (împreună formează “urechea internă”).

 

Bilanțul vestibular cuprinde teste necesare pentru diferențierea unui sindrom vestibular periferic (dat de afectarea urechii interne) de unul de tip central (neurologic), precum și teste pentru topodiagnosticul lezional al sindroamelor vertiginoase.

 

Unul dintre testele de bază cu care se începe bilanțul vestibular îl reprezintă examenul nistagmusului cu ochelarii Frenzel:

 

Indicații: Este un test necesar pentru diferențierea unei afecțiuni vestibulare periferice de una de tip central, prin obiectivarea “nistagmusului” (succesiune de miscări rapide involuntare ale ochilor, expresie a reflexului vestibulo-ocular).

 

Tehnica: Ochelarii Frenzel sunt ochelari cu lentile măritoare care permit medicului observarea mișcărilor globilor oculari. În același timp anulează fixația privirii (care poate influența nistagmusul). Examenul se efectuează mai întâi în poziție statică, în șezut, apoi urmează testarea în anumite poziții menite să declanșeze nistagmusul.

 

Numai după stabilirea precisă a sediului afectării vestibulare se poate indica tratamentul medicamentos sau chirurgical, sau reeducarea vestibulară adecvată (exerciții specifice efectuate pe platforma de posturografie la Clinica Urechii).

 

În unele situații, precizarea diagnosticului necesită explorări vestibulare de înaltă performanță (posturografie computerizată, videonistagmografie, probă calorică, potențiale evocate vestibulare miogene, electrocohleografie). Toate aceste explorări specifice pot fi efectuate de un personal cu înaltă pregătire de specialitate în cadrul Clinicii Urechii.

 

Dr. Adrian George Tudor

Medic primar ORL,

Competență Audiologie și Vestibulometrie

Formator de Programe în Audiologie al CNPDMS

 

Dr. Roxana Mazilu

Medic specialist ORL