Arterele sunt vase de sânge care joacă un rol-cheie în circulația cardiovasculară, întrucât asigură transportul sângelui oxigenat dinspre inimă către țesuturile și organele corpului nostru. De aceea, atunci când în interiorul arterelor apar îngustări sau blocaje, țesuturile la care ar trebui să ajungă sângele suferă, pentru că nu mai primesc substanțele nutritive de care au nevoie. De exemplu, dacă sunt afectate arterele care duc la sânge la creier, atunci poate să apară un accident vascular cerebral; dacă arterele care transportă sânge la intestine sunt afectate, atunci persoana se poate confrunta cu un infarct mezenteric; iar dacă sunt afectate arterele de la nivelul picioarelor, atunci pot apărea dureri în gambă după o anumită distanță, indiferent că deplasarea se face pe același nivel sau în urcare – ceea ce reprezintă o caracteristică a bolii arteriale periferice.
Alte simptome pe care le poate da această boală sunt:
- răcirea membrului/membrelor afectat(e) și scăderea semnificativă sau absența pulsului;
- luciul și schimbarea culorii pielii membrului/membrelor afectat(e);
- crampele sau cârceii la nivelul gambei, în stare de repaus;
- încetinirea creșterii unghiilor și părului la nivelul membrului/membrelor afectat(e);
- disfuncția erectilă.
De ce se „îmbolnăvesc” arterele
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, arterele noastre își pierd flexibilitatea și se rigidizează, îndeplinindu-și tot mai puțin bine funcția de transport al sângelui încărcat cu oxigen. Însă, dincolo de uzura provenită din anii de funcționare, arterele se pot deteriora mai mult sau mai puțin în funcție de o serie de factori care țin de stilul de viață al fiecărei persoane.
„Arterele noastre îmbătrânesc odată cu noi. Există însă, o serie de situații care accelerează îmbătrânirea sau chiar îmbolnăvirea arterelor. Trebuie să ne imaginăm procesul în urma căruia se deteriorează circulația arterială ca pe un proces de depunere treptată de reziduuri în artere – acele tuburi flexibile și care pulsează tot timpul. Situațiile acestea sunt asociate cu câțiva posibili factori de risc.
Cel mai mare dușman al arterelor este fumatul – un fumător prezintă un risc de patru ori mai mare să își blocheze arterele decât o persoană care nu fumează.
Al doilea factor de risc este diabetul, iar în ultima perioadă s-a dovedit că acesta este interconectat cu fumatul. Un pacient cu diabet are un risc de două până la patru ori mai mare ca să ajungă la amputație sau să facă infarct ori accident vascular cerebral. Mai mult decât atât, s-a dovedit că 30-40% dintre fumători au risc de a face diabet pur și simplu de la fumat. Una dintre analizele care ne arată dacă diabetul este bine tratat este hemoglobina glicată. O creștere cu un procent al acesteia crește riscul de amputație cu peste 30%.
Al treilea factor de risc este tensiunea arterială. În România, jumătate din pacienții cu tensiune arterială – care, la fel ca diabetul, nu doare – nu-și țin sub control tensiunea prin tratament. Se consideră că o scădere cu 10 mmHg a tensiunii reduce riscul de amputație cu aproape 30%.
Al patrulea factor de risc este nivelul mare al colesterolului LDL, care face depuneri pe interiorul arterelor. În schimb, HDL – așa-numitul colesterol <<bun>> – adună reziduurile și curăță pereții arterelor. Dacă amândouă înregistrează niveluri mari, nu sunt motive de alarmă privind potențiala blocare a arterelor”, spune prof. dr. Mihai Ionac, medic primar chirurgie vasculară, de la Spitalul Premiere din Timișoara.
Cum se face evaluarea riscului vascular
Problemele vasculare cu care se poate confrunta cineva sunt, de obicei, rezultatul unor obiceiuri nocive care au fost practicate până la acel moment. De aceea, atunci când o persoană se adresează unui specialist în chirurgie vasculară pentru evaluarea riscului de boală vasculară, se începe cu o trecerea în revistă a factorilor de risc pe care aceasta îi prezintă.
„Pacienții ni se adresează, de obicei, în una dintre următoarele situații: pentru că îi dor gambele la mers, pentru că au trecut printr-un accident ischemic tranzitor, pentru că au dureri abdominale după ce mănâncă sau pentru că fac parte dintr-o grupă de risc pentru anevrismul de aortă abdominală, care este boală foarte complicată și gravă. În oricare dintre aceste situații s-ar afla pacientul, primul obiectiv terapeutic pe care îl urmărim este controlarea factorilor de risc pe care îi are. În acest sens, îi putem prescrie un tratament cu statine pentru scăderea nivelului de colesterol <<rău>>, îl putem trimite către un coleg cardiolog și/sau diabetolog. De asemenea, dacă este nevoie, îl putem trimite pentru consiliere la un pneumolog, ca să se lase definitiv de fumat”, spune prof. dr. Mihai Ionac.
Tensiunea arterială este un parametru care oferă informații prețioase despre felul cum circulă sângele prin artere, fiind influențată de calitatea pereților arteriali, care imprimă o anumită rezistență. Astfel că după anamneză, o practică obișnuită și la îndemână pentru evaluarea riscului vascular este măsurarea tensiunii arteriale la nivelul picioarelor și la nivelul brațelor.
"La membrele inferioare, care conțin artere mai mari, ar trebui să măsurăm o tensiune mai mare decât la brațe. Deci, în mod normal, dacă facem un raport între tensiunea de la membrele inferioare și cea de la brațe, acesta este supraunitar. În această situație este suficient să corectăm factorii de risc (fumatul, diabetul, tensiunea arterială și colesterolul) și să rechemăm pacientul pentru un control o dată pe an. Însă dacă acest raport este subunitar și dacă după corectarea factorilor de risc timp de câteva luni, starea lui nu se îmbunătățește, este necesar să-i propunem pacientului investigații mai complexe, anume angiografia. Aceasta se poate realiza neinvaziv, prin tomografie computerizată, sau o poate face chirurgul în sala de angiografie, în anumite condiții. Angiografia va oferi chirgutlui o adevărată hartă a drumului sângelui de la inimă la organul-țintă, organul care produce durere – de exemplu, picioarele - și îl va ajuta astfel să propună pacientului modul de restabilire a circulației."
În ce condiții trebuie intervenit chirurgical
Întrucât bolile vasculare sunt probleme de sănătate aflate la intersecția mai multor discipline medicale, soluțiile terapeutice nu vin întotdeauna din chirurgia vasculară. La indicația de tratament chirurgical se ajunge după un anumit nivel de gravitate al bolii, când aceasta nu mai poate fi ținută sub control prin corectarea factorilor favorizanți.
„Chirurgul vascular face parte dintr-o echipă multidisciplinară care mai cuprinde un diabetolog, unul sau mai mulți cardiologi, un kinetoterapeut, un neurolog – căci cea mai frecventă intervenție de chirurgie vasculară este cea de desfundare a arterei carotide, pentru prevenirea accidentului vascular cerebral. Acesta este și la noi, și în lume, a doua cauză de mortalitate și prima cauză de invaliditate permanentă”, spune prof. dr. Mihai Ionac.
Chirurgie endovasculară versus chirurgie deschisă
Chirurgia vasculară realizată minim-invaziv se numește chirurgie endovasculară și ea reprezintă o modernizare revoluționară a chirurgiei vasculare. Făcând puncții sau mici incizii, chirurgul pătrunde în interiorul vaselor de sânge deteriorate, cu ajutorul baloanelor sau stenturilor realizează proceduri pentru lărgirea diametrului zonelor îngustate sau pentru îndepărtarea blocajelor, astfel încât să îmbunătățească fluxul sanguin. Prin astfel de proceduri, chirurgia endovasculară poate ajuta la reducerea riscului de accident vascular cerebral, amputație și a altor afecțiuni care pun viața în pericol.
"Tratamentul endovascular oferă soluții acolo unde chirurgia clasică devine neputincioasă, cum ar fi la vasele foarte mici din gambă, care uneori sunt atât de calcificate, încât operația clasică nu este posibilă. Însă endovascular, cu ajutorul balonului, astfel de operații sunt posibile.
Chirurgia endovasculară poate fi folosită și la nivelul vaselor mai mari, în zonele de obstrucție arterială. Și acestea pot fi desfundate cu ajutorul baloanelor sau al stenturilor. Mai exact, după dilatarea cu balonul, plasăm stenturi care vor ține vasele respective deschise. Dacă pentru operația deschisă sunt necesare incizii lungi si timp de vindecare de 2-3 săptămâni, intervențiile endovasculare se fac prin puncții, în acestezie locală, fiind necesară doar o noapte de spitalizare."
Consultant de specialitate: Prof. dr. Mihai Ionac, medic primar chirurgie vasculară, Spitalul Premiere, Timișoara