Dictionar de analize

Andronstendion

Descriere

Andronstendionul este un hormon steroid, ce se găseşte atât la bărbaţi cât şi la femeile aflate în premenopauza. Acesta este secretat în principal de glanda suprarenală, dar deasemenea de testicule şi ovare. Producţia de andronstendion de la nivelul glandelor suprarenale este sub efectul hormonului adrenocorticotrop(ACTH), în timp ce producţia de la nivelul gonadelor este sub efectul hormonului luteinizant/foliculostimulant (LH/FSH).

Valorile crescute ale andronstendionului determină simptome şi semne de hiperandrogenism la femei, bărbaţii fiind asimptomatici, putând prezenta uneori ginecomastie.

La femei simptomele de hiperandrogenism sunt: dozvoltarea unei pilozităţi excesive cu aspect de pilozitate masculină (hirsutism), cicluri menstruale neregulate, acnee, îngroşarea vocii, dezvoltarea musculaturii, alopecie.

Indicatii

Dozarea andronstendionului este indicată pentru a identifica excesul de hormoni androgeni şi pentru diagnosticul diferenţial al hiperandrogenismului şi sindromului de ovare polichistice, pentru diagnosticul sindomului adrenogenital, pentru diagnosticul adrenarhei premature (apariţia precoce a părului pubian la copii), investigarea infertilităţii.

Interpretari

Valori crescute:

Valori crescute ale hormonului indică o producţie excesiva de androgeni, de origine suprarenaliană sau gonadală. La adulţi putem întâlni creşteri usoare idiopatice ale hormonilor, sau pot fi corelate cu sindromul de ovare polichistice la femei sau consumul suplimentelor steroidiene atât la barbati cât şi la femei.

Nivele mai mari pot indica prezenţa unei tumori suprarenaliene, secretoare de androgeni. În sindromul adrenogenital întâlnim valori crescute ale andronstendionului, însă nu este suficient pentru un diagnostic corect şi sunt indicaţi a fi dozaţi: 17-alfa-hidroxiprogesteronul şi cortizolul.

Valori crescute întalnim şi în deficitul de 21-hidroxilaza unde cortizolul este scăzut dar 17-alfa-hidroxiprogesteronul este doar uşor crescut. În adrenarha prematură, doar androgenii de origine suprarenaliană sunt crescuţi, iar în cazul pubertăţii precoce se vor adăuga scăderea SHBG şi o creştere variabila a gonadotropinelor şi a sterozilor sexuali gonadali peste limta superioară a intervalului de referinţă prepubertar.

Valori scăzute:

În deficitul de 17-alfa-hidroxilaza andronstendionul , toţi ceilalţi precursori androgenici(17-alfa-hidroxipregnenolon, 17-alfa-hidroxiprogesteron, DHEA-S), steroizii sexuali şi cortizolul au valori scăzute, iar producţia de mineralocorticoizi mai ales progesteron este crescută. Şi în formele rare de sindrom adrenogenital întâlnim valori scăzute ale andronstendionului.