Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

De ziua ei, a avut inspirația să-și dorească operația care i-a salvat viața

Articol de Ana-Maria Niță Senior Medical Editor
Obezitatea nu este doar o problemă de ordin estetic și de acceptare a unui corp imperfect, ci mai ales o problemă de sănătate, căci pe măsură ce kilogramele se tot adaugă, apar și alte probleme la nivelul organismului. Dincolo de efectele de suprafață, cum sunt cele asupra pielii, obezitatea se poate asocia cu probleme profunde și complexe precum diabetul zaharat de tip II, hipertensiunea arterială sau diferite forme de cancer.

De multe ori, persoanele care se confruntă cu obezitatea nu iau în calcul și alte posibile afecțiuni. Sau, dacă pe unele le bănuiesc măcar, altele sunt în totalitate o surpriză. Așa s-a întâmplat și în cazul Andrei, din București, care a ajuns la decizia de a se trata chirurgical după un istoric îndelungat de luptă cu kilogramele, fiind motivată inițial doar de considerente estetice și psihologice.

„Lupta mea cu kilogramele a început în copilărie – îmi amintesc că am ținut prima dietă pe la vârsta de 8 ani. Din cauza relației defectuoase pe care am dezvoltat-o cu mâncarea, viața mea a fost un permanent balans între a avea și a nu avea probleme cu greutatea. Iar după ce am rămas însărcinată și după ce am născut, balanța a rămas înclinată către obezitate și nu am mai reușit să scap de kilogramele în plus. Mă simțeam groaznic, eram mereu indispusă și alunecam puțin câte puțin către o depresie. De ziua mea, pe 10 decembrie 2021, mi-a venit ideea să mă operez la stomac. Am citit mult despre operație, dar ceea ce a urmat a fost, dintr-un anumit punct de vedere, total neașteptat”, mărturisește Andra. 

După o documentare atentă și la recomandarea unei prietene care se operase bariatric, s-a hotărât să apeleze la chirurgii din cadrul Centrului de Excelență în Chirurgia Obezității din Ponderas Academic Hospital. Iar discuția cu dr. Bogdan Smeu, unul dintre cei mai experimentați chirurgi din echipa coordonată de prof. dr. Cătălin Copăescu, i-a dat încredere să ia decizia finală, aceea de a-și micșora stomacul prin operația de gastrectomie longitudinală (Gastric Sleeve).

Investigațiile preoperatorii și șocul unui diagnostic dur

Pacienta, în vârstă de 31 de ani și cu o înălțime de 1,73 m, avea 95 de kilograme în februarie 2022, când s-a adresat doctorului Bogdan Smeu. După decizia de a fi operată a intrat în circuitul special dedicat pacienților bariatrici.

Pregătirea pentru o intervenție de chirurgie bariatrică în cadrul Centrului de Excelență în Chirurgie Bariatrică din Ponderas Academic Hospital este minuțioasă și include o serie de analize și de investigații obligatorii, precum și o evaluare psihologică. În această etapă de evaluare multidisciplinară, pot fi identificate diverse patologii asociate obezității, care să aibă, la rândul lor, nevoie de tratament medicamentos sau chirurgical și, de asemenea, sunt estimate și analizate eventualele riscuri asociate contextului.

Tânără fiind și cu o greutate care nu intra sub incidența obezității morbide, Andra nu se aștepta la probleme majore de sănătate. Numai că rezultatele investigațiilor preoperatorii au venit cu două diagnostice-surpriză: o hernie hiatală și o tumoră renală. Hernia hiatală asociată obezității nu este ceva rar întâlnit și se explică prin efectul produs de kilogramele în plus asupra hiatusului diafragmatic. Însă identificarea, în cadrul ecografiei abdominale, a unei formațiuni tumorale la nivelul unui rinichi, total asimptomatică, a fost o descoperire șocantă. 

Diagnosticul de cancer este greu de digerat la orice vârstă, cu atât mai mult la 31 de ani. „Aș spune că a primit vestea cu teamă, normal, cum cred că ar reacționa fiecare dintre noi la aflarea unui asemenea diagnostic. Mai ales când nu te consideri bolnav, nu te doare ceva anume și nu îți pui problema că ai putea avea ceva grav”, spune dr. Bogdan Smeu, medic chirurg de Excelență în Chirurgia Bariatrică. 

De altfel, viața surprinde adesea, căci practica arată că „nu de puține ori se întâmplă să identifici, cu ocazia unui control preoperator în vederea unei intervenții bariatrice, numeroase probleme de sănătate, nu neapărat cu caracter oncologic, dar care pot avea nevoie de tratament chirurgical în același timp cu intervenția de Gastric Sleeve”, după cum confirmă și medicul chirurg.
 

Evaluarea cazului în comisia multidisciplinară Tumor Board

Așa cum se întâmplă cu toate cazurile oncologice, și cazul Andrei a fost analizat de membrii comisiei multidisciplinare Tumor Board, pentru a-i oferi tinerei o soluție personalizată, cea mai bună soluție terapeutică pentru situația ei medicală. Intervenția pentru pierderea în greutate trecea, astfel, în plan secundar, prioritatea devenind, în lumina ultimelor descoperiri, îndepărtarea tumorii renale descoperite. 

„Cele două săptămâni de după aflarea diagnosticului de tumoră renală au fost de coșmar, am trecut prin tot felul de stări proaste. Mi-am recăpătat curajul și pofta de viață după ce domnul doctor Andrei Nadu mi-a explicat faptul că pentru tumora găsită, care avea sub 4 cm, nu există implicații oncologice și că va face operația de extirpare a acesteia în același timp cu cea de Gastric Sleeve”, povestește Andra.

„O tumoră renală de 3 cm înseamnă că boala este într-un stadiu incipient și că pacienta se va vindeca total de cancer. Aș spune că a avut noroc că a descoperit-o așa, pentru că aceste tumori sunt deseori asimptomatice în acest stadiu, iar odată cu creșterea dimensiunii, metastazează și devin greu de vindecat. Majoritatea pacienților vin la medic atunci când au deja simptome și, uneori, nu mai pot fi vindecați, din păcate”, spune dr. Andrei Nadu, medic specialist urolog în cadrul Ponderas Academic Hospital.

Tumorile renale cresc, în general, cu aproximativ 1 cm pe an și, odată ce ajung la dimensiuni ce depășesc 4-5 cm, încep să apară metastazele. În plus, cu cât tumora crește în dimensiuni, cu atât scad șansele de a putea conserva rinichiul după operație. 

„Ca în orice formă de cancer, descoperirea cât mai devreme este esențială. Din păcate, în cancerul renal, nu putem vorbi de un set de analize de screening, pentru că este un cancer destul de rar. Din acest motiv, este descoperit întâmplător de cele mai multe ori, cu ocazia realizării investigațiilor recomandate pentru o altă problemă de sănătate”, explică dr. Andrei Nadu.

Soluția echipei multidisciplinare: trei operații realizate simultan 

În urma evaluării cazului în comisia multidisciplinară Tumor Board, s-a decis o abordare chirurgicală optimă pentru pacientă, prin tratarea minim-invazivă a trei probleme de sănătate în cadrul unei singure intervenții. Echipa medicală formată din medicul chirurg Bogdan Smeu și medicul urolog Andrei Nadu a decis efectuarea în același timp operator a trei intervenții chirurgicale: nefrectomie parțială pentru extirparea tumorei renale, gastrectomie longitudinală (Gastric Sleeve) și repararea herniei hiatale. 

„Este important de reținut că noi tratăm pacienții, nu bolile, și prin urmare oferim fiecărui pacient o soluție adaptată cazului său. De aceea, tratamentul propus pentru pacienta noastră a fost o abordare minim-invazivă, în echipă multidisciplinară, pentru a rezolva toate problemele de sănătate într-un timp cât mai scurt, cu beneficii maxime pentru pacient”, a explicat dr. Bogdan Smeu.

Deși operația nu a fost lipsită de riscuri, a reprezentat cea mai bună opțiune pentru Andra. „Cu cât se fac mai multe gesturi chirurgicale simultan, pacientul își asumă o serie de riscuri mai mari în timpul operatiei, dar are și foarte mult de câștigat. Așa a fost și în cazul pacientei noastre. În prima fază, s-a făcut intervenția de chirurgie renală, în cadrul căreia am extirpat tumora. Apoi am continuat cu intervențiile abdominale, cea pentru hernie hiatală și operația bariatrică. Pacienta a plecat acasă liniștită, după trei zile de internare, fără tumoră și cu rinichiul conservat”, explică medicul urolog Andrei Nadu. 

Toate cele trei intervenții chirurgicale au fost realizate prin abord minim invaziv, laparoscopic, pentru a minimiza impactul traumatic asupra corpului. Astfel, evoluția postoperatorie a pacientei a fost una foarte bună, cu o recuperare rapidă, favorizând externarea după numai trei zile.

După tratamentul chirurgical, rezultatul histopatologic a fost reevaluat în cadrul comisiei multidisciplinare Tumor Board, care a concluzionat că pacienta nu necesită tratament oncologic. Însă a fost elaborat un plan de monitorizare postoperatorie pe termen scurt, mediu și lung, cu controale la zece zile, la o lună, la trei luni, la șase luni și, apoi, anual, atât pentru patologia renală, cât și pentru operația bariatrică realizată. Aceste controale postoperatorii sunt foarte importante pentru observarea în timp util de către echipa medicală a procesului de vindecare și, ulterior, al celui de slăbire, astfel încât totul să decurgă normal.

„Simt că, în sfârșit, am câștigat lupta cu kilogramele”

Dincolo de aspectele care vizează siguranța actului medical și o evoluție ulterioară favorabilă a sănătății pe termen lung, nu mai puțin importantă este satisfacția persoanei tratate și îmbunătățirea percepției în ceea ce privește calitatea propriei vieți. De altfel, acesta a fost motorul care a mișcat lucrurile la început în cazul Andrei care, fără a se simți bolnavă, a dorit pur și simplu să-și îmbunătățească viața.
 

La nouă luni de la intervenție, Andra cântărea 56 de kilograme. 
„A fost un parcurs dificil cel de după operații – nu mi-a fost ușor să urmez regimul alimentar din primele săptămâni, mi-a fost foame și am avut tot felul de pofte cu care m-am luptat din răsputeri. În plus, o vreme am obosit foarte repede și nu am putut să fac mare lucru, dar nu a fost nevoie să stau nicio zi în pat. De asemenea, m-am confruntat și cu o cădere a părului, deși am luat vitamine, ceea ce a avut un oarecare impact psihologic. Dar am știut ce mă așteaptă când am acceptat operația pe stomac, pentru că eram informată, și mi-am asumat acele reacții. Însă față de efectele obținute cu ajutorul operației, aceste reacții au fost minore. 
După această primă etapă, am reușit să reintru în normal. După șase săptămâni de la operație, am putut să-mi reiau activitatea fizică în mod normal: am început să merg la sala de sport de două-trei ori pe săptămână. Iar acum starea mea psihică și felul cum mă percep s-au îmbunătățit considerabil. Simt, în sfârșit, că sunt împăcată cu mine și că am câștigat lupta cu kilogramele”,
mărturisește Andra.

Obezitatea și riscul de cancer renal

Incidența obezității și a tulburărilor asociate obezității, printre care bolile cardiovasculare și diabetul zaharat de tip 2, a crescut constant în ultimele decenii în țările dezvoltate și în curs de dezvoltare, ceea ce o face una dintre cele mai grave probleme de sănătate la nivel mondial. De asemenea, a fost stabilită o legătură epidemiologică între obezitate și prevalența mai multor tipuri de cancer, printre care cel de sân, cel endometrial, esofagian, gastric, colorectal, pancreatic, hepatic, renal și cel de vezică biliară sau urinară.

Cancerul renal este al treilea cel mai frecvent tip de cancer asociat cu un indice de masă corporală (IMC) mare și reprezintă aproximativ 3% din cancerele întâlnite la adulți în țările occidentale. Mai multe studii au demonstrat influența nefastă a indicelui de masă corporală asupra riscului asociat carcinogenezei renale. Iar statisticile arată că aproximativ 40% din cazurile de cancer renal din SUA și 30% din cazurile diagnosticate în Europa se asociază cu obezitatea. Conform uneia dintre cele mai riguroase meta-analize efectuate până în prezent, riscul de dezvoltare a cancerului renal este direct asociat cu creșterea greutății într-un raport de proporționalitate directă de 24% pentru bărbați și de 34% pentru femei, pentru fiecare creștere cu cinci unități a indicelui de masă corporală. Altfel spus, riscul de a dezvolta cancer renal crește, în medie, cu 4% pentru fiecare 20 kg în plus față de greutatea normală. (sursa: https://doi.org/10.4161/onci.27810)

Țesutul adipos are cea mai bună reprezentare în organismul uman: se găsește atât în zonele de periferie, cât și în jurul organelor, inclusiv rinichi. El reprezintă nu doar o formă de depozitare a energiei pe termen lung, dar și o glandă endocrină care secretă hormoni și citokine, numite adipokine, influențând astfel echilibrul hormonal. Acest lucru explică, parțial, riscul de dezvoltare a afecțiunilor asociate obezității.
 

Obezitatea ascunde multiple patologii asociate care, aflate în stadiu incipient, nu sunt sesizate pe baza simptomelor sau modificărilor din analizele uzuale de laborator. Tocmai de aceea, evaluarea multidisciplinară preoperatorie are o  importanță majoră în economia alcătuirii unui plan terapeutic personalizat, complet și complex. Iar medicii din cadrul Centrului de Excelență în Chirurgia Bariatrică din Ponderas Academic Hospital sunt pregătiți să ofere soluții chirurgicale perfect adaptate nevoilor pacientului și totodată minim-invazive, prin operații realizate laparoscopic sau robotic. Avantajele care decurg din acest tip de abordare sunt multiple: de la acuratețea și siguranța actului chirurgical, la  recuperarea rapidă, cu efecte adverse postoperatorii minime, datorită inciziilor mici, sub doi centimetri.

Consultanți științifici: dr. Bogdan Smeu, Chirurg de Excelență în Chirurgia Obezității și dr. Andrei Nadu, medic urolog din cadrul Ponderas Academic Hospital

Cere o programare

Prin completarea formularului de mai sus sunt de acord sa fiu contactat/a de catre Reteaua de sanatate REGINA MARIA in legatura cu serviciile medicale solicitate

Acest site este protejat de reCAPTCHA si se aplica Politica de confidentialitate si Termeni si conditii.