EDU.STOMATOLOGIE

Cât costă un detartraj dentar în 2024 și de ce este important

detartraj2
Este simplu să ne bucurăm de o viață mai bună, atunci când avem grijă de sănătatea noastră dentară. Totul stă în mâinile noastre, prin realizarea unui periaj dentar de 2 ori pe zi, dimineață și seară, și prin utilizarea mijloacelor suplimentare de curățare, precum ață dentară și apă de gură.

Totuși, oricât de stricți am fi cu rutina noastră zilnică de îngrijire orală, inevitabil pot apărea acumulări de tartru pe suprafața dinților și subgingival, care pot favoriza apariția afecțiunilor stomatologice. Tocmai de aceea, medicii stomatologi recomandă la fiecare 6 luni un detartraj dentar pentru a ne menține dinții sănătoși.

Descoperă în articolul ce urmează care este costul unui detartraj dentar în prezent și beneficiile pe care ți le oferă pe termen lung.

Cât costă un detartraj dentar în 2024

Detartrajul dentar este o procedură stomatologică, prin care se îndepărtează placa bacteriană și depunerile de tartru dentar, fără a leza gingiile sau limba. La Regina Maria

Dental Clinics câștigi timp, deoarece detartrajul dentar se realizează în doar 30 de minute, iar procedura este noninvazivă și ușor tolerată de către pacienți.

Cât costă un detartraj dentar? În 2024, costul unui detartraj dentar este de 300 lei și vine însoțit și de periajul profesional. Astfel, vei preveni apariția cariilor sau a complicațiilor ce îți pot provoca urgențe stomatologice.

👉 Dacă și tu îți dorești dinți sănătoși întreaga viață, ia măsuri preventive și accesează abonamentul Dental Care de la Regina Maria. Acesta include consultații de rutină la fiecare 6 luni și reduceri pentru detartraj, periaj profesional, tratamente de canal și extracții dentare. 

Cât plătești pentru un pachet ce conține detartraj și periaj profesional

Pachetul de prevenție ce conține detartraj dentar, periaj profesional (curățarea dinților sau igienizare dentară) și, suplimentar, air-flow se numește igienizare dentară profesională, iar în 2024 costul unei astfel de proceduri este de 400 lei.
Igienizarea dentară profesională reprezintă un proces prin care se curăță întreaga dantură.

La recomandările medicilor stomatologi, este important să apelezi de cel puțin două ori pe an la o astfel de procedură.

Primul pas implică îndepărtarea depozitelor de placă bacteriană și tartru dentar cantonate atât pe suprafața danturii, cât și între dinți, prin detartraj dentar. Totul se realizează cu ajutorul vibrațiilor mecanice, dar și al frecvenței înalte. Este foarte ușor de suportat, nu provoacă disconfort și nu afectează smalțul dentar.

A doua etapă este cea a periajului profesional - elimină depunerile de placă bacteriană și înlătură resturile care mai există în urma realizării detartrajului. De asemenea, periajul este realizat ca o completare a detartrajului dentar și este nedureros. Totodată, datorită instrumentelor moderne și a pastei de dinți speciale, pe care le folosește medicul dentist, suprafața dinților este netezită și oferă o senzație de prospețime pentru întreaga dantură.

O ultimă procedură, realizată de medicul stomatolog în cadrul igienizării profesionale, este airflow-ul (detartrajul airflow). Acesta este recomandat atunci când apar pete sau diferite colorații pe dantură. În timpul procedurii se folosește un dispozitiv care generează un jet de apă, aer și particule fine de bicarbonat de sodiu. Așadar, petele de nicotină, cafea, sucuri sau alimente ce conțin coloranți vor fi îndepărtate cu ajutorul airflow-ului și vei avea din nou o dantură complet sănătoasă și frumoasă.

detartraj1

Ce este detartrajul dentar?

Detartrajul dentar este o procedură comună în cabinetele stomatologice. Prin detartraj stomatologul ajunge în zona de sub linia gingiei pentru a elimina placa acumulată.

Prin detartraj se tratează afecțiunile gingiei, mai ales periodontita sau formele incipiente ale parodontozei, și te ajută să ai, din nou, gingii sănătoase.

Cum se realizează detartrajul dentar?

Detartrajul dentar este o procedură de rutină în stomatologie. Iată care sunt pașii generali ai detartrajului dentar:

  • Doctorul realizează o radiografie pentru a putea evalua starea generală de sănătate a gingiilor;
  • Doctorul va îndepărta placa de pe suprafața dinților, dar și de sub linia gingiilor, folosind un dispozitiv cu ultrasunete.

Ulterior, te poți confrunta cu sensibilitate gingivală și sângerare, care trec după câteva zile.

De ce detartrajul efectuat în mod regulat previne cheltuieli mai mari cu dantura

O modalitate sigură și necostisitoare de a-ți menține dantura sănătoasă o reprezintă stomatologia preventivă. Cu cât ții din scurt evoluția afecțiunilor orale, cu atât dinții tăi au un aspect frumos, te bucuri de o respirație proaspătă și zâmbești fără rețineri.

Prin realizarea unui detartraj dentar, de două ori pe an, previi atât cariile, cât și dezvoltarea afecțiunilor gingivale. Netratate la timp, acestea din urmă necesită proceduri mai complexe pentru a-ți recăpăta sănătatea dinților, dar și costuri mai mari, spre deosebire de igienizările profesionale regulate.

👉 Pe lângă acumularea de tartru, abcesul dentar este o problemă orală ce poate avea complicații costisitoare. Citește mai multe în articolul Abcesul dentar: cauze, simptome, tratament, complicatii.

Cum să-ți îngrijești corect dinții după detartrajul dentar

Foarte important după un detartraj este să ai o igienă riguroasă a danturii, pentru a nu permite formarea unei noi plăci bacteriene. Periajul regulat și corect realizat și utilizarea aței dentare vor ține departe bacteriile, iar dinții și gingiile vor fi protejate mai mult timp. De asemenea, dacă ai probleme cu gingiile, detartrajul și o igienă orală corespunzătoare vor ajuta la vindecarea acestora.

Totodată, trebuie să știi că după igienizarea profesională a danturii, pentru o perioadă de câteva zile, apare o sensibilitate dentară mai accentuată, însă nu trebuie să-ți faci griji.

Recomandarea specialiștilor este să eviți alimentele care pot să rămână între dinți, precum nucile, migdalele sau chipsurile, dar și cele lipicioase care trebuie mestecate mai mult. De asemenea, mâncărurile fierbinți sau foarte reci sunt și ele pe lista de alimente interzise după detartraj, deoarece este posibil să provoace durere.

👉 Igiena orală este foarte importantă pentru a reduce riscul de probleme dentare.

Descoperă cum sa te speli corect pe dinti.

detartraj3

Unde poți realiza detartrajul dentar?

Detartrajul dentar se poate realiza la una dintre clinicile Regina Maria Dental Clinics din București, Pitești, Turda, Oradea, Constanța, Iași, Sibiu, Ploiești, Galați, Craiova, Brașov, Cluj-Napoca sau Timișoara.

Indiferent dacă dinții tăi nu au avut nevoie de un tratament stomatologic sau dacă aceștia au fost tratați de diferite afecțiuni dentare, este necesar să respecți întocmai vizitele periodice la stomatolog și să realizezi fie un detartraj dentar cu ultrasunete, fie o igienizare profesională, pentru a te asigura că nu vei întâmpina probleme la nivelul cavității orale.