Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

7 Intrebari si raspunsuri despre infectia cu Helicobacter Pylori

Articol de Dr. Simona Grigoruta Medic primar Gastroenterologie
7 Intrebari si raspunsuri despre infectia cu Helicobacter Pylori

1. Ce este infectia cu Helicobacter Pylori?

Helicobacter Pylori reprezinta o specie microbiana caracterizata printr-o forma curba sau spirala care este adaptata la mediul acid si care colonizeaza mucoasa stomacului sau a duodenului, respectiv a segmentului proximal al intestinului subtire.

Modalitatea de transmitere este orala, infectia fiind cel mai frecvent dobandita in copilarie. Calea de infectie in unele tari poate fi apa netratata.  Helicobacter Pylori ramane una dintre cele mai raspandite infectii la om, prevalenta infectiei fiind inalt corelata cu statusul socio-economic si variaza intre 50-80%. 

2. Cum se manifesta infectia cu Helicobacter Pylori?

In 50% din cazuri, infectia nu produce simptome. Atunci cand se manifesta, pacientul poate acuza izolat sau in asociere durere in  partea superioara a abdomenului, balonare, senzatia de plenitudine dupa ingestia unor cantitati mici de alimente, greata, varsaturi sau lipsa apetitului alimentar. In unele cazuri, manifestarile clinice pot fi expresia directa a unor complicatii, cum ar fi sangerarile gastrointestinale (emisia de scaune negre, lucioase).

Infectia este asociata cu numeroase afectiuni gastrointestinale incluzand gastrita cronica (inflamatia cronica a mucoasei gastrice), ulcerul gastric sau duodenal si neoplaziile gastrice (adenocarcinomul gastric si limfomul gastric).

Manifestarile extragastrice in care implicarea infectiei cu Helicobacter Pylori a fost dovedita sunt: anemia feripriva de cauza necunoscuta, deficienta vitaminei B12 si purpura trombocitopenica idiopatica.

3. Cum se diagnosticheaza infectia cu Helicobacter Pylori?

Pentru diagnosticul infectiei cu Helicobacter Pylori se folosesc o serie de teste noninvazive:

  • Testarea antigenica dintr-o proba prelevata din materiile fecale (cu acuratete similara cu cea a testului respirator)
  • Teste serologice cu determinarea anticorpilor anti Helicobacter Pylori dar care au o acuratete diagnostica scazuta (cu multe rezultate fals positive sau fals negative). Aceste teste pot fi recomandate in conditii special, cum ar fi in cazul consumului recent de antibiotice si de medicamente care scad secretia gastrica, in cazul ulcerelor complicate cu hemoragii sau in cazul afectiunilor gastrice maligne.

Exista si teste invazive de diagnostic al infectiei cu Helicobacter Pylori: prelevarea unei biopsii, respectiv a unui mic fragment superficial din mucoasa stomacului, manevra care se efectueaza de catre medicul gastroenterolog cu ocazia endoscopiei digestive superioare.

4. Cand se recomanda testarea infectiei cu Helicobacter Pylori?

Testele de identificare a infectiei cu Helicobacter pylori sunt indicate:

  • La pacientii diagnosticati cu ulcer gastric sau duodenal sau care au istoric de ulcer
  • La pacientii cu manifestari dispeptice descrise mai sus
  • In cazul existentei unui istoric familial de cancer gastric la rudele de gradul I
  • Anterior initierii tratamentului de lunga durata cu Aspirina sau cu antiinflamatorii nonsteroidiene, indeosebi la pacientii cu istoric de ulcer gastroduodenal

5. Cand se impune efectuarea endoscopiei digestive superioare?

Abordarea strategiei “Testeaza si Trateaza” in cazul infectiei cu Helicobacter Pylori este adecvata in situatiile in care riscul pacientului de a avea cancer gastric este scazut.

In urmatoarele doua situatii tratamentul infectiei cu Helicobacter Pylori trebuie precedat de o evaluare endoscopica digestiva superioara:

  • Varsta peste 45 ani
  • Prezenta manifestarilor clinice de alarma: scaderea in greutate, dificultatea la inghitire, prezenta anemiei si a sangerarilor gastro-intestinale manifeste

6. Cum se trateaza infectia cu Helicobacter Pylori?

Terapia infectiei cu Helicobacter Pylori include trei sau patru medicamente - medicamente ce scad secretia gastrica acida si diferite tipuri de antibiotice – care se administreaza timp de 10-14 zile.

Obiectivele tratamentului sunt vindecarea infectiei si respectiv vindecarea afectiunii ulceroase, prevenirea recidivelor ulcerului, a complicatiilor legate de boala ulceroasa si totodata reducerea riscului dezvoltarii cancerului gastric.

Pentru ca sansele de vindecare a infectiei sa fie maxime este foarte importanta aderenta la tratament, respectiv urmarirea intocmai a instructiunilor legate de administrarea medicamentelor si informarea medicului curant in legatura cu orice reactie adversa survenita in timpul tratmentului.

7. Ce se intampla dupa tratament?

Tratamentul infectiei cu Helicobacter Pylori este urmat la majoritatea pacientilor de o testare a eficientei eradicarii fie prin test respirator, fie prin testarea antigenica din materii fecale efectuata la minim 4 saptamani de la incheierea terapiei. In majoritatea cazurilor terapia anti Helicobacter Pylori este curativa. In situatiile in care testele arata persistenta infectiei dupa  tratament se poate impune o terapie de linia a II-a.

Text: Dr. Simona Grigoruta, Medic Primar Gastroenterologie, Medic Specialist Medicina Interna, Doctor in Medicina