Tipuri de cancer
Cancerul de piele consta in cresterea anormala a celulelor dermei. De obicei, apare pe zonele de piele expuse la lumina soarelui (fata, gat, maini si brate), dar poate aparea oriunde pe corp, inclusiv in acele zone care nu sunt expuse razelor ultraviolete.
Incidenta cancerului de piele a crescut constant in ultimii ani. In prezent, la nivel mondial, sunt depistate in fiecare an intre 2-3 milioane de cazuri de cancer de piele non-melanom si 132.000 de cazuri de melanom, anunta Organizatia Mondiala a Sanatatii. Melanomul nu are o incidenta foarte mare, insa este unul dintre cele mai agresive tipuri de cancer de piele.
Carcinomul cu celule scuamoase si carcinomul cu celule bazale (cancer bazocelular) sunt cunoscute si drept cancer de piele non-melanom, acel tip de cancer care raspunde bine la tratament si care rareori se raspandeste in alte parti ale corpului. Majoritatea cancerelor bazolcelulare si spinocelulare pot fi vindecate.
Melanomul este mai agresiv si mai greu de tratat decat celelalte tipuri de cancer de piele, putand invada tesuturile din apropiere si alte parti ale corpului. Desi reprezinta numai 2% din toate cazurile de cancer de piele, melanomul provoaca cele mai multe decese dintre toate cancerele de piele. Depistat precoce, cand tumora nu s-a extins la stratul intermediar al pielii (derm), melanomul poate fi vindecat. Afla mai multe
Sunt forme de cancer de piele mult mai rare: carcinomul cu celule Merkel, limfomul cutanat si sarcomul Kaposi.