Stocare celule stem

Stem

Pentru a intelege mai bine procedura prin care se va ajunge la stocarea celulelor stem, mai jos gasiti detaliat pasii de parcurs dupa semnarea contractului.
10 pasi simpli pentru o stocare de succes
  • Veți primi kit-urile de recoltare la semnarea contractului. Dacă alegeți să nașteți la REGINA MARIA, kit-urile dvs. vor fi disponibile direct la sala de nașteri a maternității
  • Atât recoltarea unității de sânge din cordonul ombilical cât și recoltarea țesutului din cordonul ombilical se vor face la naștere, de către medicul dvs. obstetrician și sunt parte dintr-o procedură nedureroasă și fără riscuri
  • La naștere, mamei i se va recolta sânge pentru toate testele virusologice necesare
  • Imediat după naștere, tatăl sau orice altă persoană apropiată familiei va contacta REGINA MARIA – Banca Centrală de Celule Stem pe telefonul de urgență anunțând nașterea. Acest număr (0728.314.314) se găsește permanent pe kit-urile de recoltare și este furnizat și de către consultantul medical la semnarea contractului. Dacă veți naște la REGINA MARIA, acest pas nu mai este nevoie să fie parcurs de dvs., maternitatea se va ocupa direct în relație cu Banca Centrală de Celule Stem
  • Kit-urile vor fi preluate de la maternitate de transportatorul autorizat și livrate în laboratorul REGINA MARIA – Banca Centrală de Celule Stem din București
  • Procesarea începe în 24 de ore (maxim 48 de ore) de la naștere, când kit-urile ajung în laboratorul REGINA MARIA – Banca Centrală de Celule Stem
  • REGINA MARIA – Banca Centrală de Celule Stem anunță părinții despre volumul de sânge recoltat la naștere și despre cum a decurs procesarea (prin sms și email)
  • Criogenarea unității de celule stem se realizează imediat după procesare și se va stoca pentru o perioadă de minim 18 ani
  • Veți primi factură conform contractului, prima plată efectuându- se conform ofertei
  • După ce se efectuează prima plată, la aproximativ o lună de la naștere veți primi certificatul de stocare la adresa de corespondență din contract, prin curier

PRELEVARE

Procedura durează câteva minute, este nedureroasă și lipsită de riscuri atât pentru mamă, cât și pentru copil. Dupa nastere, se face clamparea cordonului si taierea lui, copilul fiind preluat de catre echipa de neonatologie.  Punga de prelevare este prevazuta cu doua ace si conține anticoagulant cu rolul de a preveni formarea cheagurilor în timpul procesului de recoltare. Medicul obstetrician puncționeaza vena ombilicala, iar sangele din cordonul ombilical ajunge in punga de recoltare datorita gravitatiei. Proba biologica este etichetata si ambalata in conditii speciale in vederea transportului catre banca.

 

TRANSPORT

Transportul este realizat de catre o companie specializata in transportul probelor biologice. Kitul care contine proba de sange din cordonul ombilical trebuie mentinut la temperatura camerei.

STOCAREA

Dupa congelarea programata, unitatea de celule stem este transferata intr-un tanc de carantina temporara unde ramane pana la obtinerea tuturor rezultatelor analizelor bacteriologice si virusologice.

Daca rezultatele sunt favorabile, unitatea este transferata intr-un tanc de stocare definitiva.

Unitatile contaminate sunt depozitate intr-un tanc special de carantina permanenta.

Aditional probelor de celule stem, stocam toate esantioanele de referinta impuse de cele mai exigente standarde internationale. Aceste esantioane pot fi solicitate de catre centrele de transplant in scopul realizarii unor teste suplimentare, inainte de a utiliza o unitate de celule stem.

  • Stocam un numar de 7 esantioane suplimentare prelevate inainte si pe parcursul procesarii sangelui de cordon ombilical. Aceste esantioane sunt stocate la diverse temperaturi (-20°C, -80°C, -196°C) in functie de posibila lor utilizare in cazul unui eventual transplant.
  • Stocam un numar de 4 esantioane de sange matern destinate repetarii unor teste sau efectuarii unor teste suplimentare la transplant. Si acestea sunt stocate la temperaturi diferite (-20°C,  -80°C, -196°C) in functie de posibila lor utilizare.

TESTAREA

Este un proces care se desfasoara in paralel cu procesarea si presupune: teste cantitative (cuantificarea numarului total de celule si a numarului de celule stem CD34+, viabilitatea celulara etc.) si teste calitative (implica verificarea posibilei contaminari bacteriene) efectuate pe sange de cordon ombilical. In plus, se face un screening complet al sangelui matern, pentru a avelua riscul transmiterii unei boli infectioase de la mama la fat (virus hepatic B, virus hepatic C, HIV, HTLV, CMV , sifilis - Treponema pallidum). Testarea este o etapa extrem de importanta, pentru ca o unitate insuficient testata poate aduce/ genera suprize in momentul solicitarii ei de catre un centru de terapii celulare sau de transplant.

ELIBERAREA

In cazul in care o unitate de celule stem este solicitata de catre un centru de transplant/ de terapii celulare, banca organizeaza eliberarea si transportul unitatii respective precum si a documentatiei aferente, in stransa colaborare cu centrul solicitant si cu o companie autorizata pentru transportul international al probelor criogenate, etapele procesului fiind realizate cu acordul ferm al familiei.

 

PRELEVARE

Odata finalizata prelevarea sangelui din cordonul ombilical, are loc prelevarea tesutului de cordon ombilical (bogat in celule stem mezenchimale), practic a unui segment de 15 – 20 de cm din cordonul ombilical. Apoi proba biologica este etichetata si ambalata in conditii speciale in vederea transportului catre banca.

 

TRANSPORT

Transportul este realizat de catre o companie specializata in transportul probelor biologice. Transportul kitului de tesut din cordonul ombilical se face la temperatura de 4 – 8 grade C.

PROCESARE

Procesarea tesutului de cordon ombilical se realizeaza prin indepartarea vaselor de sange si izolarea gelatinei Wharton, bogata in celule stem mezenchimale. Gelatina Wharton este maruntita si imersata in plasma autologa (provine de la acelasi bebelus) din sangele ombilical. Plasma constituie un mediu nutritiv natural, optim pentru depozitarea tesutului de cordon ombilical. Unitatile astfel obtinute sunt tratate cu substanta crioprotectoare si esantionate in sase criotuburi destinate utilizarii independente.

Criotuburile cu produsul final sunt supuse procesului de criogenare folosind echipamente de congelare programata, care permit scaderea temperaturii cu un grad pe minut.

DE CE STOCAM TESUT SI NU CELULE MEZEMCHIMALE?

Folosirea plasmei autologe elimina necesitatea folosirii serurilor de origine animala sau a mediilor sintetice, asigurand un mediu nutritiv care conserva caracteristicile normale ale celulelor ce vor fi izolate ulterior din tesutul congelat si abilitatile lor de multiplicare si diferentiere in alte tipuri celulare.

Rezultele obtinute in laboratorul nostru, confirma  rezultele din literatura de specialitate conform carora, din fragmentele de tesut decongelate pot fi izolate si multiplicate cu succes celule stem mezenchimale.

  • La nivel mondial, pana in prezent, nu au fost stabilite reglementari  privind conditiile optime  necesare  pentru multiplicarea celulelor stem mezenchimale in vederea utilizarii lor clinice. Desi sunt cunoscute si folosite metode variate  pentru multiplicarea celulelor stem mezenchimale din cordonul ombilical aceste metode implica folosirea mediilor de cultura care contin seruri de origine animala, enzime de digestie, factori de crestere, care, nu sunt omologate pentru uz uman.
  • De asemenea, expansiunea celulelor stem mezenchimale in laborator trebuie sa fie un proces standardizat astfel incat celulele izolate si multiplicate sa isi pastreze caracteristicele de celule stem si sa nu se transforme necontrolat in celule specializate, datorita conditiilor de cultura inadecvate.
  • Astfel, criogenarea tesutului de cordon ombilical, in special a gelatinei Wharton, este cea mai eficienta metoda actuala, care permite izolarea si multiplicarea celulelor stem mezenchimale in scopul efectuarii  unei terapii celulare, de catre clinicile de specialitate, conform protocoalelor de izolare si expansiune standardizate, agreeate de acestea.
  • Daca celulele sunt izolate inainte de congelare, acestea pot fi considerate neconforme in raport  cu standardele acceptate in viitorul apropiat de catre clinicile de transplant/terapii celulare

 

STOCARE

Stocarea unitatilor de tesut din cordonul ombilical se face similar stocarii unitatilor de celule stem din sangele cordonului ombilical. 

SIGURANTA IN BANCA 

Siguranta in banca - Presupune luarea tuturor masurilor  pentru protejarea unitatilor de celule stem atat de pretioase: sistem integrat de monitorizare si alarmare pentru nivelul de azot din tancuri si pentru temperatura din tancuri, prevazut inclusiv cu alarmare la distanta pe telefoanele personalului de laborator; existenta unui generator electric; In ceea ce priveste echipamentele utilizate, avem echipamente de back-up si UPS-uri. Asiguram un program de mentenanta complex si verificarea lor periodica de catre companii specializate.

Pentru a minimiza riscul de contaminare:

  • procesarea se desfasoara in camera curata/ clean room prevazuta cu hote cu flux laminar, iar calitatea aeurlui este permanent monitorizata
  • procesarea are loc in sistem inchis (adica probele biologice nu sunt niciun moment in legatura directa cu aerul) un sistem triplu de pungi
  • sunt  efectuate periodic teste de sanitatie de catre un laborator independent,
  • unitatile de sange de cordon ombilical sunt stocate in sistem complex de ambalare: punga de stocare, o punga de protectie si o caseta metalica din aluminiu
  • unitatile infectate sau incomplet testate sunt stocate separat separat de unitatile conforme (sistem de carantinare)