Chirurgie laparoscopică – acum 3000 lei!

În perioada ianuarie – martie 2014 prețul* intervenției de apendicectomie, colecistectomie si cura herniei inghinale pe cale laparoscopică este de 3000 lei. Medicii noștri chirurgi din Spitalul Euroclinic sunt pregătiți pentru tine:

Chirurgia laparoscopică

În urmă cu mai bine de 20 ani, chirurgia laparoscopică devenea o metodă chirurgicală inovatoare, minim invazivă, care permitea efectuarea unor operaţii majore cu  incizii minime.

Faţă de operaţia clasică, realizată printr-o incizie mare, în intervenţiile laparoscopice instrumentarul chirurgical este introdus prin trei până la cinci incizii mici, având ca rezultat mai puţine complicaţii, un timp de vindecare mai rapid, dureri mai puţine şi cicatrici mai mici.

Operaţia clasică de îndepărtare a colecistului (colecistectomia) se realiza în trecut printr-o tăietură la nivelul peretelui abdominal de 10-25 centimetri, dureroasă, care impunea o spitalizare şi o perioadă de recuperare lungă. În prezent, prin patru mici incizii de doar 5-10 milimetri se derulează “clasica” déjà colecistectomie laparoscopică.

Cel mai utilizat echipament endoscopic pentru chirurgie este compus din telescop – un tub optic cu diametru mic (5-10 milimetri), conectat cu o cameră video şi o sursă de lumină.

Datorită dimensiunii mici, acesta poate fi manevrat în zone care ar fi dificil sau imposibil de explorat în chirurgia clasică. În plus, chirurgul poate vizualiza o imagine mărită a organelor şi a interiorului cavităţii  pe un monitor special, ceea ce îi va permite să vadă structurile mult mai clar decât este posibil în operaţia “deschisă”.

 

 

Apendicectomia laparoscopică

Apendicita este una din cele mai frecvente urgențe chirurgicale, o persoană din 2000 fiind operată de apendicectomie la un moment dat de-a lungul vieții. Oricine poate face apendicită, insă afecțiunea este mai frecventă între 10 și 30 ani. Apendicectomia laparoscopică înseamnă îndepărtarea chirurgicală a apendicelui inflamat cu ajutorul unor instrumente care sunt introduse în abdomen prin incizii mici. Dacă pacientul se prezintă imediat la medic, apendicectomia este o procedură sigură, iar recuperarea este rapidă.

Colecistectomia laparoscopică

Colecistectomia înseamnă „îndepărtarea vezicii biliare”, fiind indicată în cazul litiazei biliare. În prezent, această metodă se efectuează în aproape toate cazurile laparoscopic, colecistectomia laparoscopică fiind cea mai frecventă operație efectuată la nivelul abdomenului.

Cura laparoscopica a herniei inghinale

Reprezentând 75% din totalul herniilor de perete abdominal, repararea herniei inghinale este una dintre cele mai comune intervenții chirurgicale. Până recent, toate operațiile erau practicate pe cale deschisă, rezultând dureri importante pentru pacienți. In prezent, tehnica minim invazivă prin abord endoscopic poate fi utilizată pentru a repara cele mai multe tipuri de hernie. Pacienţii trataţi endoscopic au o vindecare mai rapidă şi dureri mult mai mici în timpul recuperării. Ei se pot întoarce la o activitate normală după doar câteva zile, în timp ce recuperarea după o cură clasică poate dura până la cinci săptămâni.

Chirurgii noştri sunt specializaţi în chirurgia laparoscopică pentru o gamă foarte mare de boli  la nivelul sistemului gastrointestinal, de la afecţiuni ale esofagului, stomacului, apendicelui, colonului, rectului şi anusului, până la boli ale ficatului, veziculei biliare, splinei, precum şi afecţiuni ale glandelor suprarenale.

Pentru mai multe informații sună în Call-center la 021.9268, la Biroul de Internări al Spitalului Euroclinic la 021.200.68.03.

*Pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist in relatie cu CASMB.