Informatii utile

Drepturile pacientului

Pe tot parcursul internarii, pacientul are derptul sa semnaleze personalului medical si administrativ orice deficienta intervenita pe parcursul internarii sale, in legatura cu nerespectarea drepturilor sale ca pacient (conform celor enumarate mai jos).

Potrivit Legii nr. 46/2003 (Legea drepturilor pacientului), pacientii au urmatoarele drepturi:

Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la:

  • Serviciile medicale disponibile, precum si la modul de a le utiliza;
  • Identitatea si statutul profesional al furnizorilor de servicii de sanatate;
  • Regulile si obiceiurile pe care trebuie sa le respecte pe durata spitalizarii;
  • Starea sa de sanatate, interventiile medicale propuse, riscurile potentiale ale fiecarei proceduri, alternativele existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuarii tratamentului si nerespectarii recomandarilor medicale, precum si cu privire la date despre diagnostic si prognostic.
  • Pacientul are dreptul de a decide daca mai doreste să fie informat in cazul in care informatiile prezentate de catre medic i-ar cauza suferinta.
  • Informatiile se aduc la cunostinta pacientului intr-un limbaj respectuos, clar, cu minimalizarea terminologiei de specialitate; in cazul in care pacientul nu cunoaste limba romana, informatiile i se aduc la cunostinta in limba materna ori in limba pe care o cunoaste sau, dupa caz, se va cauta o alta forma de comunicare.
  • Pacientul are dreptul de a cere in mod expres sa nu fie informat si de a alege o alta persoana care sa fie informata în locul sau.
  • Pacientul are dreptul de a-si da acordul cu privire la informarea rudelor si prietenilor despre evolutia investigatiilor, diagnostic si tratament.
  • Pacientul are dreptul de a cere si de a obtine o alta opinie medicala.
  • Pacientul are dreptul sa solicite si sa primeasca, la externare, un rezumat scris al investigatiilor, diagnosticului, tratamentului si ingrijirilor acordate pe perioada spitalizarii.
  • Pacientul are dreptul sa refuze sau sa opreasca o interventie medicala asumandu-si, in scris, raspunderea pentru decizia sa; consecintele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.
    • Cand pacientul nu isi poate exprima vointa, dar este necesara o interventie medicala de urgenta, personalul medical are dreptul sa deduca acordul pacientului dintr-o exprimare anterioara a vointei acestuia.
    • In cazul in care pacientul necesita o interventie medicala de urgenta, consimtamantul reprezentantului legal nu mai este necesar.
    • In cazul in care se cere consimtamantul reprezentantului legal, pacientul trebuie sa fie implicat in procesul de luare a deciziei atat cat permite capacitatea lui de intelegere.
  • In cazul in care Spitalul considera ca interventia este in interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuza sa isi dea consimtamantul, decizia este declinata unei comisii de arbitraj de specialitate. 
    Comisia de arbitraj este constituita din 3 medici pentru pacientii internati in spitale si din 2 medici pentru pacientii din ambulator.
  • Consimtamantul pacientului este obligatoriu pentru:
    • recoltarea, pastrarea, folosirea tuturor produselor biologice prelevate din corpul sau, in vederea stabilirii diagnosticului sau a tratamentului cu care acesta este de acord;
    • participarea sa in invatamantul medical clinic si la cercetarea stiintifica; nu pot fi folosite pentru cercetare stiintifica persoanele care nu sunt capabile sa isi exprime vointa, cu exceptia obtinerii consimtamantului de la reprezentantul legal si daca cercetarea este facuta si in interesul pacientului.
  • Pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat in cadrul Spitalului fara consimtamantul sau, cu exceptia cazurilor in care imaginile sunt necesare diagnosticului sau tratamentului si evitarii suspectarii unei culpe medicale.
  • Toate informatiile privind starea pacientului, rezultatele investigatiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidentiale chiar si dupa decesul pacientului.
  • Informatiile cu caracter confidential pot fi furnizate numai in cazul in care pacientul isi da consimtamantul explicit sau daca legea o cere in mod expres.
  • In cazul in care informatiile sunt necesare altor furnizori de servicii medicale acreditati, implicati in tratamentul pacientului, acordarea consimtamantului nu mai este obligatorie.
  • Pacientul are acces la datele medicale personale.
  • Orice amestec in viata privata, familiala a pacientului este interzis, cu exceptia cazurilor in care aceasta imixtiune influenteaza pozitiv diagnosticul, tratamentul ori ingrijirile acordate si numai cu consimtamantul pacientului.
  • Sunt considerate exceptii cazurile in care pacientul reprezinta pericol pentru sine sau pentru sanatatea publica.
  • Dreptul femeii la viata prevaleaza in cazul in care sarcina reprezinta un factor de risc major si imediat pentru viata mamei.
  • Pacientul are dreptul la informatii, educatie si servicii necesare dezvoltarii unei vieti sexuale normale si sanatatii reproducerii, fara nici o discriminare.
  • Dreptul femeii de a hotari daca sa aiba sau nu copii este garantat.
  • Pacientul, prin serviciile de sanatate, are dreptul sa aleaga cele mai sigure metode privind sanatatea reproducerii.
  • Orice pacient are dreptul la metode de planificare familiala eficiente si lipsite de riscuri.
  • In cazul in care Spitalul este obligat sa recurga la selectarea pacientilor pentru anumite tipuri de tratament care sunt disponibile in numar limitat, selectarea se face numai pe baza criteriilor medicale.
  • Interventiile medicale asupra pacientului se pot efectua numai daca exista conditiile de dotare necesare si personal acreditat. Exceptie de la aceasta prevedere fac cazurile de urgenta aparute in situatii extreme
  • Pacientul are dreptul la ingrijiri terminale pentru a putea muri in demnitate.
  • Pacientul poate beneficia de sprijinul familiei, al prietenilor, de suport spiritual, material si de sfaturi pe tot parcursul ingrijirilor medicale. La solicitarea pacientului, in masura posibilitatilor, mediul de ingrijire si tratament va fi creat cat mai aproape de cel familial.
  • Pacientul internat are dreptul si la servicii medicale acordate de catre un medic acreditat din afara Spitalului.
  • Personalul medical sau nemedical din Spital nu are dreptul sa supuna pacientul nici unei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta sa il recompenseze altfel decat prevad reglementarile de plata legale din cadrul Spitalului.
  • Pacientul poate oferi angajatilor sau Spitalului plati suplimentare sau donatii, cu respectarea legii.
  • Pacientul are dreptul la ingrijiri medicale continue pana la ameliorarea starii sale de sanatate sau pana la vindecare. Continuitatea ingrijirilor se asigura prin colaborarea si parteneriatul dintre Spital si diferite unitati medicale publice si nepublice, spitalicesti si ambulatorii, de specialitate sau de medicina generala, oferite de medici, cadre medii sau de alt personal calificat.

Internare

  • Actele doveditoare ale calitatii de asigurat 
    • bilet de trimitere de la medicul de familie/medicul specialist, adeverinta de salariat/student sau talon de pensie, adeverinta Casa de asigurari (daca este cazul)
  • Carte de identitate sau pasaport – pentru cetatenii straini
  • Scrisoare de garantie - pentru asiguratii internationali
  • Formular de consimtamant pentru interventii chirurgicale si tratament
  • Formular de consimtamant informat pentru anestezie generala si/sau regionala
  • Formular de consimatamnt informat pentru analgezie la nastere si anestezie pentru  operatia cezariana (daca este cazul)
  • Formular de consimtamant informat pentru nastere/interventii chirurgicale obstetrica-ginecologie
  • Formular de consimtamant informat pentru tratamente, investigatii sau proceduri de neonatologie (daca este cazul)
  • Formular de consimtamant  informat – pediatrie
  • Formular de consimtamant informat in vederea efectuarii analizelor de anatomie patologica si distrugere tesuturi ramase
  • Formular de inregistrare si admitere in spital
  • Formular privind costul informativ al interventiei
  • Fisa de informare in vederea efectuarii transfuziei  (daca este cazul)

Externare

Externarea se face de catre medicul curant/medicul de garda. Pacientul primeste la externare:

  • Bilet de iesire din spital
  • Factura aferenta serviciilor primite (acolo unde este cazul)
  • Reteta medicala
  • Concediul medical la externare (acolo unde este cazul)

Externarea la cerere se poate face doar dupa informarea medicului curant sau a celui de garda. In acest caz pacientul va consemna in foaia de observatie ca a fost informat asupra riscurilor pe care si le asuma

Plata in rate

Pentru a raspunde cat mai bine nevoilor pacientilor nostri, Ponderas Academic Hospital, parte a Retelei Private de Sanatate, a incheiat parteneriate cu institutii financiare care va pot oferi multiple optiuni de plata/finantare despre care puteti afla mai multe informatii in această sectiune.

Sănătatea trebuie să fie întotdeauna pe primul loc. De aceea, parteneriatul încheiat de Ponderas Academic Hospital și Banca Transilvania vă oferă posibilitatea accesării creditului Pacient prin intermediul căruia puteți:

  • Obtine finantare pentru ingrijirea medicala – pentru dvs. sau rudele de gradul I si II
  • Finanta o suma de pana la 50.000 EUR sau echivalentul in lei – in cazul creditelor garantate cu ipoteca imobiliara, respectiv pana la 10.000 euro sau echivalent in lei – in cazul creditelor fara ipoteca imobiliara
  • Repartiza finantarea pe o perioada lunga – maxim 10 ani pentru credite fara garantie imobiliara sau maxim 20 de ani pentru credite cu garantie imobiliara
  • Lua in considerare un grad maxim de indatorare de pana la 70%, in functie de venit si comportament de plata

Obligatiile pacientilor

Informatii complete despre conditiile creditului pacient

Clasificarea urgentelor

Conducerea spitalului Ponderas Academic Hospital

  • Dr. Alina Ambrozie, Director Executiv, e-mail alina.ambrozie@reginamaria.ro ; program audiente miercuri si vineri, 14:00-16:00
  • Prof. Dr. Catalin Copaescu, Director Medical, e-mail catalin.copaescu@reginamaria.ro ; program audiente joi, 16:00-18:00
  • Dr. Cristian Popescu, Director Spital, e-mail cristian.popescu@reginamaria.ro ; program audiente luni si marti, 14:00 – 16:00
  • Cristiana Vago, purtator de cuvant, office@reginamaria.ro