George face parte din echipa REGINA MARIA din 2020, când s-a alăturat în calitate de Decan al Academiei Europene pentru Asistenți Medicali. El coordonează programul de licență al studenților, care cuprinde cursuri și activități practice similare cu modelul britanic, în campusul Academiei.
De profesie asistent medical, George a început să lucreze încă din timpul studiilor, în cadrul serviciului de Ambulanță din Ploiești, aici dezvoltându-și abilitatea de a gestiona situațiile de criză.
În cei peste 12 ani de activitate în Anglia, în cadrul Sistemului Național de Sănătate britanic (NHS), în centre de asistență pentru bătrâni și în penitenciare, a învățat cum să identifice și să trateze nevoile de îngrijire ale pacienților, dar și cum să ușureze simptomele pacienților aflați în ultimele clipe de viață.
De-a lungul carierei, s-a specializat și în management si mentorat, prin cursuri si programe de specialitate, și a acumulat peste 10 de ani de experiență în managementul serviciilor de sănătate, realizând cât de important este rolul echipei în actul de îngrijire medical.