Chirurgia metabolica

Peste 7.500 de pacienți au fost tratați cu succes de obezitate în centrul nostru, până în prezent.

Chirurgia metabolică, denumită și chirurgia obezității sau chirurgie bariatrică este cel mai eficient tratament pentru a  de a vindeva obezitatea în mod semnificativ și permanent. Prin scăderea în greutate, se îmbunătățește calitatea si speranța de viață și se obține remisia, până la vindecare, a complicațiilor care vin odată cu obezitatea. 80% dintre pacienții noștri metabolici s-au prezentat cu aceste complicații, care s-au ameliorat până la vindecare, în urma intervențiilor.

Afecțiuni asociate obezității:

Pacienții cu sindrom metabolic prezintă, în general, cel puțin 3 din aceste afecțiuni. Riscul acestor complicații crește exponențial pentru cei care au un indice al masei corporale (BMI) mai mare de 30. Prin chirurgie metabolică, riscurile severe ale acestui sindrom pot fi reduse semnificativ.

Etapele procesului de tratare a obezității sunt incluse în “Programul pacientului metabolic” și includ, pe lângă intervenția propriu-zisă: evaluarea stării actuale de sănătate, alegerea celei mai bune soluții chirurgicale, scăderea ponderală, menținerea în timp a unei greutăți optime, precum și supravegherea evoluției pacientului.

Beneficiile chirurgiei bariatrice laparoscopice:

1

Scazi în greutate cu până la 90% din excesul ponderas

2

Ai din nou încredere în tine

3

Ți se îmbunătățește calitatea vieții și starea generală de sănătate

4

Simți o ameliorare semnificativă, până la vindecare, a afecțiunilor asociate obezității: diabetul zaharat tip 2, hipertensiunea arterială, dislipidemie (colesterol crescut), steatoză hepatică (ficat gras), dispnee (respirația grea), apnee de somn (oprirea respirației în somn), suferințe osteo-articulare, insuficiență venoasă cronică, insuficiență hormonală ovariană.

5

Durerile postoperatorii minime

6

Te vindeci rapid, aproape fără cicatrici, datorită tăieturilor fine, de câțiva milimetri

7

Ai o perioadă de convalescență redusă

8

Poți fi externat în cateva zile

9

Te reîntorci rapid la activitățile tale obișnuite, doar că începi o nouă viață.

Măsoară-ți riscul metabolic!

Circumferința taliei indică o acumulare excesivă de țesut adipos în interiorul abdomenului, în jurul organelor tale vitale. Dacă ai talia de peste 88 cm (la femei) sau 102 cm (la bărbați), te încadrezi în cea mai severă clasă de risc pentru a dezvolta sindromul metabolic.

Rezultatele pot varia în functie de starea de sanatate a fiecarui pacient.

Istoria domeniului

Doctorul Copăescu și echipa sa au pus bazele chirurgiei bariatrice laparoscopice în România, acum 15 ani și continuă să lucreze permanent la perfecționarea domeniului. Câteva dintre cele mai importante date din această perioadă:

  • 2002 Prima interventie bariatrică pe cale laparoscopica din România
  • 2010 Primul spital dedicat exclusiv bariatriei
  • 2011 Primul Centru de Excelență în Chirurgia Metabolică și Bariatrică din Europa de Est, precum și titlul de Chirurg de Excelență, acordat doctorului Dr. Catalin Copăescu – certificarea europeană
  • 2012 Introducerea conceptului de chirurgie a diabetului
  • 2013 Prima laparoscopie bariatrică 3D
  • 2014 Certificarea americană ca Centru de Excelență și Chirurg de Excelență în Chirurgia Metabolică și Bariatrică, precum și al doilea titlul de Chirurg de Excelență, acordat doctorului Dr. Catalin Copăescu – certificarea americană
  • 2016 A 6000-a intervenție bariatrică laparoscopică
  • 2017 Aniversarea a 23 de ani de activitate ca trainer chirurg, pentru doctorul Dr. Catalin Copăescu

Rezultatele pot varia în functie de starea de sanatate a fiecarui pacient.

Cere o programare

Prin completarea formularului de mai sus sunt de acord sa fiu contactat/a de catre Reteaua de sanatate REGINA MARIA in legatura cu serviciile medicale solicitate

Acest site este protejat de reCAPTCHA si se aplica Politica de confidentialitate si Termeni si conditii.