Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

10 sfaturi pentru a-ti ajuta copilul sa-si faca temele

10 sfaturi pentru a-ti ajuta copilul sa-si faca temele

Copilul se descurca mai bine la scoala atunci cand parintii se implica activ in procesul de realizare a temelor. In acest fel, copiii inteleg ca ceea ce fac ei este important. 

Bineinteles, a-ti ajuta copilul sa-si faca temele nu inseamna nici sa faci temele in locul copilului si nici sa petreci ore in sir langa el, in fata biroului. Un parinte interesat de temele copilului sau este un parinte care stie sa-si sustina copilul, aratandu-i cum sa invete si cum sa se organizeze, explicandu-i o problema sau un concept mai dificil sau pur si simplu incurajandu-l sa ia o pauza, din cand in cand.

Copilul invata mai bine atunci cand i se dau exemple de rezolvare a problemelor. In loc sa-i rezolvi tema, este recomandat sa-i arati copilului cum ai face tu o sarcina similara, pas cu pas. Dupa fiecare pas, pentru a te asigura ca a inteles, ofera-i copilului ocazia sa-ti explice, pe intelesul lui, de ce ai ales calea respectiva. De exemplu, daca are de rezolvat o problema la algebra in care doua trenuri se indreapta spre aceeasi destinatie, avand viteze diferite, l-ai putea ajuta daca i-ai sugera sa-ti deseneze parcursul celor doua trenuri.  

De asemenea, este recomandat sa-i arati copilului modalitati alternative de abordare a unei sarcini. Daca cel mic intampina greutati in a rezolva problemele la matematica, poti apela la o poveste pentru a-i explica si a-l face sa inteleaga. De exemplu: "sa spunem ca Ion a lucrat timp de patru ore si a castigat 24 de lei, care ar fi salariul lui Ion pe ora?" Acest lucru ii permite copilului sa foloseaca diferite parti ale creierului. 

Cand vine vorba de invatare, nu este bine sa-i repeti copilului ca pentru a reusi trebuie sa si sufere putin. Proverbul potrivit caruia "fara durere, nu exista castig" este gresit. In timp ce este perfect normal sa inveti copilul ca trebuie sa se straduiasca si sa depuna un anumit efort pentru a duce la bun sfarsit o sarcina, este total gresit sa lasi copilul sa creada ca trebuie sa sara peste cina pentru a-si rezolva problema sau ca nu are voie sa adoarma pana nu gaseste solutia. 

Iata cum iti poti ajuta copilul sa-si faca eficient temele:

1. Fa cunostinta cu profesorii, pentru a le cunoaste asteptarile.
Participa la evenimentele scolare organizate, cum ar fi sedintele cu parintii. Intreba profesorii care participa la aceste sedinte despre abordarea lor asupra temelor si cum considera ei ca trebuie sa se implice un parinte in procesul de rezolvare a acestora.

2. Creaza un ambient prietenos pentru realizarea temelor. 
Asigura-te ca elevul tau are suficienta lumina naturala in camera in care isi face temele si verifica daca are la indemana toate ustensilele de care are nevoie, cum ar fi cerneala, hartie, creioane, lipici, foarfece, etc.

3. Stabileste un program clar pentru teme. 
Exista copii care lucreaza si invata mai bine dupa-amiaza, dupa o gustare si o anumita perioada de joaca, in timp ce altii prefera sa-si faca temele dupa cina. Stabiliti impreuna care este cea mai buna perioada pentru teme si asigura-te ca cel mic respecta acest program.

4. Ajuta copilul sa-si faca un plan.
In zilele in care copilul are foarte multe teme sau trebuie sa faca un proiect mai complicat, incurajeaza-l  sa-si imparta munca in mai multe sarcini, pe care sa le rezolve treptat. In acest fel, nu va fi nevoit sa lucreze incontinuu la tema respectiva si nu se va simti epuizat. Nu uita sa te asiguri ca cel mic face o pauza de 15 minute la fiecare ora de studiu. 

5. Invata copilul ca este mai eficient sa-si faca temele in liniste, departe de factorii perturbatori.
Este bine sa-i explici copilului ca isi poate face temele mai bine si mai repede daca se concentreaza asupra sarcinilor, in liniste. Aceste lucru inseamna ca nu trebuie sa-si faca temele cu televizorul sau radioul pornit sau ascultand muzica si sa nu se intrerupa din treaba pentru a raspunde telefoanelor primite de la prieteni. Ocazional, ii poti spune ca discutiile cu un coleg de clasa referitoare la un proiect sau o tema sunt utile.  

6. Asigura-te ca isi face singur temele. 
Copilul nu va invata niciodata daca nu este incurajat sa gaseasca singur solutia si daca nu i se permite sa faca propriile greseli. Ca parinte, ii pot face sugestii si il poti ajuta sa pastreze directia buna, insa temele trebuie facute de copil. 

7. Motiveaza si monitorizeaza copilul.
Intreaba copilul despre temele si testele primite, despre stadiul proiectelor. Roaga-l sa-ti arate problemele rezolvate si spune-i ca poate apela oricand la tine daca are nelamuriri sau daca simte ca nu mai poate avansa cu vreo sarcina. 

8. Fii un exemplu bun. 
Este mult mai probabil ca micutul tau sa-ti urmeze exemplul decat sa-ti urmeze sfaturile. Asa ca nu te sfii sa-i arati cum gestionezi bugetul familiei sau ca vrei constant sa te autodepasesti, citind si invatand lucruri noi.

9. Lauda munca si efortul copilului. 
Sa nu crezi ca daca ii arati copilului ca esti mandru de reusitele lui il rasfeti. Este important ca el sa stie ca munca depusa este apreciata si recunoascuta atat de tine, cat si de ceilalti membri ai familiei, cum ar fi matusi, unchi sau bunici. 

10. Daca cel mic intampina constant probleme in rezolvarea temelor, cere ajutorul profesorului. 
Explica-i profesorului ce fel de probleme are copilul cu temele, unde se impotmoleste mereu si cat ii este de greu sa gaseasca solutiile. Este posibil ca cel mic sa nu vada bine la tabla si sa aiba nevoie de ochelari sau poate avea nevoie de o evaluare privind o eventuala problema de invatare sau o tulburare de atentie.

Surse:
www.kidshealth.org
www.webmd.com