Dictionar de afectiuni, simptome, investigatii si tratamente

Primul ajutor la copii: deshidratare

Deshidratarea se produce cand copiii nu consuma suficiente lichide. De asemenea, deshidratarea poate surveni in cazul in care copilul pierde lichide prin varsaturi, diaree sau ambele.

Semne si simptome

Deshidratare usoara spre moderata:

  • Limba uscata
  • Lacrimi putine sau absente cand plange
  • Puls rapid
  • Nervozitate, la copiii mici
  • Absenta scutecelor ude pentru 6 ore, in cazul bebelusilor
  • La copiii mai mari, lipsa urinarii timp de 8 ore

Deshidratare severa:

  • Gura foarte uscata (arata „lipicioasa” in interior)
  • Piele uscata, ridata sau cleioasa (in special pe abdomen, brate si picioare)
  • Inactivitate, atentie redusa ori somnolenta excesiva
  • Ochi infundati in orbite
  • Un punct moale pe capul sugarului (fontanela) infundat
  • Lipsa urinarii de mai bine de 8 ore la bebelusi si de peste 10 ore la copiii mai mari
  • Respiratie profunda, rapida
  • Puls rapid sau slab

Primul ajutor

Deshidratarea usoara poate fi tratata adesea acasa. In cazul in care copilul are diaree, dar nu varsa, continua sa il hranesti normal. Daca vomita, nu ii mai da lactate si hrana solida. In acest caz:

  • Sugari: Da-i copilului o solutie cu saruri de rehidratare (care ajuta la restabilirea lichidelor si mineralelor pierdute), cate 1 lingura la fiecare 15 - 20 de minute.
  • Copii cu varsta peste 1 an: trebuie sa li se ofere lichide sau solutie cu saruri de rehidratare, 1-2 linguri la fiecare 15-20 de minute.

Ajutor medical de urgenta

Se impune ajutor medical de urgenta in cazul in care copilul:

  • Are semne de deshidratare severa
  • Este incapabil sa retina lichidele

Preventie

  • Spalarea riguroasa a mainilor ajuta la prevenirea multor boli care pot duce la deshidratare.
  • Incurajeaza copilul sa bea des cantitati mici de apa, pentru a preveni deshidratarea cand este bolnav.
  • Daca apar varsaturile, da-i doar lichide clare pentru a-l hidrata. 

Surse de informatie

  • www.hopkinsallchildrens.org