Cauze de infertilitate masculina

Problemele de infertilitate afecteaza cuplul, astfel incat este important ca ambii parteneri sa realizeze investigatii concomitent. Ambii parteneri trebuie sa fie in cunostinta de cauza si sa ia decizii privind posibilele investigatii si solutile terapeutice necesare.

Infertilitatea masculina este responsabila in 30 pana la 40% dintre cazurile de sterilitate conjugala, de aceea in cazul in care nu se obtine o sarcina dorita ambii membri ai cuplului trebuie sa fie supusi investigatiilor astfel incat sa se poata depista cauzele.

Evaluarea initiala cuprinde o serie de analize de baza, pentru ghidarea diagnosticului.
Partenerul trebuie sa realizeze o spermograma.

Cauzele de infertilitate masculina sunt:

  • Boli cu transmitere sexuala in antecedente
  • Cancer testicular
  • Temperatura crescuta la nivelul scrotului (boli febrile, sauna, bai fierbinti)
  • Varicocel
  • Testicule necoborate
  • Hipogonadism
  • Oreion in antecedente
  • Interventii chirurgicale inghino-scrotale (ex. hernie inghinala) sau criptorhidie
  • Consumul in exces de alcool
  • Consum de droguri
  • Fumat
  • Sindromul insensibilitatii la hormoni androgeni
  • Hiperplazie adrenala (sindrom adrenogenital)
  • Expuneri profesionale la insecticide, pesticide, solventi organici
  • Consumul anumitor medicamente – sulfasalazina, colchicina, steroizi anabolizanti sau alti hormoni sexuali, unele antihipertensive sau antidepresive, cimetidina, chimioterapice etc.
  • Boli cronice (renale, tiroidiene, consumptive, diabet zaharat, neuropatii)