EDU.REGINAMARIA.RO

Cel mai avansat sistem de vizualizare microscopica robotizat din neurochirurgie, in Ponderas Academic Hospital

Grija pentru sanatatea pacientilor nostri se manifesta in toate aspectele activitatilor pe care le desfasuram, de la pregatirea permanenta a medicilor pentru a fi la curent cu cele mai noi metode si tehnologii de diagnostic si tratament, pana la asigurarea accesului la cele mai performante echipamente si dispozitive medicale.

Noua tehnologie robotica Zeiss Kinevo 900 disponibila in Departamentul de Neurochirugie din Ponderas Academic Hospital intregeste gama echipamentelor robotice de ultima generatie destinate obtinerii celor mai bune rezultate ale interventiilor chirurgicale efectuate in cadrul acestei unitati spitalicesti.

Dr. Mihai Adrian Cristescu, medic primar Neurochirurgie, coordonatorul Departamentului de Neurochirurgie din Ponderas Academic Hospital prezinta beneficiile pentru pacienti:

"In interventiile neurochirurgicale, utilizarea microscopului este esentiala, iar aportul unui microscop robotizat conduce catre eliminarea erorilor mecanice, contribuie la reducerea timpului necesar interventiei chirurgicale si asigura precizie maxima de rezectie a marginilor leziunilor, combinata cu minimizarea caii de acces intraoperatorie. Toate aceste lucruri, prin rafinarea gesturilor chirurgicale, aducand un plus de rapiditate si precizie, se traduc in obtinerea celor mai bune rezultate pentru pacient."

Functii inovatoare incorporate in sistemul Kinevo 900

Microscopul operator Kinevo reprezinta cel mai bun rezultat al cercetarilor efectuate cu scopul imbunatatirii raspunsului chirurgical la dificultatile si conditiile speciale ale neurochirurgiei: structuri anatomice extrem de fine, dar extrem de pretioase, spatiu de manevra extrem de limitat, acces dificil la campul operator, pozitii defectuase, ne-ergonomice si inconfortabile pentru medicul chirurg.

Microscopul operator Kinevo este o platforma valoroasa care, prin cele peste 100 de functii noi incorporate, depaseste din punct de vedere calitativ alte tipuri de microscoape chirurgicale si optimizeaza confortul chirurgical si performanta interventiilor:

Functia de micro-inspectie “Quevo” combina doua modalitati diferite de vizualizare: optica si digitala (sistem de vizualizare 4K)

Sistemul robotic controlat de chirurg inglobeaza functii de pozitionare corecta si precisa care diminueaza dificultatea manevrarii manuale a platformei

Functia “PointLock” permite concentrarea imaginilor asupra unui element anatomic si miscarea campului vizual in jurul respectivei structuri

Functia “PositionMemory” asigura fluenta gesturilor chirurgicale salvand timp intra-operator pretios.

Microscopul operator Zeiss KINEVO 900 redefineste vizualizarea intra-operatorie

In Neurochirurgie, utilizarea microscopului este standardul necesar pentru a controla cat mai bine structurile cerebrale si nervoase nobile, extrem de fine si delicate; totusi, in cazul patologiilor cu localizare profunda, iluminarea redusa a campului chirurgical poate sa constituie o problema importanta.

Cercetatorii si tehnicienii se straduiesc in permanenta sa imbunatateasca instrumentele neurochirurgicale, iar asigurarea unei vizualizari mai bune este una dintre prioritati. 

Prin intermediul functiei de micro-inspectie “Quevo”, platforma Kinevo 900 ofera medicului neurochirurg posibilitatea de a observa campul operator prin doua modalitati: vizualizare optica si digitala.

Sistemul de vizualizare digitala este cel mai avansat la momentul actual, oferind medicului neurochirurg posibilitatea de a vedea pe monitor imagini tridimensionale (3D), cu rezolutie 4K ale campului operator.

O alta caracteristica importanta a noului microscop se refera la imbunatatirea vizualizarii in fluorescenta, oferind posibilitatea unei discriminari mai bune intre zonele cu semnal fluorescent si zonele inconjuratoare, ceea ce conduce catre posibilitatea unei vizualizari foarte bune a vaselor de sange cu diametre submilimetrice.

In completare, cu ajutorul functiilor Zeiss “Blue 400” si “Yellow 560” medicul are posibilitatea de a observa mai usor diferentele dintre tesutul cerebral normal si tumorile cerebrale infiltrative.

De asemenea, microscopul dispune de un sistem de stabilizare a imaginii prin amortizarea vibratiilor colaterale, astfel incat medicul sa se poata concentra pe realizarea procedurilor de tratament. Noul microscop Kinevo creste gradul de certitudine a gesturilor chirurgicale necesare prin cel mai avansat sistem de vizualizare microscopica disponibil la ora actuala.

Reducerea semnificativa a timpului necesar interventiei chirugicale

Functionalitatile “PositionMemory” si “Point Lock” ale microscopului sunt utile atunci cand procedurile neurochirurgicale trebuie sa se efectueze printr-un spatiu incizional osos extrem de mic. In plus, cu ajutorul acestor functii, medicul nu mai este nevoit sa ajusteze in permanenta parametrii microscopici pe parcursul efectuarii operatiei.

In functie de planul stabilit de echipa medicala pre-operator se pot pre-defini zone anatomice de interventie, zone care vor fi abordate in modul automat de aparat.

Daca se tine seama ca aproximativ 40% din timpul unei proceduri neurochirurgicale este dedicat ajustarii microscopului, noua tehnologie reprezinta un instrument valoros care contribuie la reducerea timpului necesar desfasurarii interventiei.

Aceste functionalitati sunt cu atat mai importante cu cat abordarea patologiei ar fi potential mai dificila, datorita pozitionarii profunde a leziunilor, asa cum este cazul chirurgiei cerebrale sau a tumorilor de baza de craniu.

 

Microscopul operator Kinevo, prin imbunatatirea modului de vizualizare, a ergonomiei intra-operatorii, prin sporirea preciziei si eficientei procedurilor neurochirurgicale, constituie unul dintre instrumentele de lucru performante utilizate in Departamentul de Neurochirurgie din Ponderas Academic Hospital pentru ca pacientii cu afectiuni neuro-chirurgicale sa poata fi vindecati.

 

Surse:
https://www.zeiss.com/meditec/int/product-portfolio/surgical-microscopes/kinevo-900.html
https://neuronewsinternational.com/zeiss-kinevo-visualisation-platform-for-neurosurgery/
https://www.zeiss.com/meditec/int/resource-center/clinical-insights/articles/neurosurgery/laboratory-evaluation-of-a-robotic-operative-microscope-visualization-platform-for-neurosurgery.html