Dictionar de analize

Clearance creatinina

45.00 Lei Contacteaza-ne

Descriere

Rata filtrarii glomerulare (RFG) reprezinta cel mai bun indicator al functiei renale si este frecvent evaluata prin clearance-ul creatininei. Testul necesita masurarea creatininei serice, a creatininei urinare si volumul urinar pe 24 de ore.

Creatinina este o molecula generata de metabolismul muscular si este produsa din creatina (acidul metilguanidilacetic). Are o concentratie plasmatica stabila, cu exceptia cazurilor de efort muscular extrem si distructie musculara (rabdomioliza) si este eliberata in circulatie la o viteza relativ constanta.

Creatinina este filtrata liber in glomeruli. Tubii proximali secreta aproximativ 15% din creatinina urinara la pacientii cu RFG normala, un procent mai mare fiind secretat la pacientii cu o scadere a functiei renale.

  • La adultii cu varsta mai mica de 50 ani, clearance-ul creatininei este de 20-25 mg/kg pentru barbati si de 15-20 mg/kg pentru femei.
  • La adulti cu varsta peste 50 ani, clearance-ul creatininei scade progresiv datorita reducerii masei musculare.

Indicatii

Clearance-ul creatininei este un test utilizat pentru evaluarea functiei renale folosind rata filtrarii glomerulare.

Limite:

  • RFG este supraestimata in alterari ale functiei renale, deoarece eliminarea creatininei nu se datoreaza filtrarii glomerulare, ci secretiei tubulare. Femeile au un nivel al cretininei mai scazut deoarece au o masa musculara mai scazuta
  • Reducerea masei musculare (ex. amputare, atrofie musculara, malnutritie) si o dieta vegetariana pot determina scaderi ale creatininei serice
  • Unele medicamente (ex. trimetroprim, sulfametoxazol, cimetidina, etc) pot creste nivelul creatininei serice

Interpretari

Un nivel scazut al clearance-ului creatininei indica o scadere a ratei filtrarii glomerulare si afectarea functiei renale. Acest lucru se poate datora unor conditii medicale (ex. boala renala progresiva, hipotensiune, hipovolemie, insuficienta cardiaca, soc), utilizarii anumitor medicamente sau poate fi un efect advers al hipoperfuziei renale care este adesea reversibila.

Cresterea clearance-ului creatininei este adesea numita hiperfiltrare si este observata in timpul sarcinii sau la pacientii cu diabet zaharat inaintea aparitiei nefropatiei diabetice. De asemenea se poate asocia cu un aport mare de proteine dietetice sau cu expansiunea volumului plasmatic.