Rezonanță magnetică nucleară (RMN)

Rezonanța magnetică nucleară (RMN) sau Imagistica prin rezonanță magnetică (IRM) este o tehnică neinvazivă ce permite scanarea corpului uman prin introducerea sa în interiorul unui magnet.

Tehnica IRM este o metodă imagistică ce nu folosește radiația X, ci folosește proprietațile protonilor de hidrogen (H+) din corpul omenesc, care este format în proporție de peste 90% din apă. Rezonanța reprezintă schimbul de energie între două sisteme ce oscilează cu aceeași frecvență. Undele utilizate sunt unde de radiofrecvența (RF cu intensitate cuprinsă între 1 și 100MHz).
Trebuie subliniat încă de la inceput faptul că în acest câmp magnetic nu pot fi introduse metale sau alte dispozitive feromagnetice ce ar putea fi atrase în interiorul tubului.

Este vorba de o tehnică de imagistică secțională multiplanară care prezintă capacitatea de a achizitiona imagini 2D în oricare din cele trei planuri fundamentale (axial, sagital, coronal), oblice sau imagini tridimensionale 3D, cu un contrast optim intertisular. Magnetul superconductibil, trebuie răcit cu heliu și este de regulă de mare intensitate, intensitate care poate varia cel mai frecvent pentru uzul clinic între 0,5 si 3 tesla. Există și magneți destinați cercetării în care se pot introduce animale mici sau mostre de material biologic care pot ajunge până la intensități de 11 - 13 tesla. Magnetul este întotdeauna activ, "puterea" sa fiind foarte mare, putând atrage o cheie din fier masiv de 25 cm de la o distanță mai mare de 7 m. Din această cauză, orice obiect (chiar și de uz medical, cum ar fi: stetoscopul, butelia de oxigen, brancardul, etc.) aflat în raza de acțiune a magnetului poate deveni un adevărat proiectil.

Pe masura ce intensitatea magnetului crește, imaginile devin "mai clare", crescând rezoluția spațială, iar secvențele devin mai scurte. Există însă și dezavantaje; la câmpuri de intensitate mai mare, tehnicile de achiziție sunt puternic influentate de artefacte; cele mai mici anomalii putând să ducă la compromiterea totală a unei serii achiziționate.

Echilibrul între avantajele unui câmp "mare" și dezavantajele acestuia s-au stabilit la 1,5 tesla. La aceasta intensitate se pot obține imagini foarte bune, cu o rezoluție spațiala ce poate scădea sub 1mm, fără deteriorarea imaginilor și fără artefacte.

Practic, pacientul este introdus într-un câmp magnetic de intensitate crescută ce aliniază toti protonii din organism pe aceeași direcție. Alinierea protonilor în camp magnetic se face paralel cu câmpul magnetic principal sau antiparalel cu el. Alinierea paralelă corespunde unui nivel minim energetic, iar cea antiparalelă unui nivel maxim.

Protonii aliniați nu se vor afla însă în repaus, ci într-o mișcare permanentă de precizie asimilată cu mișcarea titirezului în jurul unui ax imaginar. Pentru fiecare grup de secvențe, caracteristicile tisulare ale diferitelor structuri din organism se vor exprima printr-un semnal mai intens sau mai putin intens (mai alb - hipersemnal sau mai negru - hiposemnal). Exista țesuturi foarte bogate în protoni - H+ (apă) și țesuturi foarte sărace în H+ (corticală osoasă).