![]() |
Data nașterii: 3 Februarie, 1964 Experiență profesională1995 - prezent: General Manager la Rețeaua privată de sănătate REGINA MARIA Wargha Enayati este fondatorul Rețelei private de sănătate REGINA MARIA, medic specialist în cardiologie. De origine germană, a început Facultatea de Medicină în Regensburg, Germania și a absolvit Facultatea de Medicină de la Cluj. S-a născut în 1964 în Germania, provine dintr-o familie de origine iraniană. A venit în România în 1983, în plin regim comunist, atras de viața și activitatea Reginei Maria a Romaniei. Timp de un an a studiat limba română la Suceava și apoi alți cățiva ani a făcut medicina la Cluj. În 1990 a venit Revoluția iar dr. Enayati a fost unul dintre puținii germani care au terminat facultatea și a rămas aici. A venit la București unde a făcut specializarea în cardiologie la Spitalul Fundeni. Începând cu anul 1995 a fondat Centrul Medical Unirea care, prin fuziunea cu Euroclinic la începutul anului 2011, a devenit Rețeaua privată de sănătate REGINA MARIA, cea mai mare rețea privată de sănătate din România . În 2007 a adus în acționariatul Centrului Medical Unirea fondul de investitii 3i, unul dintre giganții mondiali din domeniu. Centrul Medical Unirea a finalizat în prima parte a anului 2010 procesul de vânzare a unei participații majoritare către fondul de investiții Advent International. Este vorba de cea mai amplă tranzacție de pe piața serviciilor medicale private din România la această dată. |