Stocheaza Celule Stem, nu sange!
Servicii medicale in rate
Despre noi

Fiabilitate și Siguranță

Alegerea unei bănci de celule stem e importantă si se bazează pe numeroşi factori.

Decizia de a alege cea mai buna bancă de celule stem este de importanţă vitală, daca luăm în considerare faptul că celulele stem ar putea fi într-o buna zi utilizate pentru a salva viaţa bebeluşului tău sau a unui alt membru al familiei. Ceea ce este cel mai important lucru pentru părinţi, este să ştie că sângele din cordonul ombilical al bebeluşui lor este procesat in timpul cel mai scurt de la nastere, iar celulele stem sunt izolate şi stocate utilizând tehnicile cele mai sigure şi cele mai înaintate, astfel încât celulele stem să poată fi întotdeauna disponibile la nevoie.

Prin înfiiţarea Bancii Centrale de Celule Stem, Reteaua privata de sănătate REGINA MARIA a creat una din cele mai de încredere bănci de stocare a celulelor stem din România. Banca noastra a fost înfiinţată în 2008, cu unicul scop de a furniza standardele de siguranţă cele mai înalte privind stocarea celulelor stem.

Procesele şi standardele bancii noastre reflectă seriozitatea şi profesionalismul care disting clinicile şi spitalele retelei.

Preţul celor doua servicii oferite de Banca Centrala de Celule Stem sunt accesibile.

Informatiile despre procesele de prelevare, procesare si stocare, sunt oferite de consultanţii medicali, disponibili in toata tara. Consultanţii medicali sunt medici sau biologi cu o profundă întelegere a tuturor aspectelor legate de celulele stem. Sunt aspecte care trebuie evaluate în timpul sarcinii şi în ziua naşterii. Dacă nu te poți întâlni cu aceștia în centrele medicale sau maternitate, poți contacta direct Banca Centrala de Celule Stem prin e-mail, telefon, și stabili o întâlnire cu un consultant medical.

Scopul consultanţilor medicali este de a explica într-un mod simplu şi concis întregul proces de la recoltare pana la depozitarea de celule stem din cordonul ombilical şi de a îți oferi informaţii adecvate, pentru ca tu sa evaluezi și să decizi în alegerea băncii de celule stem.

De îndată ce părinții iau decizia de a depozita celulele stem ale bebeluşului şi semnează contractul cu Banca Centrala de Celule Stem, personalul nostru se va ocupa de toţi paşii de urmat.

Kit-urile de recoltare se găsesc în maternitatile rețelei private de sănătate REGINA MARIA București și Brașov și la sediul băncii noastre, la consultanții noștri medicali, precum si kit-uri de rezervă în majoritatea maternitătilor publice din România.

Kitul de recoltare conţine punga de colectare a sângelui din cordonul ombilical, etichetele de identificare şi o serie de documente (inclusiv consimțământul de recoltare).

Mămicile care doresc să nască la maternitaţile publice sau la o altă maternitate privatâ decat maternitățile rețelei private de sănătate REGINA MARIA trebuie să contacteze Banca Centrală de Celule Stem pentru a primi kit-ul de recoltare în avans. Este responsabilitatea părinţilor să anunţe reprezentanții băncii cu privire la momentul naşterii în primele 3 ore de la naștere. Pentru finalizarea cu succes a procedurii este important ca toate informaţiile să fie completate cu responsabilitate de părinţi şi medici/moaşe.


Imediat după naştere, obstetricianul va recolta sânge din cordonul ombilical în punga specială de colectare, punga se va introduce în suporturile protectoare din kit şi se va continua completarea tuturor etichetelor şi formularelor. Părinţii anunţă imediat reprezentantii băncii despre naştere pentru transportul unității de sânge recoltate la laborator. Acest transport va dura câteva ore de la naştere în funcție de orașul unde are loc nașterea.

Consultanţii noştri te vor informa că s-a primit sângele din cordonul ombilical în laboratorul din București. Ulterior, ei vor lua legătura cu tine în următoarele 4 săptămâni să te informeze privind rezultatele analizelor.

Înţelegerea contractuală cu  Banca Centrala de Celule Stem este simplă şi clară. Oferta noastră de preț cuprinde recoltarea, transportul, procesarea, congelarea şi stocarea timp de minim 18 ani. În cazul unităților contaminate viral pot exista taxe specifice. Părinţii sunt notificaţi în cazul în care unitatea este contaminata sau volumul ei este insuficient, având astfel opțiunea de a alege stocarea și respectiv distugerea unității.

Banca Centrală de Celule Stem îți garantează că celulele stem ale bebeluşului sunt proprietatea exclusivă a familiei dumneavoastră şi nu vor fi înstrăinate către terţi sau nu vor fi utilizate pentru alte scopuri. Unitatea de celule stem a bebeluşului tău se află la dispoziția familiei tale.

Feedback