La 74 de ani nu este deloc usor sa fii supus unei interventii chirurgicale, pentru ca aceasta nu poate fi lipsita de riscuri. Iar lucrurile pot deveni chiar mai complicate atunci cand mai ai si alte probleme de sanatate asociate, asa cum are domnul Cornea Ion, care sufera si de hipertensiune arteriala, diabet zaharat si obezitate. Atat varsta inaintata, cat si patologiile asociate induc un risc foarte mare atat din punct de vedere anestezic, cat si chirurgical. Din fericire, domnul Cornea Ion l-a intalnit pe dr. Bogdan Barta care i-a oferit solutia chirurgicala cu cele mai putine riscuri si cele mai mari beneficii, si anume interventia de reparare a herniei inghinale bilaterale cu ajutorul robotului daVinci Xi.
Diagnosticul rapid si solutia minim-invaziva revolutionara
Hernia inghinala apare atunci cand o portiune din intestin patrunde in canalul inghinal, printr-un punct slabit sau deteriorat al peretelui abdominal inferior. Cauzele pot fi multiple, de la defecte congenitale, leziuni, anumite afectiuni medicale, scaderea tonusului si a fortei musculare. Apare mai frecvent la persoanele inaintate in varsta si afecteaza in special barbatii, care au un risc de 8 pana la 10 ori mai mare decat femeile de a dezvolta o hernie inghinala. Cercetatorii americani estimeaza ca aproximativ 27% dintre barbati si 3% dintre femei vor dezvolta o hernie inghinala la un moment dat in timpul vietii.
Hernia inghinala poate afecta calitatea vietii atunci cand simptomele, in special durerea, nu mai pot fi controlate si ameliorate prin medicatie. Multe persoane reusesc sa tina sub control simptomele si sa amane, astfel, momentul interventiei chirurgicale – singurul tratament pentru hernia inghinala, precum si pentru celelalte tipuri de hernii. Domnul Cornea Ion nu s-a gandit nicio clipa sa amane operatia de care avea nevoie. De indata ce a aflat diagnosticul si a primit recomandarea medicului de familie de a trata chirurgical hernia inghinala, a inceput sa caute si cele mai bune solutii. Si tot acest proces a durat aproximativ o luna de zile. In tot acest timp, sotia si fiica i-au fost constant alaturi. De fapt, ele sunt cele care s-au documentat primele si au aflat despre reusitele medicului chirurg Bogdan Barta in tratamentul minim-invaziv al diferitelor tipuri de hernie.
“Eu fiind mai conservator, m-as fi incumentat la o operatie clasica de reparare a herniei, insa fiica mea si sotia au fost total impotriva operatiei clasice si m-au incurajat sa caut o procedura mai putin invaziva. Tot ele l-au gasit si pe domnul doctor Barta si m-au convins sa programez o intalnire cu dansul. Am avut incredere atat in ele, cat si in domnul doctor, mai ales dupa prima intalnire. Mi-a explicat cu calm si rabdare totul, de la riscurile care pot sa apara pana la ce presupune operatia si in ce va consta recuperarea. Am avut incredere totala in dansul”, ne-a declarat domnul Cornea Ion.
La prima discutie cu medicul chirurg, pacientul a aflat si ca avea hernie inghinala bilaterala (pe ambele parti), adica nu numai in partea stanga, asa cum stia deja. Hernia din partea dreapta nu era atat de voluminoasa ca cea din stanga si de aceea nu il deranja. La recomandarea medicului, a ales sa repare ambele hernii prin cea mai moderna si mai putin invaziva metoda chirurgicala – operatia cu ajutorul robotului daVinci Xi.
“Domnul doctor mi-a explicat fiecare pas al procedurii si m-a asigurat ca dansul va manevra robotul”, isi aminteste domnul Cornea Ion, adaugand ca stia de existenta robotilor chirurgicali si auzise ca operatiile cu ajutorul acestei tehnologii extrem de performante se realizeaza si in tara noastra, insa nu cunostea prea multe detalii despre ce ar presupune o interventie chirurgicala robotica.
Cele mai mari beneficii – cu ajutorul robotului daVinci
Pacientul ne-a explicat si motivele pentru care a optat pentru interventia robotica: precizia actului chirurgical si reducerea la minimum a eventualelor riscuri intraoperatorii, dar si recuperarea extrem de rapida.
“La 74 de ani, nu mai sunt nici eu asa tanar si mai am si alte cateva probleme de sanatate, cum ar fi o glicemie cam mare, o greutate deloc neglijabila (112 kg, n. red), hipertensiune pentru care iau si tratament.
Domnul doctor mi-a explicat ca dansul poate face interventia si laparoscopic si robotic, mi-a explicat ce presupune fiecare tip de interventie si care sunt riscurile in cazul meu si am decis sa aleg varianta care imi oferea cele mai putine riscuri si cele mai mari beneficii. Trebuie sa recunosc ca nu regret deloc alegerea facuta si ii multumesc domnului doctor pentru modul in care m-a tratat, pentru cum m-a operat, dar si felul in care a procedat. Nu am simtit absolut deloc nici operatia, nici recuperarea”, sustine pacientul adaugand ca ar recomanda “cu cea mai mare caldura atat interventia, cat si pe domnul doctor Bogdan Barta”.
Dintre toate tipurile de tehnici chirurgicale de reparare a herniei (traditionale/deschise, asistate de robot si laparoscopice, n. red.), robotul daVinci ofera cele mai mari beneficii pacientilor, in special persoanelor trecute de 65 de ani, care de obicei prezinta si diferite alte afectiuni asociate. Interventiile asistate de robotul daVinci sunt mai sigure, mai putin traumatice, permit o recuperare mult mai rapida si un risc mult redus de complicatii.
“Trebuie sa punctez ca un pacient varstnic, cum este pacientul nostru, cu numeroase alte probleme de sanatate, beneficieaza major de abordul robotic, care ofera avantaje majore atat din punct de vedere anestezic, cat si chirurgical. Interventia robotica permite chirurgului, printr-o imagine marita de 10 -20 de ori, sa faca o serie de gesturi extrem de fine intra-operator. Disectia sacului, parietalizarea elementelor, introducerea plasei si fixarea ei sunt pasi pe care ii efectuam extrem de facil cu instrumentele robotului care imita perfect articulatia umana. Este ca si cum ai fi cu mainile in burta pacientului, beneficiind de dexteritatea mainilor, insa totul se intampla minim-invaziv, prin incizii mai mici de 1 cm. Tocmai de aceea recuperarea este una spectaculoasa”, ne-a explicat dr. Bogdan Barta, chirurg de excelenta in chirurgia herniara, seful sectiei Chirurgie generala din cadrul Spitalului Euroclinic, acreditat in mai 2023 ca Centru de Excelenta in Chirurgia Herniara.
Pentru a ne convinge si mai mult de beneficiile chirurgiei robotice, l-am rugat pe dr. Barta sa ne explice cum ar fi aratat o interventie clasica de reparare a herniei inghinale bilaterale in cazul domului Cornea Ion: “O interventie clasica ar fi insemnat o dubla incizie, dureri mult mai mari postoperatorii, un risc mai mare de sangerare si hematoame postoperator cum se intampla in cazul plagilor largi, precum si o recuperare complicata. Bineinteles, pacientul ar fi stat internat mai mult de o singura noapte, asa cum se intampla in cazul interventiilor minim-invazive. […] De asemenea, reinterventiile la varstnici dupa operatiile clasice sunt mai frecvente pentru evacuarea hematoamelor. De multe ori, dupa interventiile clasice durerile impun repaus prelungit la pat, foarte periculos pentru pacientul varstnic, din cauza riscului de a dezvolta tromboze (tromboze venoase profunde la nivelul membrele inferioare, trombembolism pulmonar sau, cel mai grav, tromboze coronariene - infarct)”.
Domnul doctor Bogdan Barta ne-a reamintit ca interventiile chirurgicale nu sunt lipsite de riscuri nici macar in cazul persoanelor trecute de 70 de ani, care nu au nicio alta afectiune asociata: “orice pacient varstnic este un pacient cu un risc chirurgical foarte mare – orice poate sa apara in evolutia post-operatorie a acestor pacienti fragili.”
A plecat acasa a doua zi dupa operatia robotica de reparare a herniei
Operatia de reparare a herniei inghinale bilaterale in cazul domnului Cornea Ion a decurs normal, fara niciun fel de complicatii. Si acest lucru s-a datorat, pe langa iscusinta echipei chirurgicale, intregii echipe medicale care a pregatit extrem de bine pacientul inainte de operatie.
“Totul a decurs standard. Pacientul a venit pe 27 martie si s-a externat pe 28 martie, deci vorbim despre o noapte de spitalizare, ceea ce este nemaipomenit in cazul unei persoane cu multiple comorbiditati. A contat enorm faptul ca pacientul a fost foarte bine pregatit inainte de interventie de echipa de medici anestezist - cardiolog. Cu o pregatire corecta, o operatie de acest tip inseamna de fapt urmarirea unor pasi matematici”, sustine medicul chirurg Bogdan Barta.
Domnul Cornea Ion isi aminteste ca a avut ceva emotii in privinta operatiei, desi capatase incredere deplina in medicul sau chirurg si stia exact prin ce urma sa treaca. “Nu poti sa spui ca nu ai emotii cand te operezi si ai nevoie si de anestezie, mai ales ca e mult mai usor de trecut in partea cealalta decat de venit inapoi (rade, n. red.). Cert este ca m-am operat luni, am stat in terapie intensiva, iar marti am si plecat acasa. Domnul doctor Barta mi-a spus ca sambata pot sa conduc si l-am ascultat. Sincer, nu ma asteptam ca recuperarea sa fie atat de rapida si fara probleme”, ne-a spus pacientul, adaugand ca nu a avut dureri absolut deloc si ca nu a fost nevoie sa ia nicio pastila pentru ameliorarea durerii.
Interventiile de reparare a herniei au o rata mare de succes pentru pacientii de toate varstele. Cu toate acestea, sanatatea si circumstantele fiecarui pacient sunt unice. Tocmai de aceea, este nevoie de o evaluare si investigare aprofundate ale pacientului, pentru a identifica toate riscurile potentiale, astfel incat specialistii in repararea herniei sa poata oferi cea mai sigura si potrivita recomandare de tratament.
A reluat iesirile pe munte la 3 luni de la operatia robotica
Asa cum am spus mai sus, domnul Cornea Ion nici macar nu a simtit perioada de recuperare. Odata externat, a urmat sfaturile medicului chirurg si s-a bucurat sa vada ca viata lui revine extrem de rapid la normal. Nu mai simtea dureri si, usor usor, si-a reluat stilul de viata activ cu care era obisnuit.
“Ma simt bine, chiar foarte bine. Mai am o oarecare retinere, pentru ca inca nu m-am obisnuit cu gandul ca s-a vindecat totul acolo si ca totul este in regula, insa nu am nicio problema, nu am dureri deloc. Acord mai multa atentie miscarilor, efortului, desi nu am nicio problema. Sunt eu putin mai precaut”, explica domnul Cornea Ion, adaugand ca este nemaipomenit ca durerile pe care le simtea inainte de operatie au disparut complet.
De asemenea, se poate bucura din plin de momentele petrecute alaturi de nepoatele sale, gemene, pline de energie, la fel ca toti copiii in varsta de 11 ani: “Categoric hernia si durerile pe care le simteam permanent inainte de operatie influentau negativ orice activitate faceam, nu numai joaca cu fetele. Acum, insa, ma pot juca in voie.
Desigur, tinand cont de limitele varstei pe care am (rade, n. red.). Sunt foarte multumit de interventie si de cum ma simt acum. Pot sa ma plimb, sa merg si pe munte. Deja am inceput sa ies pe munte, o parte cu masina si apoi pe jos. Aici, in zona Campulungului Muscel este Muntele Iezer si in perioada iunie-iulie este foarte frumos pentru ca infloreste bujorul de munte”.
Pentru ca isi doreste sa se bucure linistit de activitatile in aer liber alaturi de familia sa, si-a facut si un abonament medical si intentioneaza sa profite de toate beneficiile acestuia. “Inainte nu mergeam atat de des la medic, nici nu am avut prea multe motive sa o fac. Tocmai de aceea, mi-am facut si acest abonament, sa fiu obligat sa-mi fac si mai des investigatiile medicale recomandate”, explica pacientul.
Despre interventia robotica de reparare a herniei de care a beneficiat in Spitalul Euroclinic, Domnul Cornea Ion mai spune ca si-ar dori ca statul roman sa ajute mai mult pacientii sa aiba acces la tehnicile chirurgicale moderne utilizate in sistemul privat din tara noastra: “Eu am avut posibilitatea sa fac aceasta interventie robotica, foarte buna, dar sunt probabil foarte putini oameni care isi permit sa o faca. De meritat, merita categoric, insa merita daca iti si permiti. Consider ca statul ar trebui sa subventioneze si astfel de proceduri, mai ales ca ofera asemenea beneficii pentru pacienti. Nici nu-ti dai seama ca ai fost operat”.
Dr Bogdan Barta si echipa pe care o coordoneaza in Centrul de Excelenta in chirurgia Herniara din Spitalul Euroclinic ofera solutii personalizate si eficiente pentru tratamentul tuturor tipurilor de hernie, fie ca vorbim de herniile inghinale, simple sau complexe, fie ca vorbim de herniile de perete abdominal anterior. Dintre toate tehnicile si procedeele chirurgicale, interventiile realizate cu robotul daVinci Xi reprezinta cel mai modern, precis si eficient tratament oferit la ora actuala in intreaga lume.
Text: Mirabela Gatila, Senior Medical Editor
Consultant: Dr. Bogdan Barta, medic primar chirurgie generala, chirurg de excelenta in chirurgia herniara, Spitalul Euroclinic