Tipuri de pasiune pentru job
Așteptarea ca fiecare zi la birou să fie o încântare, iar ție să-ți placă absolut toate procesele pe care le implică activitatea pe care o faci, e nerealistă. De altfel, un studiu Gallup arată că 87% dintre angajații chestionați în 142 de țări au declarat că se simt deconectați de activitatea de la job. Și un studiu Deloitte citeză cifre similare și menționează că doar 12.3% dintre angajații americani s-au declarat pasionați de job-ul lor. În acest context, pierderea sau lipsa pasiunii pentru activitatea profesională e una dintre problemele foarte des întâlnite.
În ceea ce privește pasiunea pentru job, un studiu publicat în Journal of Organizational Behaviour identifică trei categorii diferite: pasiunea generală, pasiunea dualistă și pasiunea bazată pe funcție sau rol.
Pasiunea generală este iubirea sau starea afectivă intensă pe care un individ o are pentru muncă. Acest tip de pasiune oferă angajaților perseverența și motivația de a-și atinge obiectivele de la birou și a rămâne optimiști cu privire la activitatea profesională.
Pasiunea dualistă se referă la atașamentul emoțional pe care un angajat îl are față de activitatea sa, dar și internalizarea activității practicate drept parte a identității individuale. Acest tip de pasiune poate fi armonioasă, adică internalizarea se produce autonom, sau obsesivă, adică asociată cu internalizarea controlată/impusă de o forță externă.
Pasiunea bazată pe funcție sau rol este acel tip de pasiune care determină individul să simtă conștient sentimente puternic pozitive atunci când este implicat în activități de antreprenoriat sau în roluri și funcții care au sens sau sunt predominante în identitatea individului ca antreprenor.
Și un studiul publicat în jurnalul PLoS One și semnat de cercetători ai Universității Yonsei din Seul arată că tipul de pasiune pe care angajații îl au pentru muncă este important. Astfel, specialiștii spun că pasiunea armonioasă pentru muncă este cea care asigură implicarea și fidelitatea cu privire la o anumită carieră, în timp ce pasiunea obsesivă nu aduce același nivel de implicare și de stabilitate raportată la profesie. Studiul notează și că pentru a avea angajați productivi și medii de lucru sănătoase este nevoie ca organizațiile să încurajeze pasiunea armonioasă a angajaților prin identificarea punctelor forte ale fiecărui individ și scoaterea lor în evidență prin activitățile prestate. Acest lucru poate ajuta angajații să fie mai fericiți și mai implicați la birou. În plus, angajații cu pasiune armonioasă care lucrează în medii în care li se dă autonomie profesională se simt mai împliniți.
Liderii transferă pasiunea angajaților
O cercetare publicată în revista Frontiers in Psychology vorbește și despre efectul pasiunii pentru job în cazul liderilor. Astfel, specialiștii au constatat că liderii care sunt pasionați de ceea ce fac și arată asta și angajaților au mai mari șanse să transfere aceste sentimente și echipelor. Există un fenomen de contagiune emoțională care face ca antreprenorii pasionați „să-i pasioneze” și pe ceilalți legat de ceea ce fac. Faptul că liderii afișează des sentimente pozitive puternice motivează angajații să aibă și ei sentimente pozitive față de muncă și să aibă un sentiment mai mare de apartenență la ceea ce fac. Astfel, este recomandat ca liderii nu doar să fie pasionați de ceea ce fac, dar să arate asta deschis, să transmită angajaților energia lor și să-i ajute să găsească sens în munca prestată.
Organizațiile ar trebui să găsească moduri prin care să susțină și să dezvolte lideri pasionați mai ales că studiul a constatat că pasiunea este un factor motivator mult mai important pentru angajați decât latura financiară. Chiar dacă o organizație oferă salarii mari, iar angajații sunt mulțumiți, doar componenta financiară nu va determina angajații să găsească un sens în munca prestată, iar acest sentiment pozitiv cu privire la profesie este o parte esențială a pasiunii pentru job. Cu alte cuvinte, pasiunea și sensul unui loc de muncă nu se poate cumpăra cu bani, ci este nevoie de eforturi intenționale din partea organizației și liderilor care să încurajeze angajații să fie pasionați de ceea ce fac.
De cealaltă parte, liderii pasionați au așteptări pozitive cu privire la organizație, așa că reușesc să comunice mai bine cu angajații. Ca rezultat, angajații se for simți inspirați și vor exista șanse mai mari ca ei să aprecieze munca și organizația din care fac parte, să găsească și să recunoască sensul activității profesionale și să aibă o dorință de a munci intens. Toate acestea vor duce, cu timpul, la a dezvolta o pasiune pentru ceea ce fac.
Cum să-ți recapeți pasiunea pentru job
Chiar dacă, cu timpul, pasiunea pentru ceea ce faci la birou a scăzut, o poți recăpăta cu abordarea potrivită. Iată o serie de lucruri pe care le poți face ca să reaprinzi scânteia de energie care te-a făcut să te simți entuziasmat cu privire la cariera ta:
Caută provocări. Uneori, nu mai ești pasionat de ceea ce faci pentru că ai intrat în rutină. Caută provocări, ia proiecte de care nu te ocupi în mod obișnuit, încearcă să te înscrii la cursuri sau inițiative în companie sau independent. Toate acestea nu îți vor oferi acel mic avânt de care poate ai nevoie ca să-ți aminești ce-ți plăcea la ceea ce faci.
Evaluează impactul. Atunci când muncești zi de zi în același domeniu, e ușor să uiți de ce job-ul tău e important. Încearcă să faci un pas mental înapoi și să privești imaginea de ansamblu – ce beneficii aduce activitatea ta, ce probleme rezolvă sau ce s-ar întâmpla dacă nu ar mai exista? Toate aceste întrebări te vor face să-ți dai seama că, de cele mai multe ori, job-ul tău e unul important, fie pentru colegi, fie pentru clienți sau alte părți implicate.
Colaborare. Rutina îți poate afecta pasiunea pentru job, așa că încearcă să ieși din tiparele obișnuite prin lucru colaborativ. Atunci când lucrezi împreună cu colegii ai șanse mai mari să te confrunți cu situații spontane sau să te simți mulțumit că i-ai ajutat și, astfel, să-ți recapeți entuziasmul.
Reorganizează-ți spațiul de lucru. Pentru că petrecem mare parte din timp muncind, e simplu să ne plictisim de spațiul de lucru, iar asta să ne facă să simțim că toate zilele arată la fel. Reorganizează-ți spațiul de lucru, fă-l mai confortabil, adaugă culoare sau schimbă-i poziția. Asta o să te ajute să dai un reset mental și gândurilor și s-ar putea să descoperi că ce aveai nevoie ca să te simți din nou pasionat de ceea ce faci era doar să schimbi spațiul de lucru.
Caută un sens în ceea ce faci. Dacă te simți lipsit de motivație singur, încearcă să discuți cu colegii și să îi întrebi și pe ei ce părere au despre activitatea prestată. În astfel de discuții s-ar putea să descoperi sensuri la care nu te gândeai pentru munca ta. În plus, faptul că discuți cu colegii va crește sentimentul de apartenență și te va face să te simți mai bine.
Evaluează-ți performanțele. Ia o foaie de hârtie și notează momentele cheie sau victoriile profesionale din ultimii ani. Rememorează-le, vezi cum ai ajuns la ele și amintește-ți cum te-ai simțit atunci și de ce. Asta s-ar putea să-ți amintească și ce te pasionează la munca ta.
De ce ți-ai pierdut pasiunea. Analizează care a fost momentul în care ai început să simți că nu mai ești pasionat de ceea ce faci. Identifică ce s-a întâmplat și în ce context ca să-ți dai seama ce ți-a afectat relația cu munca. După ce explorezi acest aspect te poți gândi și la soluții.
Ajută-i pe alții să evolueze. Caută juniorii din organizație și vezi dacă poți să-i ajuți să evolueze sau să le fi mentor. Așa vei redescoperi cât de multe cunoștințe în domeniu ai și cât de importantă e meseria pe care o faci.
Ia o pauză. Dacă ai încercat orice îți trece prin minte, dar nimic nu funcționează, ia o pauză. Ia-ți un concediu mai lung ca să poți să scapi de stresul de la birou. Apoi te poți gândi dacă, într-adevăr, cariera aleasă ți se mai potrivește. Nu e nimic greșit în a alege o nouă carieră, dar gândește-te bine și analizează toate datele problemei, pentru că înseamnă că vei face o schimbare importantă.
Surse de informații:
- https://www.frontiersin.org/
- https://www.researchgate.net/
- https://journals.plos.org/
- https://www.deloitte.com/
- https://hbr.org/
- https://www.forbes.com/
- https://www.flexjobs.com/
- https://uk.indeed.com/
- https://www.monster.com/